Urmărește-ne în Social Media

Deftones - Ceremony

Deftones a lansat pe 21 aprilie un nou videoclip, cel al single-ului "Ceremony". Track-ul este luat de pe mult aşteptatul album "Ohms", care a sosit în 2020. Videoclipul are numai nume mari asociate, de la scriitorul lui "Saw" şi regizorul lui "Invisible Man", la distribuţie. Se vede în articol.

Piesa "Ceremony" este tipică Deftones, cu o sensibilitate a vocii lui Chino Moreno încolăcită în jurul unor riff-uri care au definit rock-ul alternativ decenii deja. Viodeoclipul regizat de Leigh Whannell adopta clişeul barului dubios ascuns în camera din spate a unui restaurant, unde se întâmplă numai ciudăţenii. Protagonista îşi plăteşte intrarea şi ajunge într-o lume a oamenilor ţinuţi în lesă, a fetişurilor şi în cele mai adânci tenebre ale lumii de jos. Cleopatra Coleman este vedeta acestui videoclip, părând genul de personaj scos direct din "Scream".

Fata timidă devine rapid ancorată în acest univers al păcatelor, ameninţând un paznic cu un cuţit şi pregătindu-se de orice odată ce coboară cu liftul. De la vreun fight club la cele mai murdare expresii ale râvnelor umane, ducând cu gândul la seria "Hostel". La ultimul nivel al subsolului e chiar Chino, solistul Deftones, care o duce pe tânără la un soi de ghicitoare şi ghid spiritual. Cei care ies de acolo o fac deznădăjduiţi, plângând şi agăţându-se de ziduri. Putem doar ghici ce a spus oracolul.

Deftones a lansat albumul "Ohms", de pe care este extras acest single în septembrie 2020. Include 10 piese heavy, cu un Chino Moreno în mare formă şi o chitară dură. Cât despre regizor, Whannell are un CV flatant, regizând "Insidious: Chapter 3" şi "The Invisible Man" din 2020, cel cu Elizabeth Moss în rol principal. Este şi scriitorul scenariilor pentru primele filme "Saw", cooptat în acest proiect pentru că faptul că e fan Deftones de 20 de ani.

Vă reamintesc că Deftones se numără printre artiştii aşteptaţi la Electric Castle 2021. La ultima verificare primarul Clujului Emil Boc se declarase deschis la organizarea festivalurilor locale în perioada august-septembrie, dacă se atinge ţinta de vaccinare. Deftones este o formaţie americană, din California, activă din anul 1988. Are 10 albume în discografie şi peste 10 milioane de albume vândute.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri miercuri, 13 iulie 2022

Electric Castle 2022

Loc
Castelul Banffy
Comentarii