Urmărește-ne în Social Media

Corina - Fernando

Corina a lansat "Fernando", o piesă care ne transportă direct în vară, sărind peste primăvară. Beat-urile duc cu gândul la litoral şi îşi au originea în studioul DeMoga. Clipul care însoţeşte piesa este o premieră pentru industria muzicală de la noi, Corina apărând în majoritatea cadrelor fără machiaj.

Materialul video este editat fără a se interveni deloc cu filtre sau măşti speciale de post-producţie. Astfel de trick-uri vizuale sunt aplicate des în ziua de azi pentru a înfrumuseţa artiştii. Videoclipul a fost regizat de către Bogdan Păun, care a colaborat şi cu Akcent, Kamelia sau Sandra în ultimii ani. Corina schimbă multiple ţinute în cele 3 minute ale piesei.

O vedem în body-uri dezgolite, în tricou de hockey şi chiar îmbrăcată ca o călugăriţă. Nu lipsesc nici secvenţele de twerking, pe care ar fi geloasă şi Miley Cyrus. "Fernando" a fost filmat într-o zonă urbană, cu look industrial în stil ghetou, cu graffiti-ul aferent.

Corina a avut următoarele de spus despre mesajul piesei:

Activez într-o industrie în care ni se spune mereu ce și cum să facem, în care simțim presiunea să fim la fel, să vindem chipuri perfecte, trupuri subțiri și sexy, mesaje fără consistență. Uităm de multe ori că superbele fete care ne urmăresc și se compară cu noi nu știu că pentru imaginea “fără cusur” impusă de modele false și prea perfecte, lucrează artiști talentați de makeup, de imagine sau că se folosesc filtre de post-producție…

Așa am ajuns să mințim. Frumusețea nu e o fată frumoasă, un trup cu norme nerealiste, ci o inimă frumoasă, o minte frumoasă, un suflet frumos, toate însoțite de curajul de a fi tu însăți.

Stylingul acestui clip este semnat chiar de către Corina, care doreşte să transmită un mesaj pro explorare a sexualităţii. Muziciana lansează mişcarea #QueerRomania cu această ocazie şi doreşte renunţarea la tabu-uri. Anul trecut Corina milita pentru renunţarea la prejudecăţi în relaţii, prin piesa "Neprevăzut".

Comentarii