Urmărește-ne în Social Media

Carla's Dreams - Frica

Carla's Dreams continuă lansările cu iz de hit, prin "Frica", o melodie cu un videoclip fantomatic, regizat de Roman Burlaca. Un vizual întunecat despre gelozie şi aventuri la mulţi kilometri la oră.

La o lună după ce a dat lovitura cu melodia şi videoclipul "Beretta", strângând peste 14 milioane de vizualizări, Carla's revine cu "Frica". Este povestea a doi îndrăgostiţi, care călătoresc în noapte într-un bolid de mare viteză. Cei doi sunt ispita întruchipată, deşi ea are pe cineva, pe altcineva. Un Cupidon întunecat îl leagă pe el la ochi şi îi inlanţuie pe cei doi într-un dans senzual, în acel automobil.

În vreme ce ei ajung pe bancheta din spate un alt el gelos sună insistent pe smartphone-ul personajului feminin. Carla's Dreams cântă despre prăpastii, cădere şi luminile oraşului în care se scufundă. Înlănţuirea celor doi din automobil ajunge supranaturală, îndrăgostiţii regăsindu-se pe acoperişul maşinii, care se ciocneşte fatal de un obstacol invizibil.

Cei doi se sărută printre cioburi, într-un CGI bine realizat. La final timpul se dă înapoi şi totul a fost a fost doar un gând în mintea celui de la volan, o fantezie neîndeplinită. "Frica" este clasicul "ce-ar fi dacă" într-un worst case scenario în care o trădare egalează moartea. Artistul din Republica Moldova vine după două concerte ample organizate la Arenele Romane în 2017, în compania unor invitaţi speciali precum Delia, Loredana sau Antonia.

Carla's a participat şi la ineditul SoundClash cu CTC, la care a fost MC Adrian Despot la finalul lunii septembrie. Judecând după toate clipurile speciale realizate de Roman Burlaca pentru Carla's Dreams până acum începem să întrezărim un lait motiv: cel al îndrăgostiţilor care se sărută, dar şi cel al trădării, apărute în clipuri precum "Până la Sânge", "Eroina" sau "Dragostea din plic".

Comentarii

Concerte & turnee

Carla's Dreams, EMAA, Speak Floyd cântă la deschiderea Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca

Vineri, 24 noiembrie 2023, la ora 19:00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun "Planeta Crăciun", primul târg de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Cluj-Napoca și unul dintre cele mai așteptate din România. Târgul este organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și va fi deschis în fiecare zi, în perioada 24 noiembrie - 31 decembrie 2023.

Publicat

pe

"Planeta Crăciun" din Cluj-Napoca
"Planeta Crăciun" din Cluj-Napoca │ FOTO: UNTOLD

Inaugurarea Târgului de Crăciun din acest weekend va fi marcată de ceremonia oficială de deschidere și aprinderea luminițelor de Crăciun, concerte susținute de Carla's Dreams, EMAA, trupa de cover-uri Speak Floyd, Prințesa Karla & prietenii ei și Corul de Copii al Operei Maghiare și activități interactive pentru copii pe timp de zi în fața bradului de Crăciun și în Căsuța lui Moș Crăciun.

Atracții Târgul "Planeta Crăciun" în perioada 24 noiembrie - 31 decembrie 2023

Începând cu 24 noiembrie 2023, în Piața Unirii, vor fi amplasate peste 75 de căsuțe iluminate și decorate specific sărbătorilor de iarnă, unde vor avea loc activități dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, dar vor fi comercializate și cele mai delicioase produse de sezon ale producătorilor locali. Astfel, vizitatorii pot găsi o varietate de produse: de la decorațiuni și cadouri magice de Crăciun la produse de meșteșugărit, de la costume populare tradiționale la blănuri călduroase și pline de stil.

Organizatorii îi vor aștepta pe participanți cu preparate pentru toate gusturile. De la turtă dulce la cozonaci tradiționali de casă, de la brânzeturi maturate la produse tradiționale din carne, preparatele gătite în târg vor fi pregătite special pentru fiecare. Printre preparatele tradiționale românești, vizitatorii vor fi întâmpinați și cu produse din bucătăria internațională precum: kurtos kalacs, burgeri, churros, cârnați vienezi și multe altele.

Cu ocazia organizării Târgului de Crăciun de către echipa UNTOLD Universe, în Piața Unirii va fi amplasată și o scenă unde vor avea loc concerte și spectacole în fiecare zi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În piață va fi prezentă și o roată panoramică, un carusel, căsuțe poștale pentru scrisori și Căsuța lui Moș Crăciun. La căsuță, copiii se vor putea bucura alături de părinți de ateliere și jocuri interactive, în fiecare zi, în programul de funcționare al târgului.

Program "Planeta Crăciun", weekend-ul 24-26 noiembrie

Vineri, 24 noiembrie, program 19:00 - 23:00

  • 19:00: "Vocea Planetei Crăciun" - deschiderea târgului cu un concert susținut de Corul de Copii al Operei Maghiare
  • 19:15: deschiderea oficială, aprinderea luminițelor
  • 19:30: concert Carla’s Dreams

Sâmbătă, 25 noiembrie, program 10:00 - 23:00

  • 18:30: Kids Sing Academy
  • 19:00: concert EMAA
  • 20:00: Speak Floyd

Duminică, 26 noiembrie, program 10:00 - 23:00

  • 18:00:Povești la Gura Sobei - "Harap Alb" (în fața bradului de Crăciun)
  • 19:00: Prințesa KARLA și prietenii ei

După weekend-ul de deschidere, Târgul de Crăciun va fi deschis în fiecare zi. De luni până joi, programul de funcționare este de la 10:00 la 22:00, iar în weekend programul târgului se va prelungi de la 10:00 până la ora 23:00. Pe toată perioada Târgului de Crăciun, programul de la scenă va începe în fiecare zi, de la ora 18:00.

Citește în continuare