Urmărește-ne în Social Media

David Guetta & Kim Petras - When We Were Young (The Logical Song)

David Guetta evocă amintiri ale pieselor din anii '90 odată cu lansarea melodiei "When We Were Young". Este o colaborare cu artista germană Kim Petras, care a devenit cunoscută după colaborarea cu sam Smith pe "Unholy".

Videoclipul "When We Were Young" are ceva senzual, dar şi apocaliptic, pe măsură ce Kim Petras cântă în curtea unei case răvăşită de tornadă. Toate personajele par a se bucura de un picnic infinit, dansând şi zâmbind, socializând, mâncând împreună pe o pajişte paşnică. Kim apare cu două perechi de lentile intens colorizate, care fură toate privirile în clip.

Videoclipul este regizat de Hannah Lux Davis, care a mai lucrat şi cu Ariana Grande, Katy Perry, Demi Lovato, Nicki Minaj, Miley Cyrus şi Avril Lavigne. Dacă vă sună familiar "When We Were Young (The Logical Song)", avem integrat aici ca schelet principal un sample legendar, din Supertramp, "The Logical Song" o piesă din 1979. Inspiraţia vine în ultima vreme pentru David Guetta din anii '70 şi '80 şi mai ales de la ABBA.

Guetta e în plină fervoare de sampling, după ce a preluat "Baby Don't Hurt Me" pentru colaborarea cu Anne-Marie şi Coi Leray lansată recent, după ce făcuse sampling cu "Blue (Da Ba Dee)" de la Eiffel 65 pe colaborarea cu Bebe Rexha, "I'm Good (Blue)".

Guetta ne-a oferit prin octombrie şi track-ul "Big FU", cu puternice ritmuri afro-house, colaborând pe atunci cu Ayra Starr şi Lil Durk. Petras tocmai vine după o colaborare cu DJ-ul James Hype, care e pe val acum. "Drums" este piesa respectivă, care face sampling din hitul lui Justin Timberlake "Like I Love You".

Pe David l-am văzut în vara lui 2023 la UNTOLD, unde au mai urcat pe scenă şi Salvatore Ganacci şi Martin Garrix.

Kim Petras este un artist german în vârstă de 31 de ani şi deţine titlul de "primul artist transgender solo care a ajuns pe locul întâi în topuri în Statele Unite". Este şi primul artist de acest tip care a primit un Premiu Grammy pentru "Best Pop Duo Performance", pentru "Unholy".

Comentarii