"Au trecut 17 ani de la ultima piesă pe care am lansat-o împreună cu Tata Vlad. Practic, mai mult poate decât vârsta celor care acum încep să descopere magia din spatele rap-ului românesc. Lucrurile s-au legat extraordinar mai ales ca mesaj, titlul ultimei noastre piese fiind "Următorul pas", iar acum cred că fix despre asta e vorba - următorul pas pe care îl avem cu toții de făcut este să credem în noi, în visurile noastre și să avem puterea de a nu renunța. Iar când toate aceste gânduri ne-au fost spuse cândva de mama noastră... ei bine, oricine a ascultat de mama lui, indiferent de cât de cuminte sau nu a fost", spune Bitză.
Noua piesă "Mama spunea" este compusă și produsă de Bitză și Tata Vlad, melodia fiind înregistrată la 20 CM Studio.
Primul album Bitză, "Sevraj", a fost lansat în 2004, deși cariera rapper-ului începuse cu mulți ani în urmă, prin colaborări cu nume consacrate ale rapului autohton. Single-urile "Următorul pas" și "Vorbește vinul" prind foarte bine și, încă de la apariția lor, îl consacra pe Bitză ca identitate artistică.
După"Sevraj", care a fost un real succes de debut, urmează în 2005 cel de-al doilea album Bitză, "Sinuciderea unui înger", premiat cu Discul de Aur. Piesele "All star part I" și "Take me slow" confirmă succesul comercial, piesele fiind pe aceeași linie artistică urbană, specifica luiBitză. În paralel, artistul se implică în campanii sociale, cum ar fi: "Cumpărați originalul", "Salvați Roșia Montană", "Save the vinyl", "Merită o viață".
După numeroase colaborări cu artiști din țară și străinatate apare cel de-al treilea album, "Fapte Bune". Sunt lansate apoi materialele "Sufletul Orașului", "Goana după fericire", "Liniște".
Industria muzicala
Bitză, premiat cu Discul de Platină pentru "Sinuciderea unui înger"
Concertul aniversar al lui Bitză, care a celebrat 20 de ani de la lansarea albumului "Sinuciderea unui înger", a avut parte de un moment special. Artistul a fost premiat în timpul show-ului cu Discul de Platină pentru acest material.

Bitză marchează o nouă premieră în hip-hop-ul românesc. În seara concertului aniversar din Quantic a devenit singurul rapper din România cu două Discuri de Platină și un Disc de Aur în palmares. Evenimentul a avut loc pe 2 noiembrie, într-un club devenit neîncăpător pentru publicul care a fredonat, vers cu vers, fiecare piesă.
Concertul a adus pe scenă momente cu puternică încărcătură emoțională. Bitză a interpretat acapella, doar cu chitara, piesele "Pleacă" și "Legenda ta".
"E pentru prima oară când cânt la chitară în fața unui public. De obicei o fac între prieteni, dar aici mă simt exact între prietenii mei", a mărturisit Bitză.
În timpul concertului, artistul a fost surprins pe scenă de Cătălin Muraru, unul dintre fondatorii Roton Music, label-ul alături de care și-a început cariera. Momentul decernării Discului de Platină pentru "Sinuciderea unei înger" a fost întâmpinat cu aplauze și emoție de publicul prezent.
Seara a adus și invitati speciali din zona underground, Deliric, Vlad Dobrescu, Uzzi, care au urcat pe scenă alături de Bitza. Playlistul serii a inclus hituri precum "Vorbește vinul", "Los Maniachis", "Nopți albe" și "Vicii", piese care confirmă an de an legătura puternică dintre artist și public.
Artistul continuă celebrarea celor 20 de ani de la apariția albumului "Sinuciderea unui înger" cu alte două concerte speciale: pe 21 noiembrie la Brașov și pe 22 noiembrie la Cluj-Napoca, acolo unde fanii sunt pregătiți să retrăiască energia și emoția unuia dintre cele mai influente albume din hip-hop-ul românesc.
