“Piesa ‘Istoria unei fete” a apărut într-un moment de pauză, o perioadă dificilă, dar productivă muzical, pentru că atunci am știut ce vreau să spun și să scriu”, a spus Dara.
Filmările videoclipului au avut loc în Chișinău, în regia lui Roman Burlaca (cel care a făcut majoritatea clipurilor Carla’s Dreams) și DoP George Secrieru, de la BRFilms.
“Filmările pentru clip au fost un amalgam de emoții, pentru că este un nou început pentru mine. Toate emoțiile au culminat atunci când am început să ne certăm cu actorul care la început părea o gluma, spre final însă devenise serios și dureros. Și desigur, spartul chitarei- momentul pe care îl aștepta toată echipa de filmare și care nu e așa de simplu de executat precum pare”, a mai spus artista.
De anul acesta, Dara devine artist Global Records, alături de nume mari precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Nicoleta Nucă sau Vanotek.
“Nu m-am așteptat să ajung aici, dar alături de Global Records, vreau să fac lucrurile pe care mi le doresc, să cânt ceea ce simt și să povestesc Istoria Unei Fete”. Și mă bucur de susținere”, a spus Dara.
Dara este o artistă din Republica Moldova care a cucerit publicul în urma participării la Selecția Națională pentru Eurovision. În România, publicul o cunoaște datorită piesei “Fie ce-o fi”, melodie lansată în colaborare cu INNA, Antonia și Carla’s Dreams.
Muzică nouă
VIDEO: Satoshi și DARA vorbesc despre puterea exemplului în noua lor piesă - "Pentru Cei Care Vin"
Satoshi și DARA colaborează din nou și lansează "Pentru Cei Care Vin", o piesă introspectivă, ce explorează teme dureroare, dar oferă și soluții salvatoare. Este acompaniată de un videoclip disponibil de vizionat în articol.

Compusă de cei doi artiști, "Pentru Cei Care Vin" sapă în trecutul fiecăruia dintre noi, scoțând la suprafață răni și traume emoționale, mintale sau chiar fizice. Melodia vorbește despre violența transmisă din generație în generație, însă nu uită să ofere o doză de speranță: normele se schimbă atunci când apar exemple diferite - înțelegerea, acceptarea și dragostea reprezentând antidotul.
"Violența este o boală care se transmite genetic. Credem că Puterea Exemplului o poate vindeca. Puterea de a ierta, puterea de a iubi, puterea de a decide să rupem lanțul traumelor perpetuate.
Fie ca această piesă să înceapă cât mai luminos o discuție despre ce doare, ca să fie lumină, pentru cei care vin", a transmis Satoshi.
Videoclipul oficial al piesei "Pentru Cei Care Vin" a fost dezvoltat în cadrul Campaniei de prevenire a violenței "Puterea Exemplului", desfășurată sub egida Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.
VIDEOCLIP Satoshi x DARA - Pentru Cei Care Vin
DARA și-a început călătoria muzicală în 2012 în Republica Moldova, captivând instantaneu inima audienței prin participarea la Selecția Națională Eurovision. Având o voce unică și puternică, DARA a devenit una dintre cele mai difuzate artiste din Moldova, câștigând recunoaștere pe deplin.
În 2014, a colaborat cu artiști de top din România, inclusiv INNA, Antonia și Carla's Dreams, pe piesa "Fie ce-o fi". Ulterior, a decis să se stabilească în București, continuând să-și construiască cariera în industria muzicală. Cu multiple single-uri lansate și un album intitulat "Ruleta", DARA a demonstrat versatilitatea și complexitatea sa ca artistă, iar priceperea în scrierea de versuri a atras atenția și aprecierea artiștilor consacrați precum Sasha Lopez, DJ Sava, Irina Rimes și AlbWho.
Născut în 1998 în Cahul, Moldova, Satoshi este o voce fresh în peisajul muzicii urbane, cunoscut pentru stilul său inovator, cu rădăcini din muzica tech trap și chopper rap. Satoshi a început să lucreze la primul său album în 2020, iar în 2022 a lansat cu succes primul album de studio intitulat "RUSH". Printre single-urile lansate și bine primite se numără "Mama mi-a spus" și "Foaie Verde", "Căștile Mele", care a fost prezentat în avanpremieră la Urbanist Sessions. Colaborarea sa cu Carla's Dreams pentru "Noaptea pe la 3" a avut un impact serios și i-a adus o bază de fani în România. Au urmat single-urile "Dansăm", "Unde Verile", "Ochii", "Diferențe", dar și colaborarea cu Olga Verbițchi pentru "Nu ca pe un prieten".
În ultimii ani, artistul a lansat două albume, "+373" și "SPORT", care marchează originile acestuia atât prin sound, cât și prin povestiri, dar și un EP alături de Magnat și Feoctist, intitulat "Minim Efort". Anul acesta, Satoshi reprezintă Republica Moldova la Eurovision cu piesa "Viva, Moldova!".






















