Urmărește-ne în Social Media

Bibi - Dansez cu inima ta

După succesul piesei "Ciocolată", Bibi revine cu single-ul "Dansez cu inima ta", însoțit de un videoclip plin de culoare.

Compusă şi produsă în studioul Pink Elephant, single-ul reprezintă un nou pas în cariera artistei care s-a implicat în procesul de creaţie, scriind versurile alături de Theea Miculescu. “Dansez cu inima ta” este acompaniat de un videoclip în regia lui Răzvan Leucea (Jean Gavril, Feli, August Day), ce surpinde joaca unor adolescenţi ce descoperă prima iubire într-un peisaj superb.

”Am pus mult suflet în piesa Dansez cu inima ta şi sunt sigură că foarte mulţi dintre ascultători se vor regăsi! Nu aş putea să numesc această melodie o continuare a piesei "Ciocolată", ci aş putea spune că alături de acest proiect am mai făcut un pas în cariera mea.”

Ultimul an a fost foarte aglomerat pentru Bibi, ce a împlinit doar 15 ani cu câteva luni în urmă. După ce a lansat single-ul de succes “Ciocolată”, BiBi a fost recrutată în echipa Disney România, unde a dat viaţă unuia dintre personajele din “Star Darling”. Talentul său şi timbrul deosebit au fost remarcate şi de producătorii de la “Festigal”, unul dintre cele mai complexe şi spectaculoase producţii realizate anul trecut în România. A urmat “Coji de portocale”, un remake după hit-ul clasic al Simonei Nae & Cristi Nistor, care a venit “la pachet” cu un cadou pentru fani, BiBi lansând şi o versiune specială de Crăciun.

Prima lansare a artistei din 2017 a fost o colaborare cu Klyde şi Jimmy Dub pe piesa “Road To Monaco”, scrisă de Eric Turner, un compozitor american stabilit în Suedia, cunoscut pentru colaborările sale cu Tinie Tempah, Avicii, Lupe Fiasco.

În prezent, pe Bibi o putem găsi şi pe canalul ei de Youtube, unde lansează în fiecare joi noi provocări şi sketch-uri muzicale prin intermediul vlogului ei, ce are peste 100 de mii de subscriberi.

Comentarii

Concerte & turnee

Smiley, Alina Eremia, Feli cântă la Big Little Festival, un eveniment dedicat conexiunii dintre părinți și copii

Între 21 și 23 iunie, Cetatea Râșnov și Dino Parc Râșnov se transformă într-un loc în care cei mari și cei mici se vor distra cu cele mai tari concerte și activități. Prima ediție Big Little Festival, singurul festival din Europa de Est dedicat exclusiv conexiunii dintre părinți și copii, promite să fie memorabilă. Te invităm să afli mai multe detalii despre bilete și program.

Publicat

pe

Artiști Big Little Festival 2024
Artiști Big Little Festival 2024 │ FOTO: Big Little Festival

Râșnov, localitatea aflată în centrul țării, cu nenumărate atracții, locuri de cazare și peisaje de vis, va deveni în primul weekend din vacanța de vară capitala distracțiilor în familie cu prilejul Big Little Festival care va avea 3 zone mari, diverse și atractive de desfășurare.

Nerf Arena, HaHaHa Production Music Camp, Slime Fest, Competiția Familiilor - un maraton de jocuri vechi și noi, Live Cooking Area, Gaming Area cu competiții de Minecraft, FIFA sau BrawlStars, Lego și Nintendo, zone interactive de lectură, spectacole de teatru, ateliere de yoga, aerobic, dans, pictură, tatuaje, gătit, zonă de filme și desene animate vor fi parte din experiențele care vor aduce copiii de ieri și de azi împreună.

Ce artiști cântă la Big Little Festival 2024

Smiley, Alina Eremia, Feli, Jean Gavril, Bibi, Andra Gogan, Jo, Mario Fresh, Mark Stam, Nicole Cherry, Cabron, Misha Miller sunt doar câțiva dintre artiștii care vor cânta, dar se vor și juca la Big Little Festival alături de prezentatorul Cosmin Seleși și cele 15 000 de familii, aproximativ 50 000 de persoane, așteptate să participe în spațiul de peste 11 hectare amenajat în cel mai creativ și colorat mod pentru a sărbători relația părinte-copil prin experiențe în tandem unice în România.

Program Big Litte Festival 2024

Vineri, 21 iunie

  • Bibi
  • Misha Miller
  • Alina Eremia
  • Jean Gavril

Sâmbătă, 22 iunie

  • Smiley
  • Andra Gogan
  • Feli
  • Mark Stam

Duminică, 23 iunie

  • Mario Fresh
  • JO
  • Cabron
  • Nicole Cherry

Biletul de festival deschide porțile Dino Parc Râșnov

Dino Parc Râșnov, Marele Câștigător al Premiului Telespectatorilor "Destinația anului 2023", și al categoriei Parcuri de distracție și aventură, va putea fi vizitat gratuit în weekendul 21-23 iunie, de către toți posesorii de bilet de acces la Big Little Festival. Acesta este cel mai mare parc de dinozauri din sud-estul Europei, dar și un muzeu în aer liber, situat în mijlocul pădurii transilvănene.

