Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Damiano David - Nothing Breaks Like a Heart (cover)

Damiano David a lansat un cover al piesei "Nothing Breaks Like a Heart", interpretată original de Miley Cyrus și Mark Ronson. Reinterpretarea italianului beneficiază și de un videoclip disponibil în articol. Te invităm să-l urmărești.

Varianta lui Damiano a piesei "Nothing Breaks Like a Heart" face parte din seria "Spotify Singles - Valentine's Day Edition", o colecție de piese de dragoste care au primit un suflu nou. Cântărețul livrează o interpretare acustică, intimă, dar, în același timp, sfâșietoare.

Videoclipul care acompaniază melodia a fost regizat de Shake Plastik Dreamer la Studiourile Forum din Roma. Printre fondatorii spațiului se numără compozitorii Ennio Morricone, Armando Trovajoli, Luis Bacalov și Piero Piccioni.

"Vorbește despre dragoste în cea mai complexă formă: pasiune, durere și diversitatea celor care o experimentează. Abordează complexitatea iubirii, fără filtre", a transmis Damiano David despre "Nothing Breaks Like a Heart".

Piesa originală a fost lansată în 2018 și este extrasă de pe cel de-al cincilea album de studio al lui Ronson, "Late Night Feelings".

Recent, Damiano a anunțat că va lansa o melodie nouă, intitulată "Next Summer". La sfârșitul anului trecut, artistul a anunțat că se îmbarcă în primul său turneu solo, cu evenimente în Europa, SUA, Asia, America de Sud. Anterior, el a prezentat ascultătorilor primele cântece fără colegii din Maneskin: "Silverlines" și "Born with a Broken Heart".

Comentarii
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII