Urmărește-ne în Social Media

byron - Monstrul de sub pat

byron a lansat o nouă piesă, intitulată "Monstrul de sub pat". Acesta este cel de-al doilea single de pe următorul album de studio și este prezentat publicului împreună cu un videoclip produs de Laszlo Demeter, basistul formației.

"Ar fi putut fi scheletul din dulap, dar nu despre secrete am vrut să vorbesc, ci despre inexplicabilele anxietăți. "Monstrul de sub pat" e scrisă chiar înainte de pandemie, pe când încercam să înțeleg ce mi se întâmplă. Aparent totul era în ordine, dar mă simțeam ca dracu'. Între timp am învățat multe despre anxietăți, am învățat să nu mă mai lupt cu ele, să încerc să le conștientizez fără să le judec, etc., dar atunci îmi venea să mă urc pe pereți. Cu toții avem câte un monstru sub pat, iar eu nu sunt nicidecum altfel", declară Dan Byron.

Cu toții avem câte un monstru sub pat, o anxietate mai mult sau mai puțin explicabilă care ne consumă. Încercăm de multe ori să nu privim acolo, să ne distragem, dar știm și noi că nu funcționează și că o confruntare este inevitabilă. Și pentru că e mai ușor când nu ești singur, byron dau cuvântul și fanilor lor. Pe byron.ro/monstrul aceștia pot povesti sub protecția anonimatului despre fricile și anxietățile lor.

"Monstrul de sub pat" este disponibil pentru streaming și download pe toate platformele de distribuție digitală. Artwork-ul piesei este realizat de clăparul trupei, 6fingers. Piesa este înregistrată și mixată la Unda Recording în Bucuresti de către Dan Georgescu și masterizată de către Cristian Varga la MASTERvargas.

Pe byron îi puteți vedea live: pe 28 mai la Craiova, pe 17 iunie la Timișoara la Street Food Festival, pe 18 iunie la Arenele Romane în cadrul OUT OF OFFICE FEST, pe 14 iulie la Electric Castle.

byron înseamnă:

  • Dan Byron – voce, chitara, flaut
  • Sergiu "6" Mitrofan – clape, chitarra, voce
  • Dan Georgescu – chitara
  • Laszlo Demeter - bas
  • Andrei Ilie - tobe
Comentarii

Concerte & turnee

byron continuă turneul simfonic "Minunata Lume Nouă" cu un concert la Ploiești

După succesul producției "Minunata Lume Nouă" prezentate la Sala Palatului și după concertele susținute în mai multe orașe din țară, trupa byron continuă turneul simfonic. Următorul concert va avea loc pe 25 iunie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești și îi va aduce pe membrii formației pe aceeași scenă cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul simfonic "Minunata Lume Nouă" este construit în jurul albumului "Nouă", un material de referință prin care byron a explorat, fără filtre și fără decor, teme precum identitatea, apartenența și relația complexă cu România contemporană. În această interpretare, piesele capătă o dimensiune diferită prin intermediul aranjamentelor muzicale scrise special pentru orchestră, transformând concertul într-o experiență profundă și fluidă în care energia rockului și măreția orchestrei se completează reciproc.

"Pentru noi, concertele sunt mai mult decât concerte. Sunt o formă de terapie de grup, în care ne dorim să plecăm cu toții cu ochii un pic mai deschiși și cu creierul un pic mai liniștit. Minunata lume nouă nu e doar despre muzică. Este și despre prezentul nostru, despre felul în care trăim printre frânturi de imagini, știri și emoții", declară Dan Byron, solistul trupei.

Într-o țară care ne doare și ne fascinează în același timp, proiectul vorbește despre realitatea care ne înconjoară, cu tot ce are ea deopotrivă minunat și straniu. În mijlocul unei lumi tot mai polarizate, în care oamenilor le vine din ce în ce mai greu să se asculte, byron propune o căutare a speranței, a empatiei și a acceptării.

VIDEO: byron - "Consumatori de vise simfonic" - Minunata Lume Nouă (live la Sala Palatului)

Lansat în premieră la Sala Palatului, în cadrul celei mai ample producții din istoria trupei, proiectul "Minunata Lume Nouă" continuă să ajungă în fața publicului din întreaga țară. După concertele susținute la Brașov și Târgu Mureș, următoarea întâlnire dintre universul byron și muzica simfonică va avea loc la Ploiești, într-o producție realizată împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Despre byron

byron este una dintre cele mai consistente și inventive prezențe din muzica românească a ultimelor două decenii. Înființată în 2006, trupa cântă rock cu influențe diverse și a crescut organic, construind în jurul muzicii sale o comunitate loială și implicată.

În aproape 20 de ani de activitate, byron a lansat 8 albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat constant formate de concert diferite, de la show-uri electrice pe scene mari de festival până la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică. În 2025, albumele "nouă" și "Eternal Return" au fost certificate cu discul de platină, iar concertul "Minunata lume nouă", prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei de până acum.

