Urmărește-ne în Social Media

Corina feat Mira & Skizzo Skillz - Fete din balcani

Corina feat Mira & Skizzo Skillz au lansat videoclipul piesei ”Fete din Balcani”, regizat de Bogdan Daragiu. Înainte de lansare, melodia a beneficiat de o precampanie online bazată pe hastag-urile #fetedinbalcani, #girlpride și #contamsidansam.

Corina declanșează o adevarată revoluție #girlpride odată cu lansarea videoclipului ”Fete din Balcani” alături de Mira și Skizzo, piesa al cărei titlu aparține tot unei fete frumoase din Balcani, Theea Miculescu, care semnează muzica și textul. Skizzo Skillz a creat textul parții de rap, totul în aranjamentul lui Vanotek (Smash Production).

Mișcarea care încurajează româncele să spună #contamsidansam și să aibă încredere în forța și talentul lor de a cuceri lumea este redată printr-un videoclip în care fetele preiau controlul asupra bărbaților și rescriu regulile jocului seducției. “Este un videoclip sexy și puternic în care fetele conduc lumea. Mi-a placut la nebunie jocul nostru din clip”, spune Corina despre producția regizată de Bogdan Daragiu și concepută de echipa Antz.

Corina, echipa de dansatori de la WWCA Agency și coregraful Emil Rengle s-au distrat teribil la filmare. Experta din copilarie în făcut baloane din gumă de mestecat, Corina s–a antrenat și înainte de filmare pentru a crea balonul uriaș din guma care apare în clip.

“Am mestecat guma de mă dureau fălcile!:) Am avut vreo 5 pachete de gumă roz pentru copii, preferata mea, iar balonul uriaș din clip l-am făcut din două gume. Dacă vă uitați pe paginile mele de Instagram și de Facebook, apar destul de des în selfie-uri distrandu-mă cu făcutul baloanelor” a povestit Corina.

Corina feat Mira & Skizzo Skillz - Fete din Balcani

Corina feat Mira & Skizzo Skillz - Fete din Balcani

Artista a avut și un accesoriu trendy de make-up. Dacă rujul l-a folosit să scrie “Bye Bye” pe abdomenul unui bărbat, buzele și le-a colorat cu o căpșună. Bananele au strălucit la propriu în videoclipul “Fete din Balcani”, artista mușcând dintr-un fruct a cărei coajă era acoperită integral de glitter strălucitor.

“Până să ajungem să facem filmarea cu banana “glam”, cum am denumit-o noi în gluma, am “împodobit” cu glitter vreo 10 banane. Restul până la 5 kg le-am savurat cu toții la filmare, ca trofeu ca ne-a ieșit secvența bine”, glumește Corina.

Filmarea videoclipului a avut loc într-un parc industrial imens, pe diverse acoperișuri ale containerelor existente:

“A fost ca un sport extrem filmarea, pentru că în timpul secvenței dansului de pe acoperișul de tabla aflat la înălțime, eu m-am cocoțat și pe o scară și am început să dansez. Desigur că m-am dezechilibrat, mai ales ca aveam tocuri și eram la un milimetru să cad de pe acoperiș. M-am redresat la timp și am avut parte astfel doar de hohote de râs, nu și de plâns la filmare” a povestit Corina.

“Fete din Balcani” a avut parte și de o precampanie cu mare impact la nivel internațional. Românce care au cucerit țara si lumea precum Madalina Ghenea, Monica Barladeanu, Alexandra Dinu, Inna, Alexandra Stan, Loredana, Adelina Chivu, Andra, Giulia, Andreea Raicu, Amalia Enache, Elena Gheorghe, Cristina Savulescu au postat câte o poza cu ele pe Facebook și Instagram folosind hastag-urile #fetedinbalcani, #girlpride și #contamsidansam susținând campania revoluționară inițiată de Corina.

Comentarii