Urmărește-ne în Social Media

Calea Victoriei - Celelalte Gânduri

Calea Victoriei, o trupă debutantă din București, ne prezintă "Celelalte Gânduri", o piesă cu influențe din zona rock alternativ și post punk. Acțiunea videoclipului de tip animație se desfășoară într-un oraș abstract, zburător.

Calea Victoriei este o trupă din București care cântă sub pământ românesc, adică underground, dar nu îi veți găsi la metrou, ci printre ruinele centrului vechi. Povestea lor a început în vara lui 2011 și a inclus o serie de căutări și experimente care i-au adus la formula actuală.

Formația a lansat deja 5 piese în mediul online și la radio, acestea urmând a fi incluse pe primul lor material discografic. Albumul va conține 12 piese originale și se va intitula "București". Stilul trupei poate fi inclus în mod generic în categoria "rock alternativ", deși atinge și alte influențe, precum funk, post punk sau bossa nova.

Calea Victoriei îi are în componență pe:

  • Ioana - voce, clape
  • Dephyth - chitară, backing vocals
  • Andrei - bas, chitară, backing vocals
  • Raluca - clape
  • Irina " Pitong" - tobe

"Celelalte Gânduri", noul single al formației, este una dintre primele piese la a cărei compoziție au contribuit toți membrii trupei și, din acest motiv, a avut un efect definitoriu în trasarea unui drum muzical. Acțiunea videoclipului se desfășoară într-un oras abstract, zburător, care servește ca loc de întâlnire pentru doi îndrăgostiți. Regăsirea nu este ușoară, întâmpinând pe parcurs multe obstacole. Este de-ajuns doar un moment de neatenție pentru ca visele celor doi să se năruie. Se vor întâlni vreodată cei doi?

Comentarii