Urmărește-ne în Social Media

Breathelast - Întuneric

Breathelast a lansat videoclipul noului single ”Întuneric”. Piesa este extrasă de pe albumul ”Maluri”, lansat în octombrie 2014.

„Formația Breathelast a pornit din nou în căutarea exprimării unui nou clip de pe materialul “Maluri”, publicat prin Universal Music România. De data aceasta “rechinii” au colaborat cu Gina Săndulescu, un artist tânăr și pus pe fapte mari și cu o capacitate de a vedea dincolo de jocul de lumină și de a citi printre umbre. Astfel ia naștere un nou videoclip Breathelast, pentru “Întuneric”, a doua melodie acustică de pe CD-ul “Maluri”.” - Breathelast

Regizorul clipului este Gina Săndulescu, care mărturisește că s-a simțit în largul ei realizând videoclipul piesei ”Întuneric”:

“Când cineva îți dă ca temă subiectul întunericului, paradoxal, te simți foarte în largul tău, sau cel puțin eu aşa mă simt. Mie mi-ar fi greu să cred că până şi cel mai pozitiv individ nu s-ar simți familiarizat cu o astfel de temă. Dacă nu ştii cum arată întunericul, cu siguranță nu ai nici cea mai vagă idee despre lumină. Acum, treaba e că tema mea avea de-a face cu una dintre piesele mele preferate de la Breathelast, pentru că trebuie să recunosc că îmi place mai mult cum le stă în „haine” acustice ori alternative.”

Cel mai recent material discografic Breathelast, CD-ul „Maluri”, include piesele ”Maluri” (acustic), ”Maluri” (electric), ”Întuneric” și ”Maluri” (Lazerface remix – doar în versiunea digitală) și este disponibil la prețul de 14,99 lei.

Comentarii