"PRAY TO ME" explorează în versurile sale o iubire mai "neortodoxă". Intensă, obsedantă, idolatrizată, această legătură amoroasă reprezintă atât plăcere, cât și durere. Melodia este extrasă de pe albumul "HOLLYWOOD FOREVER", pe care DeathbyRomy îl va lansa pe 25 aprilie.
DeathbyRomy (pe numele real Romy Flores) este o artistă, cântăreață și compozitoare din Los Angeles, cunoscută pentru stilul ei dark, gotic și pentru muzica ce combină influențe din pop alternativ, trap, rock și electro. Sound-ul ei este intens și melancolic, iar estetica vizuală e puternic influențată de curentul gotic și simboluri mistice.
DeathbyRomy a început să scrie poezii și să compună muzică de la o vârstă fragedă. Și-a lansat independent primele piese pe SoundCloud, unde a început să atragă atenția, iar în 2018, a publicat EP-ul "Love u – to Death", un proiect ce i-a consolidat identitatea muzicală. A semnat cu casa de discuri Capitol Records și în 2019 a lansat "Songs for My Funeral", un album care conține unele dintre cele mai populare piese ale sale, precum "Problems" și "I Feel Like a God".
Palaye Royale este formată din frații Remington Leith (voce), Sebastian Danzig (chitară) și Emerson Barrett (tobe). Trupa a adunat peste 400 de milioane de stream-uri și peste 35 de milioane de vizualizări pe YouTube și este considerată una dintre cele mai inovatoare trupe din rock-ul contemporan.
"Death or Glory" este cel mai nou album al trupei Palaye Royale, oferind o perspectivă captivantă asupra unei călătorii muzicale transformatoare și grandioase. Considerat un fel de imn al rezistenței și descoperirii de sine, albumul concretizează evoluția artistică a trupei și angajamentul acesteia de a împinge limitele glam-rock, art-punk și brit-pop într-un sunet distinctiv. Albumul include single-urile "Showbiz" și "Just My Type", precum și alte zece piese noi.
Palaye Royale revine anul acesta pentru a patra oară în România, cu un concert la Summer Well Festival. Fanii formației îi pot asculta live, pe Domeniul Știrbey din Buftea.
Concerte & turnee
Palaye Royale revine pe scena principală Summer Well; descoperă un prim program al ediției din 2026
Summer Well 2026 începe să se contureze odată cu anunțul unui nou headliner și al unui prim program artistic. Trupa americană Palaye Royale revine în lineup-ul festivalului, după show-ul de anul trecut. Găsești mai multe detalii în articol.

Cea de-a 15-a ediție a festivalului Summer Well se anunță a fi de neratat, lineup-ul conturat până acum satisfăcând mai multe tipuri de ascultători. Programul muzical a fost completat de Palaye Royale pe mainstage, în ceea ce este a cincea vizită a formației americane pe plaiurile mioritice.
Organizatorii festivalului au dezvăluit și un prim program pe scene și ore, iar melomani de toate vârstele sunt așteptați în perioada 7-9 august 2026 pe Domeniul Știrbey din Buftea pentru un festival ca o vacanță.
Program Summer Well 2026:
Vineri, 7 august:
Mainstage
- 18:15 - DE'WAYNE
- 21:15 - Charlotte Cardin
- 23:00 - Two Feet
Sunset Stage
- 22:30 - Nu Genea
Sâmbătă, 8 august:
Mainstage
- 18:15 - Rikas
- 19:45 - Good Neighbours
- 21:30 - Noga Erez
- 23:15 - Palaye Royale
Sunset Stage
- 22:30 - 2hollis
Electro Punk Club
- 22:15 - sace6
Duminică, 9 august
Mainstage
- 18:45 - Nation of Language
- 23:15 - Nick Cave and The Bad Seeds
Sunset Stage
- 22:15 - Yasmine Hamdam
Mai multe despre Palaye Royale
Formată din frații Remington Leith (voce), Sebastian Danzig (chitară) și Emerson Barrett (tobe), trupa Palaye Royale îmbină glam rock-ul, punk-ul și influențele art rock într-un stil dramatic, decadent și profund emoțional. Debutul discografic, "Boom Boom Room (Side A)", i-a poziționat pe muzicieni ca rebeli ai noii generații alternative, însă albume precum "The Bastards" au adus o maturizare evidentă, atât sonoră, cât și tematică. Versurile lor explorează adesea traume, presiunea socială și sentimentul de a fi outsider, transformând vulnerabilitatea într-o formă de rezistență artistică.
"Death or Glory" este cel mai nou album semnat Palaye Royale și oferă o perspectivă captivantă asupra unei călătorii muzicale transformatoare și grandioase. Considerat un fel de imn al rezistenței și descoperirii de sine, albumul concretizează evoluția artistică a trupei și angajamentul acesteia de a împinge limitele glam-rock, art-punk și brit-pop într-un sunet distinctiv.
Pe scenă, Palaye Royale sunt explozivi și imprevizibili. Concertele lor sunt mai degrabă experiențe teatrale decât simple show-uri rock, cu energie brută, momente de catharsis colectiv și o conexiune aproape viscerală cu publicul.
Despre festivalul Summer Well
Summer Well surprinde în fiecare an cu momente de neuitat, un spațiu feeric și un lineup cu nume mari, dar și cu nume up & rising pe care le descoperi pentru prima dată pe scena din Buftea. Fiecare detaliu continuă misiunea Summer Well începută în 2011, și anume, să aducă pe scenele sale cei mai relevanți artiști ai momentului, construind totodată un festival ca o vacanță.
Prețuri bilete Summer Well 2026:
- Abonamentele pentru cea de-a 15-a ediție Summer Well se găsesc online, la prețurile de 675 lei (VIP) și 425 lei (Acces General). Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.






















