Urmărește-ne în Social Media

Camila Cabello - Consequences (orchestra)

Camila Cabello revine cu un nou single, "Consequences", însoțit de un videoclip în care apare actorul Dylan Sprouse. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articol.

Melodia "Consequences" vorbește despre consecințele unei iubiri care s-a încheiat, momentul în care ea trage o concluzie din toată povestea de dragoste și decide să meargă mai departe.

Materialul video o surprinde pe Camila Cabello, care se plimbă prin parc, amintindu-și de momentele plăcute și cele mai puțin plăcute petrecute alături de fostul iubit. În rolul acestuia îl putem vedea pe tânărul actor Dylan Sprouse.

"Videoclipurile mele arată ce se petrece în mintea mea. Cam asta era imaginea atunci când încercam să las trecutul în urmă și să merg mai departe. Mulțumesc Dylan Sprouse fiindcă ești minunat și ai vrut să apari în videoclipul meu."

În luna mai, Camila Cabello a lansat melodia "Sangria Wine", în colaborare cu Pharrell Williams. Producția are influențe tropicale și o surprinde pe artistă cântând atât în spaniolă, cât și în engleză. A adunat peste 24 de milioane de vizualizări, fiind exact genul de piesă de vară, de care te poți bucura pe plajă.

Începutul lui 2018 a surprins-o pe Camila Cabello direct în topul Billboard 200 din Statele Unite. Este prima artistă de sex feminin care ajunge la această performanță cu albumul de debut.

Camila Cabello a fost la audiții pentru X Factor în 2012, ajungând în finală alături de viitoarele colege de trupă din Fifth Harmony. Cele cinci fete au semnat cu Syco Music, casa de discuri a lui Simon Cowell, iar în 2013 a fost lansat EP-ul "Better together", urmat de albumele de studio "Reflection" (2015) și "7/27" (2016). Piesa "Worth it" a fost un success international, iar "Work from home", a cucerit numeroase topuri și a devenit una dintre cele mai vizualizate piese de pe YouTube, având aproape 2 miliarde de vizualizări.

După ce a părăsit trupa Fifth Harmony la sfârșitul anului 2016, artista a colaborat cu Shawn Mendes la piesa "I know what you did last summer" și cu rapperul american Machine Gun Kelly – "Bad Things". Au ajuns în Top 20 în US Billboard Hot 100, ca mai apoi să înceapă să lucreze la primul ei album.

Comentarii