Cu peste 20 de ani de scenă, CRBL revine în atenția publicului cu o nouă piesă în stilul carasteristic, cu o poveste urbană, despre toate clipele în care uităm de aspectele negative ale vieții de zi cu zi. Noul lui single se numește ”EU” și este lansat în colaborare cu Isaia, fostă membră a trupei sale de dansatori.
"EU știu cel mai bine să fiu eu. Vara lui 2016 este la modă acest motto", declară CRBL
"Proiectul împreună cu CRBL a început printr-un telefon, în care mi s-a zis 'Isaia, a sosit momentul'. Ne știm de mulți ani, în trecut am făcut parte din trupa lui de dansatori, și nu am ezitat să începem aceasta frumoasă colaborare, el este unul dintre puținii oameni din viața mea care ma inspiră, care mă face să am încredere în mine și implicit în ceea ce fac. 'EU' este o piesă fresh, de vara, catchy, care sperăm să ajungă rapid pe buzele oamenilor", spune Isaia.
Isaia a absolvit Liceul de Artă din Galați, Secția Canto și Pian, iar apoi a urmat facultatea de teatru. Ulterior, Isaia s-a orientat către activitatea de MC și a colaborat cu numeroase cluburi din București și din țară.
Single-ul "Eu" este compus de echipa DICE MUSIC, iar videoclipul este regizat de BLACK FILM și a fost filmat în BENICASSIM – Spania și în Mamaia, România. Din clip nu lipsesc cadre ce prezintă elemente din stilul de viață al lui CRBL: kendama, longboard, kait, bike și noua pasiune pentru golf.
Emisiuni radio-tv
Telespectatorii pot acorda Premiul de Popularitate la "Te cunosc de undeva" sezonul 19
Cel de-al 19-lea sezon "Te cunosc de undeva", ce va avea premiera pe 1 aprilie, la Antena 1, vine cu o mulţime de surprize, atât în rândul concurenţilor, la masa juriului, cât și în sistemul de acordare a premiilor. Mai multe detalii în articol.

Începând din acest sezon, publicul de acasă îşi va putea vota săptămânal echipa favorită în aplicaţia Antena 1 sau pe vot.a1.ro, pentru ca în marea finală, cuplul care a acumulat cele mai multe voturi să primească Premiul de Popularitate.
"Începând din acest sezon, venim cu o mare surpriză: Premiul de Popularitate, acordat de un juriu cu totul şi cu totul special - publicul de acasă. Aceştia pot vota transformarea favorită imediat după difuzarea galei la tv şi până sâmbăta următoare, pe vot.a1.ro sau în aplicaţia Antena 1, ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play. Echipa care acumulează cele mai multe voturi de-a lungul întregului sezon va fi desemnată câştigătoarea premiului de popularitate, iar anunţul se va face chiar în marea finală a acestui sezon", a dezvăluit Pepe, prezentatorul emisiunii.
Alături de Ozana Barabancea, care va puncta transformările din punct de vedere vocal, Cristi Iacob, care jurizează actoria, Andreea Bălan coregrafia şi Aurelian Temişan întreg show-ul, începând din cel de-al 19-lea sezon "Te cunosc de undeva", Mihai Petre va nota în primul rând respectarea detaliilor din referinţă.
Ajuns deja la al 19-lea sezon, "Te cunosc de undeva" vine în acest sezon cu o abordare cu totul şi cu totul nouă. Pentru început, telespectatorii vor cunoaşte doar câte un concurent din fiecare echipă. Damian Drăghici şi Vocea care îţi cântă dorul şi Wrs şi Emilian, câştigătorii ultimului sezon al transforming show-ului de la Antena 1, ADDA şi Un artist niciodată trist şi Codruţa Filip şi Inima petrecerii, Nicole Cherry şi Poetul rapp şi Amna şi Milionara din Tenerife, CRBL şi Vocea din online şi Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock sunt echipele ce promit un adevărat spectacol.
Emisiuni radio-tv
CRBL și Anca Țurcașiu participă la "Te cunosc de undeva" sezonul 19
Opt cupluri de artişti participă la cel de-al 19-lea sezon "Te cunosc de undeva", însă pentru început, telespectatorii vor cunoaşte doar câte un concurent din fiecare echipă. Printre ei se numără CRBL și Anca Țurcașiu. Află ce declarații au oferit.

"Te cunosc de undeva" le pregăteşte telespectatorilor un sezon în mare formă, ce va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă, începând din 1 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Emisiunea vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă. Doar unul dintre componenții fiecărei echipe va fi dezvăluit inițial. Astfel, CRBL şi Vocea din online şi Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock sunt primele cupluri ale sezonului 19 "Te cunosc de undeva".
"Încă am emoţii că uit coregrafia sau vreun cuvânt din strofă, urăsc să stau peste patru luni fără barbă sau faptul că trebuie să stau ore în plus la machiaj ca să îmi acopăr tatuajele. Nu mă mai sperie atât de tare travestiul, deşi mi-e foarte frică de penibil, iar tocurile reprezintă şi ele clar o problemă. Acum, şi de-o fi să cad, contează cum mă ridic! Abia aştept să vedeţi şi voi cu cine fac echipă, mai ales că vă spun doar atât - e genul de om care completează nebunia mea şi forma mea de divertisment. Suntem singura echipă cu cerebel şi avem ingrediente suficiente să fim pe podium!", a declarat CRBL.
La rândul său, partenerul lui CRBL, cel pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând, a spus:
"Am pornit în acest proiect cu gândul de a-mi hrăni copilul interior, vin cu mare plăcere şi drag, cu chef de joc şi joacă şi dorinţa de a ne distra şi a-i distra şi pe cei de acasă. Dacă vor fi şi momente când voi fi serios, vă rog să îmi atrageţi atenţia, să nu se mai întâmple".
Alături de CRBL şi Vocea din online, telespectatorii vor putea urmări în fiecare sâmbătă şi echipa formată din Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock. Artista a acceptat propunerea de a participa la emisiune fără să stea pe gânduri:
"Am fost invitată la <<Te cunosc de undeva!>> neştiind ce partener o să am. Întâmplarea face că l-am cunoscut pe Rebelul cu inimă rock chiar în ziua în care ne-am întâlnit cu echipa de producţie, cu doar câteva ore înainte. Am fost foarte surprinsă, desigur, în mod plăcut când ne-am reîntâlnit pentru acest proiect! Pot doar să vă spun că este un bărbat frumos, impunător şi respectuos. Este muncitor, dedicat şi implicat, la fel ca şi mine, parcă am făcut armata amândoi! Sunt actriţă şi merg mult pe tot ce înseamnă detalii, studiez mult personajele, aşa că îl voi chinui şi pe partenerul meu să facă la fel!"
La rândul lui, Rebelul cu inimă rock a mărturisit:
"Nu prea mi-am pus bariere până acum în viața asta și nici nu am de gând să o fac. Îmi place să simt că trăiesc, fie că sunt pe scenă, în fața mulțimii, sau pe motocicletă cu vântul în cască. Adrenalina trebuie să pompeze!".