Cu o maturitate vocală și artistică în "M-ai îndrăgostit", Cleopatra Stratan continuă să-și spună povestea frumoasă de dragoste pe care o trăiește, iar muzica și versurile poartă semnătura artistei alături de Edward Sanda.
"<<M-ai îndrăgostit>> este una dintre piesele mele preferate și cu siguranță are cel mai frumos videoclip pe care l-am avut vreodată! Este despre cei care se îndrăgostesc și care vor să fie iubiți, despre acel sentiment puternic și unic după care tânjesc toți. Videoclipul ecranizează intensitatea sentimentelor la nivel <<spațial>>. Îi mulțumesc soțului meu, Edward, pentru piesa asta superbă și, desigur, lui Silviu Mîndroc pentru imaginea videoclipului!", a declarat Cleopatra.
Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. După mai multe single-uri de succes printre care și "Te las cu inima", "Pupă-mă", "Eu m-am pierdut", "La ușa mea", "Dragoste, vă rog" (alături de Edward Sanda) și "Cel puțin o veșnicie", au urmat "Vorba de tine", o baladă emoționantă despre iubire, dar și "În dreapta mea" și "Vremea de iubit" (alături de Edward Sanda).
Albume noi
Cleopatra și Pavel Stratan lansează albumul "Scena Vieții"
Cleopatra Stratan lansează primul album alături de tatăl ei, Pavel Stratan. Intitulat "Scena Vieții", materialul vine în semn de recunoștință pentru fanii celor doi artiști, promițând să ofere ascultătorilor "multe lecții de viață".

După single-ul "Scena Vieții", pe care Cleopatra și Pavel Stratan îl lansau în august 2024, povestea muzicală a acestei colaborări continuă în 2026 cu un album care va purta același titlu. Pavel Stratan a fost cel care a dezvăluit planurile de lansare ale acestui material, gândit ca un cadou pentru public.
"Dragii noștri fani,
Știm cât de mult vă place muzica noastră și vă mulțumim din suflet pentru asta, așa că vrem să vă oferim un cadou în semn de recunoștință!
Anul acesta lansăm oficial primul nostru album full în duet - "Scena Vieții". Este un album despre viață, evoluție, muzică, nostalgie, copilărie, motivație și recunoștință, în care veți regăsi versuri din piesele mai vechi și multe lecții de viață!
Sperăm să vă placă și să vă dea o stare de bine!
Cu drag,
Cleopatra & Pavel Stratan", a anunțat Pavel Stratan într-un mesaj publicat online.
Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4.
După mai multe single-uri de succes printre care și "Te las cu inima", "Pupă-mă", "Eu m-am pierdut", "La ușa mea", "Dragoste, vă rog" (alături de Edward Sanda) și "Cel puțin o veșnicie", au urmat "Vorba de tine", o baladă emoționantă despre iubire, dar și "În dreapta mea" și "Vremea de iubit" (alături de Edward Sanda).
Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de peste 20 de ani. Printre albumele artistului îl menționăm pe cel mai important, "Amintiri din copilărie", lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este "Eu beu".






















