Urmărește-ne în Social Media

Corinne Bailey Rae - Stop Where You Are

Corinne Bailey Rae a lansat videoclipul noului single “Stop Where You Are”. Piesa este extrasă de pe albumul ”The Heart Speaks in Whispers”, așteptat pe piață anul acesta.

Corinne Bailey Rae este artista pe care criticii o vedeau câștigând trofeul BBC Sound of 2006 cu mult înainte ca gala decernării premiilor să se fi desfășurat. După câștigarea acestui titlu, a urmat și recunoașterea la nivel internațional, prin câștigarea a două premii Grammy și urcarea în topurile mainstream cu piese precum ”Just Like a Star” și ”Put Your Records On”.

Luna viitoare, Corinne Bailey Rae va lansa cel de-al treilea album din carieră. Intitulat ”The Heart Speaks in Whispers”, discul a fost înregistrat în Leeds și Los Angeles și a fost produs de artistă împreună cu un vechi colaborator, Steve Brown.

"Inima vorbește prin intermediul Naturii, a Viselor, a Trupului și a Instinctului. Noile piese sunt mistice. Pentru mine, acest album este vital", a declarat Corinne Bailey Rae.

După "Green Aphrodisiac" și "Been to the Moon", Corinne continuă promovarea albumului cu piesa ”Stop Where You Are”. Melodia vine acompaniată de un videoclip regizat de Chris Turner.

Albumul ”The Heart Speaks in Whispers” va fi pus în vânzare pe 13 mai, la 6 ani de la apariția discului anterior, ”The Sea” (2010).

Tracklist “The Heart Speaks In Whispers” - Corinne Bailey Rae:

  1. The Skies Will Break
  2. Hey, I Won’t Break Your Heart
  3. Been to the Moon
  4. Tell Me
  5. Stop Where You Are
  6. Green Aphrodisiac
  7. Horse Print Dress
  8. Do You Ever Think of Me?
  9. Caramel
  10. Taken by Dreams
  11. Walk On
  12. Night
Comentarii