Urmărește-ne în Social Media

Daniel Dorobanțu & Dan Sîrbu - Mare Adânc

Daniel Dorobanțu, fondatorul grupului Thy Veils și ghid în lumi de basm prin proiectele solo, a lansat o nouă călătorie audiovizuală de poveste, de data aceasta alături de artistul Dan Sîrbu. Piesa se numește "Mare Adânc" și beneficiază de un videoclip disponibil în articol.

"Mare Adânc" este o explorare muzicală ce poartă ascultătorii într-un univers nou în care ființa dispare pentru a face loc sunetului. Este o compoziție ce conduce la formarea unor noi căi pe care să te reîntorci în poveste, redevenind cuvânt în eternul basm care suntem.

Prin fiecare compoziție, Daniel Dorobanțu reușește să stârnească un soi de empatie cosmică, o transpunere aproape fizică a ființei în infinitul memoriei. Iar piesă "Mare Adânc" este o nouă dovadă în acest sens, melodia clădind o mulțime de stări și trăiri.

"<<Mare Adânc>> este povestea explorării eternului văzut ca un izvor nesfârșit de mirare din necunoscut, filtrat prin dragostea pe care o purtăm pentru mitologia și tradițiile românești. Cu abilitățile sale muzicale și implicarea sinceră în această aventură, Dan Sîrbu a fost un explorator de nădejde pe tot parcursul drumului", a declarat Daniel Dorobanțu.

De la debutul său în 1995, Daniel Dorobanțu a produs 12 albume de studio, numeroase lucrări de artă video, instalații, spectacole live și experimente multimedia. Arta sa este o mărturie a unei viziuni dense despre explorare și căutare în sfera nedefinitului.

Comentarii