Citește în continuare

Concerte & turnee

New Urban Habits 2026 aduce la Amfiteatrul Mihai Eminescu două zile de concerte, artă și dialog urban

Pe 20 și 21 iunie, Amfiteatrul Mihai Eminescu din București găzduiește New Urban Habits 2026, un festival gratuit dedicat orașului și modului în care îl trăim. Programul reunește concerte, expoziții, dezbateri, workshopuri, tururi urbane, filme și activități comunitare, accesibile pe baza înscrierii prealabile.

Publicat

pe

New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu
New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu

În acest weekend, Amfiteatrul Mihai Eminescu se transformă într-un spațiu dedicat întâlnirii dintre cultură, comunitate și idei despre viitorul orașului. New Urban Habits 2026 propune timp de două zile un program construit pentru publicul larg, într-un format care îmbină muzica, arta, dialogul și experiențele urbane.

Festivalul este organizat de UrbanizeHub, organizație activă în proiecte dedicate dezvoltării urbane sustenabile, participării publice și relației dintre comunități și spațiul orașului, și construit în jurul a trei direcții principale:

  • INSPIRE - aduce conversații și dezbateri despre orașe, mobilitate, locuire, patrimoniu și sustenabilitate, alături de invitați din România și din străinătate.
  • EDUCATE - include workshopuri, tururi ghidate, masterclass-uri și activități dedicate copiilor și participanților interesați să descopere orașul din perspective noi.
  • CONNECT - devine spațiul dedicat întâlnirii dintre public și expresiile contemporane ale culturii prin artă, film, muzică și proiecte comunitare.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea descoperi și o zonă de expoziții care aduce în prim-plan proiecte dedicate Bucureștiului. Printre acestea se numără "Piațete libere", inițiativă semnată de UrbanizeHub, "Cartierul Perfect", realizată de Storia, precum și expoziția de New Media Art "În mijlocul orașului", dezvoltată cu sprijinul PPC România.

Concerte la New Urban Habits 2026

Componenta muzicală ocupă un loc important în programul festivalului. Unul dintre momentele centrale va fi concertul byron & Muse Quartet, programat duminică seara în aer liber. Publicul va putea descoperi și Backyard Secret Musical Apparition, un concert-surpriză propus de conceptul emergent Who’s on Stage.

Programul este completat de un bruch special, proiecții de film și activări care transformă spațiul într-o experiență culturală deschisă și participativă.

Evenimentul reunește artiști, specialiști, organizații civice, administrație și comunități locale și își propune să transforme conversația despre oraș într-o experiență accesibilă tuturor. Participarea este gratuită, cu acces pe baza înscrierii în prealabil.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Festivalul VINO revine în iulie 2026, cu byron și The Mono Jacks în lineup; Afla detalii

VINO, festivalul cu intrare liberă de la Sibiu, revine în 2026. Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada 2 - 5 iulie, într-o nouă locație, în Parcul Sub Arini, din zona Stadionului Municipal. The Mono Jacks și byron sunt în lineup, alături de alți artiști din zona alternative.

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Nu facem teasing. Doar începem cu ce contează!", spun organizatorii festivalului VINO, odată cu dezvăluirea primilor artiști din lineup-ul ediției din 2026. Primul val de confirmări include nume precum Grimus, Nidal, byron și The Mono Jacks, mulți alți artiști urmând a fi anunțați. Anul acesta, festivalul se mută din primăvară în plină vară, VINO 2026 urmând să aibă loc în perioada 2 - 5 iulie.

Line-up oficial la VINO 2026:

  • Byron
  • The Mono Jacks
  • Nuanțe
  • Grimus
  • Snails
  • Helda
  • Nidal
  • Bob Ramanka
  • + MORE TBA

"Mai avem artiști și DJ de anunțat. Mai avem surprize. Iar vara acesta ne vedem într-un loc nou:  Parcul Sub Arini – zona Stadion", au anunțat organizatorii.

Despre festivalul VINO Music & Street Food Festival

VINO – Music & Street Food Festival este un eveniment organizat de Asociația Grey Projects și Asociația Sibiul de Odinioară și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Festivalul nu înseamnă doar muzică live, ci și o experiență culinară completă, la edițiile anterioare participând zeci de food truck-uri.

Gândit pentru întreaga familie, copiii au parte și ei de un mini-festival. Astfel, pentru cei mici, organizatorii pregătesc o zonă specială, unde distracția este garantată. Copiii au parte de ateliere de creație, tobogane gonflabile și jocuri interactive.

La ediția de anul trecut a festivalului au urcat pe scenă COJO, Cabron, Bitză, Eva Timush, K-Lu, Brugner și Enășescu. Evenimentul avea loc atunci în luna mai, în Parcul Tineretului din Sibiu, intrarea fiind liberă.

Citește în continuare