Urmărește-ne în Social Media

Cumicu & Macanache - Vara Vere

Cumicu și Macanache au planul făcut pentru această vară. Cele trei luni fierbinți din an se sting cel mai bine cu bere, ne spun cei doi artiști în versurile noului single ”Vara Vere”.

”A ieșit nebunia aia de vară. Alături de fratimiu Cumicu, NCTK și Alex Chițu am făcut nebunia asta de piesă. O zi frumoasă tuturor”, a transmis Macanache fanilor din online.

Macanache are agenda pregătită și pentru toamnă, artistul urmând să lanseze în septembrie cel de-al 4-lea album de studio. Intitulat "Moft", materialul conține zece piese, plus câteva surprize. Patru dintre piese au fost deja lansate, respectiv: "Illegal", "Poesie", "Niște Funk" și "Reprezint".

Abordarea acestui material a fost una diferită, combinând producția digitală cu diferite instrumente muzicale. Sound-ul este unul funky, underground, rap și boom bap, transformându-l, astfel, într-un proiect mult mai matur decât proiectele anterioare. Instrumentalele au fost realizate cu ajutorul mai multor producători, beatmakeri și instrumentiști din România, respectiv: Chris Jazz, Dash, Capestan (Zona 9), FLG, Radu Burcea, Silviu Ruta, Gorgon Grigorescu și mulți alții. Macanache a colaborat și pe partea de inginerie de sunet, producție adițională, mixare și masterizare. Acest album este un "moft" al artistului, readucând la viață rapul clasic al anilor '90 condimentat cu satira românească și voie bună.

Macanache este un MC din București, pe numele său adevărat Dinescu Constantin-Bogdan. S-a lansat în muzică în anul 2015 cu piesa "Ăsta sunt eu", ca artist independent. Stilul său este relaxat și foarte sincer cu accente de limbaj de stradă pe un ton comic educativ. Este un maestru în arta rimelor pe loc în stilul liber, un personaj autentic al vremii sale și totodată unul dintre cei mai simpli și pasionați interpreți de muzică rap din cultura hip-hop.

Comentarii