Urmărește-ne în Social Media

Calvin Harris - Slow Acid

DJ-ul scoțian Calvin Harris a dezvăluit videoclipul noului single "Slow Acid". Cu un sound amplificat de contextul SF al clipului, melodia oferă ascultătorilor o nouă perspectivă asupra compozițiilor de pe albumul ”Motion”. Regizorul videoclipului "Slow Acid" este Emil Nava.

"Slow Acid" este noul single extras de pe albumul "Motion", cel de-al 4-lea disc Calvin Harris. Albumul DJ-ului include hitul verii 2014, "Summer", precum și colaborări sonore cu artiști precum John Newman, Hurts, Ellie Goulding, Gwen Stefani, Haim și Big Sean. Materialul va fi lansat pe piață pe 31 octombrie sub egida Columbia Records.

Tracklist Calvin Harris - ”Motion”

  1. "Faith"
  2. "Under Control" (with Alesso featuring Hurts)
  3. "Blame" (featuring John Newman)
  4. "Love Now" (featuring All About She)
  5. "Slow Acid"
  6. "Outside" (featuring Ellie Goulding)
  7. "It Was You" (with Firebeatz)
  8. "Summer"
  9. "Overdrive" (with Ummet Ozcan)
  10. "Ecstasy" (featuring Hurts)
  11. "Pray to God" (featuring Haim)
  12. "Open Wide" (featuring Big Sean)
  13. "Together" (featuring Gwen Stefani)
  14. "Burnin'" (with R3hab)
  15. "Dollar Signs" (featuring Tinashe)

Calvin Harris a câștigat anul trecut peste 30 de milioane de lire sterline. Dj-ul a dominat topurile cu hiturile sale, dintre care amintim "We Found Love", o colaborare cu Rihanna. A susținut în 2012 peste 100 de show-uri live, iar onorariul său pe concert s-a învârtit în jurul sumei de 130.000 de lire sterline. Într-un interviu pentru revista Forbes, Harris a declarat că succesul său se datorează popularității incredibile de care are parte muzica dance în ultimii 3 ani. Modest, DJ-ul a precizat că s-a întâmplat pur și simplu să se afle în locul potrivit, la momentul potrivit.

PUBLICITATE
Comentarii

Muzică nouă

Calvin Harris şi Ellie Goulding prezintă piesa "Miracle"

Calvin Harris şi Ellie Goulding s-au reunit pentru a ne oferi un hit de dance floor, "Miracle". Hitmakerii care cucereau toate topurile acum un deceniu ne oferă un track care sună puternic a dance-pop de ani '90.

Publicat

pe

VIdeoclip Visualizer Calvin Harris Ellie Goulding Miracle
VIdeoclip Visualizer Calvin Harris Ellie Goulding Miracle │ FOTO: Calvin Harris

"Miracle" e neaşteptat de plin de nostalgie, având ceva din naivitatea şi simplitatea şlagărelor dance şi pop din anii 1990. Auzim în el trance, influenţe din Faithless şi foarte mult ATB. Ellie Goulding are o voce atemporală, pe care o poţi plasa totuşi în acelaşi registru cu Halsey. De-a lungul anilor vocea lui Ellie s-a pliat perfect pe dubstep, drum & bass, trance şi multe alte sub-genuri muzicale.

Pentru că acest single nu e foarte complex ca instrumentaţie, va fi foarte uşor de remixat într-o compilaţie, care include alte genuri. Este pentru a treia dată când colaborează Ellie Goulding şi Calvin Harris, după "I Need Your Love" din 2012 şi "Outside" din 2014. Harris a lansat al şaselea său album de studio în 2022, "Funk Wave Bounces Vol 2.", succesor pentru "Funk Wav Bounces Vol. 1". Producătorul scoţian are un an 2023 care include reprezentaţii la Creamfields North and South, dar şi la Coachella, Primavera Sound şi Longitude din Dublin.

Între timp Ellie Goulding şi-a amânat lansarea celui de-al cincilea său album, "Higher Than Heaven". Citează motive legate de materiale necesare pentru viniluri şi alte release-uri fizice. Iniţial albumul trebuia să se lanseze pe 3 februarie, dar succesorul lui "Brightest Blue" (LP din 2020) a fost acum mutat pe 7 aprilie. Ellie a lansat la început de an 2023 piesa "Like a Saviour", după ce în 2022 ne-a oferit hitul "Easy Lover", colaborare cu Big Sean.

Ellie Goulding este un artist britanic în vârstă de 36 de ani, care are la activ nominalizări la premii Grammy, multiple discuri de aur în UK, premii Brit Awards şi Critics' Choice Award.

Calvin Harris este un DJ scoţian, producător şi compozitor în vârstă de 39 de ani. Are 6 albume de studio la activ, şi a fost 6 ani la rând cel mai bine plătit DJ din lume: între 2013 şi 2018.

Citește în continuare