Concerte & turnee
Bitză sărbătorește 20 de ani de la apariția albumului "Sinuciderea unui înger" în noiembrie, la Quantic
Pe 2 noiembrie, în Club Quantic din București, Bitză sărbătorește 20 de ani de la apariția albumului "Sinuciderea unui înger". La acest concert, rapper-ul va avea o serie de invitați, printre care se numără Adrian Despot, Deliric, El Nino și Ombladon.

În 2005, Bitză lansa cel de-al doilea album din cariera sa. Intitulat "Sinuciderea unui înger", materialul a inclus 17 piese și colaborări cu artiști în vogă în acea perioadă, precum K-Gula, DJ Undoo, Grasu XXL, VD, DJ Paul, Vanessa S., Deliric, Loredana și Butch. Discul rămâne unul de referință în istoria rap-ului românesc, fiind premiat cu Discul de Aur.
La 20 de ani de la apariția acestui material, Bitză susține un concert special, care să-i marcheze aniversarea. Evenimentul va avea loc pe 2 noiembrie în Quantic, iar invitații serii vor fi Adrian Despot, Dedey, Deliric, El Nino, Freakadadisk, Kepa, Keri, Ombladon și VD. În deschidere vor cânta Sunet Fin și Dedey & Keri.
Prețurile biletelor la concertul aniversar Bitză de pe 2 noiembrie 2025:
- Primele 200: 89 lei
- Următoarele 200: 99 lei
- În presale: 119
- La acces: 130 lei
*La prețul acestora se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.
Bitză este unul dintre cei mai cunoscuți artiști rap din România, care a apărut în industria hip-hop foarte aproape de începuturile sale. De-a lungul carierei, Bitză a demonstrat versatilitate și prin piesele sale care aparțin altor genuri muzicale, precum dance, RnB și soul. Până acum, discografia sa este formată din șapte albume rap care au fost nominalizate de patru ori la MTV Music Awards. De asemenea, pe YouTube, primele trei melodii ale lui Bitză au adunat peste 36 de milioane de vizualizări.
După o perioadă în care Bitză nu a fost atât de activ în industria muzicală, revenirea sa a fost anunțată în cadrul celui mai mare show online de muzică rap din România - Urbanist Sessions. În scurt timp, videoclipul a depășit pragul de 1 milion de vizualizări, semn că toată lumea era nerăbdătoare să audă ceva nou de la unul dintre artiștii lor preferați.
În luna februarie, Bitză a revenit cu albumul "Încă Unu'", ce include piese alături de Adrian Despot, Puya, Ombladon, El Nino, Keed, Xander, yunghope, Vali Umbra și Advok. Albumul reflectă devotamentul artistului față de muzică și fanii săi.
Concerte & turnee
CODRU Festival 2025 - Acces și programul pe zile, ore și scene
Cea de-a cincea ediție CODRU Festival din Timișoara își deschide porțile în perioada 29 - 31 august. Akua Naru, Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Deliric și Mircea Baniciu se numără printre artiștii din lineup. Consultă detaliile despre acces și programul pe zile, ore și scene al festivalului CODRU 2025.

Încă de la prima ediție, CODRU Festival a fost mai mult decât scene și lumini. CODRU este despre oameni, despre grija față de natură, despre artă, comunitate și sprijin reciproc.
La cea de-a 5-a ediție CODRU vor urca pe cele șase scene ale festivalului artiști care inspiră, care ne fac să dansăm și să zâmbim. Lineup-ul include, astfel, nume ca Subcarpați, Phoenix, Akua Naru, Vița de Vie, Coma, Mircea Baniciu, Irina Rimes și Deliric. Mai jos puteți consulta programul complet al festivalului, pe zile, ore și scene. Evenimentul se desfășoară în Pădurea Verde din Timișoara.
