Urmărește-ne în Social Media

Deep Purple - Nothing At All

Deep Purple a lansat un nou videoclip, cel al piesei "Nothing At All". Piesa este un single extras de pe noul album al legendarilor rockeri, "Whoosh!". LP-ul a fost produs de către canadianul Bob Ezrin, care s-a ocupat şi de discurile Deep Purple din 2013 şi 2017. Urmăreşte noul clip în articol.

"Nothing At All" continuă tema astronautului care vede lumea prin al său costum spaţial. Piesa Deep Purple începe cu o mostră de virtuozitate la chitară, cu o serie de acorduri ce vor apărea pe parcursul melodiei, amintind de o simfonie primăvăratică. Astronautul din clip este încolţit de un dandy în costum mov, care tot explorează o câmpie tipic britanică. O fetiţă a pădurii, o Mamă Natură în copilărie priveşte de undeva din eter întreaga scenă. Nu lipsesc aluziile şi mesajele ecologiste.

Dandy-ul târăşte în apa mării şi pe uscat un număr tot mai mare de gunoaie şi plastice, în vreme ce Mama Natură îi face "vrăji". Omul sfârşeşte prin a fi răpus de propriul gunoi, în vreme ce Natura îl priveşte cu ciudă şi cu milă. Astronautul se uită totuşi impasibil la copaci uscaţi şi speră la un reset al umanităţii care să salveze globul albastru pe care îl populăm.

Albumul "Whoosh!" a sosit pe 7 august prin earMUSIC şi îl urmează pe "Infinite" din 2017 şi "Now What?!" din 2013. Discul a debutat sub formă de combo CD + DVD şi mediabook, cu un video bonus de o oră, "Roger Glover and Bob Ezrin In Conversation". Un alt bonus este reprezentaţia trupei de la Hellfest 2017. Mai există şi o variantă 2LP + DVD şi un box set limitat, dar şi release-ul digital. Solistul Ian Gillan a declarat că oraşul Nashville a devenit o inspiraţie pentru el în ultimii ani.

A citat şi locul relaxant amenajat de poducatorul Bob Ezrin pentru a putea înregistra în tihnă. Noul LP are 13 piese, duce discografia trupei la 21 de albume şi a fost apreciat de fani şi publicaţiile de specialitate. Single-urile lansate până acum sunt "Throw My Bones", "Man Alive" şi "Nothing At All". "Whoosh!" a ajuns pe locul 4 în topurile din Marea Britanie, cea mai înaltă clasare a unui material Deep Purple în UK în ultimii 46 de ani.

Piesa "And the Address" de pe acest disc era şi track-ul de deschidere pentru albumul de debut Deep Purple din 1968, fiind compusă de Ritchie Blackmore şi Jon Lord. O variantă bonus de "Whoosh!" are 3 piese extra, înregistrări "Live în Rio 2017".

 

Comentarii

Albume noi

Deep Purple anunţă un nou album; Cum se numeşte şi când se lansează?

Deep Purple ne surprinde plăcut în primăvara lui 2024, anunţând un nou album, care nu vine la mult timp după ultimul. Noul LP se numeşte "=1", genul de titlul care l-ar face fericit pe Ed Sheeran. Detalii despre LP aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Artwork album nou Deep Purple 2024 "=1"
Artwork album nou Deep Purple 2024 "=1" │ FOTO: Deep Purple

"=1" va sosi pe 19 iulie 2024 prin casa de discuri earMUSIC. Primul single de pe albumul nou va fi lansat pe 30 aprilie la miezul nopţii. Pe album se vor regăsi 13 track-uri, iar acest material vine la doar 3 ani de la "Turning to Crime", lansat de legendarii britanici în 2021. Ţineţi cont că acela a fost albumul cu numărul 22 al celor de la Deep Purple, dar nu unul de material original, ci de coveruri.

A fost ultimul LP alături de chitaristul Steve Morse, care a părăsit formaţia în iulie 2022. Ultimul material original de la trupă venise în 2020 şi se numeşte "Whoosh!", având surprinzător de mult zvâc pentru un grup de septagenari. Producătorul Bob Ezrin şi-a pus amprenta aici, după ce mai lucrase cu Deep Purple la două LP-uri.

Titlul a fost ales pentru proprietăţile sale onomatopeice. Deep Purple ne oferă albummul din 2024 avându-l pe Ian Gillan la voce, pe Roger Glover la bas şi pe toboşarul Ian Paice la kit. Clăparul Don Airey nu va dezamăgi.

