Urmărește-ne în Social Media

blink-182 - Quarantine

blink-182 a transpus într-o piesă punk-rock autentică toată frustrarea și furia perioadei de izolare. Noul single al formației se numește "Quarantine" și e o infuzie de două minute de muzică cu piciorul pe accelerație.

Dacă nu ați găsit încă un imn pentru pandemie, blink-182 ne strecoară în playlisturi o nouă propunere. Piesa trupei are zvâc, e onestă și directă, iar Mark Hoppus a pus în "Quarantine" toate emoțiile trezite în el de perioada de izolare.

"Piesa asta este despre tristețea, confuzia, furia și frustrarea pe care le simțim acum cu toții. Sper că toată lumea e în siguranță și că vom putea depăși perioada asta curând. De abia aștept să ne vedem cu toții când toate astea se vor termina", a declarat Mark Hoppus.

Toboșarul Travis Barker a oferit și el detalii privind mesajul noului single, apreciind efortul vocal al colegului său, Mark.

"Piesa asta a fost inspirată de perioada de carantină și de punk-rock-ul pe care am iubit cu toții să-l cântâm din prima zi în care ne-am apucat să facem muzică.

Tobele au fost trase într-o singură înregistrare și cânt chiar și eu, ca voce secundară. Mark sună de parcă e mai scos din sărite decât oricând și îmi place la nebunie."

 

Comentarii