Programul pe zile, ore și scene la CODRU Festival 2025:
Vineri, 29 august
The 5th Element - Main Stage
- 19:00 - Phoenix
- 20:30 - Dirty Shirt
- 22:00 - Trio Mandili
- 23:30 - Subcarpați
- 00:30 - Alex Super Beats
Air Stage
- 18:00 - Woodie
- 19:30 - Bitză
- 20:45 - Nouă Unșpe
- 22:00 - Azteca
- 23:00 - Venter
- 00:30 - Alex Rush
- 02:30 - Dario B2B Eros
Earth Stage
- 17:00 - Țapinarii
- 18:30 - Emeric Imre
- 20:00 - Florin Chilian
Water Stage
- 19:00 - Răzvan The DJ
- 21:00 - Victor Stan
Fire Stage
- 16:00 - Zoli Varga
- 18:00 - MVST
- 22:00 - Raul Prodan
Music Station Stage
- 21:00 - Benson Joel
- 23:00 - DJ Oz
Sâmbătă, 30 august
The 5th Element - Main Stage
- 19:00 - E-An-Na
- 20:30 - Implant Pentru Refuz
- 22:00 - Tania Turtureanu
- 23:30 - Akua Naru
- 00:30 - Irina Rimes
Air Stage
- 18:15 - Sami G
- 19:30 - IDK
- 20:45 - Albert NBN
- 22:00 - Oscar
- 23:00 - Exob & Tulvan
- 01:00 - Prevgreco
- 02:45 - Kayf
Earth Stage
- 17:00 - Eligarf
- 18:30 - Radu Guran
- 20:00 - Mircea Baniciu
Water Stage
- 17:00 - Alex Hills
- 22:00 - DJ Daweed
Fire Stage
- 14:00 - Șandru Mario
- 18:00 - Vlad Tone
- 22:00 - Bierre
Music Station Stage
- 21:00 - Oana Rusu & George Indru
- 22:30 - Sonar
- 00:00 - VDJ Sniper
Duminică, 31 august
The 5th Element - Main Stage
- 19:00 - Coma
- 20:30 - Vița de Vie
- 22:00 - Deliric & Silent Strike
- 23:30 - Goran Bregović & Wedding and Funeral Band
- 00:30 - Dirty Nano with Special Guest Cătălin Crișan
Air Stage
- 18:00 - Dani Tobe & Gemini Jaxx
- 19:30 - Calinacho
- 21:00 - Erika Isac
- 22:15 - Rava
- 23:00 - 4AWL
- 00:30 - Gianluca Rissone & Carpanetto
- 02:30 - Nistor B2B CZK
Earth Stage
- 17:00 - Ravi Hazard
- 18:30 - Bob Ramanka
- 23:00 - DJ Mă-ta
Water Stage
- 19:00 - Răzvan the DJ
Fire Stage
- 14:00 - DJ Huple
- 18:00 - Redd Daniel
- 22:00 - Emo Reunion
Music Station Stage
- 21:00 - Alex Anka
- 23:00 - VDJ Sniper
- 01:00 - DJ Oz
Accesul la Festivalul CODRU 2025
Pentru a i se permite accesul în zona Festivalului, posesorul unui bilet valid trebuie să efectueze check-in. Cumpărătorii au opțiunea de a efectua check-in și on-site.
Check-in On-site
Check-in-ul on-site va fi realizat de Partenerii Contractuali ai Organizatorului, utilizând infrastructura și personalul propriu.
Check-in-ul on-site este disponibil:
- Vineri, 29 august, între 16:00 și 03:00;
- Sâmbătă și duminică, 30 și 31 august, între 14:00 și 03:00.
Accesul în Festival se face cu brățara de Festival, până la ora 03:00.
Verificarea documentului de identitate (CI/pașaport) se va face parțial, colectând doar informațiile necesare: nume, prenume, sex, țară/locație de proveniență, data nașterii, naționalitate și poza de pe actul de identitate. Datele sensibile precum CNP, seria și numărul nu vor fi colectate.
























