Urmărește-ne în Social Media

Bitza - Los Maniachis feat. Ombladon şi FreakaDaDisk

Bitza a lansat o piesă ca la început de mileniu, genul de track clasic de petrecere, "Los Maniachis". E o colaborare cu două treimi din trupa Paraziţii, Ombladon şi şi FreakaDaDisk. Noul single a primit şi un videoclip plin de umor, specific Paraziţii aş zice.

Bitza, devenit un prolific podcaster în ultimul an se întoarce în muzică şi nu oricum, ci cu un album nou. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă DJ Gojra în noul său podcast cu rapperul Phunk B. "Los Maniachis" are o doză de umor pueril şi clasicul mesaj anti poliţie pe care hip hop-ul îl propagă de decenii. Este şi clasica tematică legată de "maria" şi fumatul său, cu aluzie la "4 20" şi clasicele glumele împământenite de la Snoop Dogg şi Cypress Hill.

Videoclipul are ceva de "Las Fierbinţi", dar uşor în altă cheie, mai urban. Aparent scenariul şi regia video le aparţin chiar lui Ombladon şi Bitza. De muzică s-au ocupat Keri, Bitza şi FreakaDaDisk, iar versurile sunt scrise de Bitza şi Omblaon. La chitară cântă chiar Bitza. E amuzant să îi vedem pe cei doi rapperi îmbrăcaţi în port tradiţional mexican, mai ales pe Ombladon pe care îl prinde atât de bine costumul.

În ultimul an Bitza a mai lansat o colaborare, cu trapperul Bvcovia, "Dor de casă". A mai avut încă o colaborare cu Ombladon cu fix un an în urmă, pe piesa "Spune-mi", cu un videoclip regizat de către Sergiu Nicula. Tot în ultimii ani Bitza a lucrat cu Tata Vlad şi cu cu Deliric. Ombladon nu a mai lansat de ceva vreme material solo, în vreme ce Paraziţii a lansat în 2019 piesa "Arma Secretă".

Ombladon a lansat în 2004 albumul solo "Condoleanţe", în vreme ce în 2007 a lansat "Cel mai prost din curtea şcolii". Cheloo a lansat în 2021 albumul "Killing the Classics", la 10 ani de la ultimul său LP, "Celcareurăşte".

Trebuie să fim cu ochii pe "Los Maniachis", care e deja pe locul 19 în Trending-ul românesc şi e la câteva play-uri pe radio şi în cluburi distanţă de a urca şi mai sus în Trending. Ceva rar pentru doi hip hopperi cu state vechi în ziua de azi. Albumul lui Bitza ar trebui să apară în curând şi a mai fost prefaţat de colaborarea cu Phunk B pe piesa "Locul de Unde Vin".

Comentarii