Iată tracklist-ul lui "=1":

01. Show Me
02. A Bit On The Side
03. Sharp Shooter
04. Portable Door
05. Old-Fangled Thing
06. If I Were You
07. Pictures Of You
08. I'm Saying Nothin'
09. Lazy Sod
10. Now You're Talkin'
11. No Money To Burn
12. I'll Catch You
13. Bleeding Obvious

Deep Purple este o trupă britanică de rock formată în 1968 în Hertford, Anglia. Considerată una dintre trupele pionier ale genului rock, Deep Purple a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării muzicii rock și metal.

Inițial, Deep Purple a fost formată de către chitaristul Ritchie Blackmore, claviaturistul Jon Lord, basistul Nick Simper, bateristul Ian Paice și vocalistul Rod Evans. Trupa și-a consolidat rapid reputația cu albumul lor din 1968, "Shades of Deep Purple", care a inclus hitul lor "Hush".

Cu toate acestea, cea mai cunoscută și apreciată perioadă a formației a fost în anii '70, când au lansat albume clasice precum "Deep Purple in Rock" (1970), "Fireball" (1971), "Machine Head" (1972) și "Made in Japan" (1972). Acesta din urmă este adesea considerat unul dintre cele mai mari albume live din istoria muzicii rock.

Unul dintre cele mai cunoscute hituri ale Deep Purple este "Smoke on the Water", care a fost lansat în 1972 și este recunoscut pentru linia sa de chitară iconică. Deep Purple a trecut printr-o serie de schimbări de componență de-a lungul anilor, iar membrii lor au inclus artiști legendari precum Ian Gillan, Roger Glover și David Coverdale.

Deși au avut perioade de pauză și schimbări în componență, Deep Purple a continuat să activeze și să înregistreze albume de studio până în prezent. Trupa este încă apreciată de fani pentru contribuția lor la muzica rock și pentru spectacolele lor live energice.

Citește în continuare

Muzică nouă

Dimmu Borgir a lansat un neaşteptat cover după Deep Purple

Dimmu Borgir a ajuns în acel punct al carierei în care găseşte loc pentru experimente. Astfel a decis să lanseze un album de coveruri, din cele mai neaşteptate. Nu se îndepărtează de rock totuşi şi ne oferă acum single-ul "Perfect Strangers", cover după Deep Purple.

Publicat

pe

Coperta album Dimmu Borgir Inspiratio Profanus
Coperta album Dimmu Borgir Inspiratio Profanus │ FOTO: Dimmu Borgir

Acesta este un single de pe albumul "Inspiratio Profanus", o colecţie de piese cover, care va sosi pe 8 decembrie prin Nuclear Blast Records. "Perfect Strangers" e surprinzător de fidelă originalului şi nu îşi asumă o abordare prea black, preferând latura heavy metal, cu elemente de power metal şi floricele progresive pe alocuri.

Sunt şi growl-uri specifice de extreme metal, dar nu aşa... extreme. Dimmu Borgir, sau mai bine zis Silenoz a discutat la un podcast de acum 3 ani faptul că s-a schimbat modul în care trupa pleacă în turneu. Acum artiştii au îmbătrânit, au copii şi nu mai e totul "plug and play". Acum e nevoie de mai multă planificare şi limitele de timp au fost setate la 2-3 săptămâni per turneu, pentru a livra calitatea dorită.

În special în America de Sud au dificultăţi de adaptare nordicii, din ce am înţeles, iar odată cu avansarea în vârstă creşte şi perioada de refacere după zboruri. Ultimul album de studio cu compoziţii originale lansat de Dimmu a fost "Eonian" în 2018. Ni s-a promis o versiune de Dimmu mai simplă şi mai golaşă pentru următorul LP, dar şi mai agresivă şi axată pe chitară. Ne întrebăm dacă asta înseamnă că dispar elementele simfonice.

În ultimii ani grupul, care îi are ca nucleu dur pe Shagrath, Silenoz şi Galder a participat la turnee în toată lumea, inclusiv festivaluri uriaşe că Wacken Open Air sau Hellfest.

Iată tracklist-ul albumului "Inspiratio Profanus":

01. Black Metal (VENOM)
02. Satan My Master (BATHORY)
03. Dead Men Don't Râpe (G.G.F.H.)
04. Nocturnal Fear (CELTIC FROST)
05. Burn In Hell (TWISTED SISTER)
06. Perfect Strangers (DEEP PURPLE)
07. Metal Heart (ACCEPT)
08. Nocturnal Fear (Celtically Processed) (CELTIC FROST)

Trupa o vedem în România la anul la Rockstadt Extreme Fest 2024.

Citește în continuare