Urmărește-ne în Social Media

Cezar Gună - Singură Acasă

Cezar Gună, un artist debutant, lansează o piesă extrem de personală, intitulată ”Singură acasă”. Melodia este compusă de artist, producția fiind semnată de REALM.

"Piesa "Singură acasă" este un mesaj sincer de la mine către ea. Am încercat să pun într-o piesă exact parcursul pe care orice băiat vrea să îl facă spre casa ei. Sunt puține fericiri pe lume mai mari decât momentul când ea spune că este singură acasă și am considerat că acest lucru magnific trebuie spus prin muzică. Îmi doresc să vă simțiți bine când ascultați această piesă și să fiți liberi față de persoana iubită", a spus Cezar Guna.

Piesa este una personală pentru artist, iar decizia de a o lansa le aparține fanilor lui, care și-au dorit să o asculte.

"Am vrut să facem o structură diferită, astfel încât piesa să crească până la final. Partea mea preferată este a doua strofă, mi se pare superbă, din toate punctele de vedere, iar mesajul este foarte personal pentru mine și mă duce cu gândul la un anumit moment alături de ea", a completat artistul.

Lui Cezar Gună muzica îi curge prin vene, respiră prin muzică și trăiește pentru a bucura oamenii cu talentul lui. În urmă cu mai mulți ani, a început să cânte pe stradă, în Statele Unite ale Americii, după care în Centru Vechi din București. Reprezentațiile sale live au devenit rapid adevărate concerte pentru trecători, care nu ezitau să se oprească, să-l asculte și să-l aplaude.

În 2019 s-a alăturat echipei Global Records și a lansat și primul său EP, care a fost scris și gândit de el, împreună cu doi producători. De atunci, a lansat mai multe piese și clipuri, Cerculețe fiind una dintre cele mai ascultate. Cezar Guna este încă la începutul carierei și promite foarte multe surprize. În prezent se concentrează și muncește foarte mult pentru a deveni un artist internațional și pentru a lansat muzică lunar.

Comentarii