Urmărește-ne în Social Media

Blossoms - Honey Sweet

Blossoms a lansat videoclipul noului single ”Honey Sweet”. Piesa este extrasă de pe albumul de debut al formației, lansat în 2016.

Blossoms este o trupă britanică de indie rock care s-a format în Stockport, Great Manchester. Înființată în 2013, ea este compusă din Tom Ogden (vocal, chitară), Charlie Salt (bas, backing vocal), Josh Dewhurst (chitară), Joe Donovan (tobe) și Myles Kellock (clape).

Trupa a lansat LP-ul autointitulat „Blossoms” pe 5 august 2016. Acesta a fost înregistrat în studioul din Liverpool, Parr Street Studios și produs de către Rich Turvey și solistul trupei The Coral, James Skelly. Deși Skelly este un adept al stilului psihedelic când vine vorba de trupa sa, pentru Blossoms a mers pe un sound pop.

„James ne-a spus că avem nevoie de un sound pe care și Taylor Swift l-ar putea cânta, așa că i-am arătat „Honey Sweet” și a rămas puțin uimit. Imediat ce a început să asculte, și-a dat seama că nu suntem o trupă de underground. Ne-a spus că ar trebui să fim și la radio.”, declară vocalistul trupei, Tom Ogden. „Mai avem o piesă, se numește „Smashed Piano” și sună de parcă Lana Del Rey s-a întâlnit cu Phil Collins. Sunt ritmuri pe care poți dansa, pe care le poți avea la o nuntă, de exemplu. Obișnuiam să lucrez la un hotel. Au fost multe nunți la care am lucrat acolo. Cred că a intervenit subconștientul.”

Blossoms a susținut primul concert în România pe 14 august 2016, în cadrul Festivalului Summer Well - urmărește galeria foto.

Comentarii