Cu o suprafață de peste 4 hectare, Dino Parc Râșnov găzduiește peste 120 de dinozauri certificați științific, reproduși în mărime naturală, conform celor mai recente descoperiri paleontologice. Pe lângă traseul impresionant cu 120 de dinozauri, parcul dispune și de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf, o cameră labirint cu lasere și alte zone interactive.

Cetatea Râșnov transformată într-o bibliotecă de basm

Cetatea Râșnov, aflată la 2 minute de mers pe jos de Dino Parc Râșnov, va deveni cu ocazia festivalului Cetatea educației, a jocului și a învățării prin joc. Decorată precum o bibliotecă nonconformistă, cu rafturi pline cu cărți de răsfoit, cu standuri de vânzare de carte, cu locuri amenajate cu perne, balansoare și hamace, ideale pentru citit, cu băncuțe pentru părinți și copii și mese de creație pentru desenat, pictat, modelat, decupat și bricolat, Cetatea Râșnov va fi locul perfect pentru activități de educație și distracție părinți-copii prin cultură. Ateliere artistice pentru copii, întâlniri cu autorii de cărți pentru copii, cu actori și păpușari, ateliere de face painting și de transformare în personaje celebre, toate vor fi parte din metamorfoza istoricei Cetăți Râșnov în filă de istorie fericită de familie.

Copiii de ieri și azi împreună

Platoul de 3000 de mp de la baza Dino Parc Râșnov va fi amenajat ca un orășel al distracției, creat și construit în spiritul conceptului primei ediții: Copiii de ieri și azi împreună. Copiii de ieri (părinții) vor avea posibilitatea să se joace jocurile copilăriei lor împreună cu copiii de astăzi și invers. Aici vor fi amenajate zone VERSUS: șotron vs. Dance Revolution, țeavă cu cornete vs. Nerf, Baba Oarba vs VR, "șapte pietre" vs. Lego, V-ați ascunselea vs. Treasure Hunt etc.

Main stage-ul pentru concertele marilor artiști, art stage-ul pentru spectacole de teatru, studiourile de creație muzicală ale HaHaHa Production și cel de creație multimedia, zona de gaming, organizată de Bucharest Gaming Week, zona de console, de tehnologie, de laptopuri și de mobile, zona retro cu Arcade Machines, zona Nintendo vor aduce variante infinite de interacțiune părinți-copii.

Distracție la cort

Organizatorii pun la dispoziția familiilor amatoare de experiențe complete și palpitante alături de copiii lor un număr limitat de pachete de cazare la cort în cadrul Big Little Festival, în care vor fi incluse activități nocturne de observare a stelelor și planetelor, precum și alte provocări memorabile.

800 de persoane dansează pe Calea Victoriei - flashmob-manifest

Big Little Festival va fi anunțat oficial și public printr-un flashmob-manifest în care cel puțin 800 de copii și părinți vor dansa sincron și își vor cânta și striga dorința de a-și petrece cât mai mult timp împreună. Flashmob-ul-manifest se va desfășura în cadrul evenimentului "Străzi Deschise", pe Calea Victoriei, în zona Bisericii Kretzulescu duminică, 14 aprilie, de la ora 11 unde sunt așteptați să participe toți părinții și copiii care își doresc timp și joacă împreună.

Prețuri bilete Big Little Festival 2024

  • Abonamentele și biletele pe zi se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 125 lei (+comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
  • Activitățile din cadrul Big Little Festival sunt gratuite, pe baza biletului de intrare ce include și accesul în Dino Parc și în Cetatea Râșnov.
  • Accesul la Big Little Festival este permis doar pe baza biletului de intrare și doar împreună cu un copil în grup. Niciun adult nu poate cumpăra separat bilet la Festival, doar împreună cu un copil, alături de care să-și petreacă timpul, să se joace, să concureze, să râdă și să se distreze, pentru că misiunea Big Little Festival este să creeze scena perfectă de joacă pentru copiii de ieri și de azi împreună.
Citește în continuare

Concerte & turnee

West Side Christmas Market își deschide porțile pe 29 noiembrie 2023; află programul de concerte

West Side Christmas Market readuce magia Crăciunului în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 din București. Târgul de Crăciun organizat de UNTOLD își va deschide porțile, miercuri, pe 29 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Publicat

pe

West Side Christmas Market 2023
West Side Christmas Market 2023 │ FOTO: West Side Christmas Market

Cele mai așteptate momente ale evenimentului de deschidere al târgului sunt: aprinderea luminilor de Crăciun, spectacolul cu focuri de artificii și un concert susținut de Fuego. Minivacanța de 1 decembrie aduce și 5 zile pline de distracție în West Side Christmas Market cu concerte Gașca Zurli, Bibi, Irina Sârbu & Band și Holy Molly. West Side Christmas Market va rămâne deschis până pe 27 decembrie. În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market, organizat de UNTOLD UNIVERSE, dedicat sărbătorilor de iarnă, a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România.

Concert Fuego și spectacol de artificii în deschiderea West Side Christmas Market

Deschiderea oficială a târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei va fi miercuri, 29 noiembrie, la ora 19:00. Momente artistice pline de culoare, muzică și bucurie vor întregi atmosfera de sărbătoare din West Side Christmas Market, precum:

  • Aprinderea luminilor de Crăciun
  • Spectacol cu focuri de artificii
  • Concert Fuego
  • Activități pentru copii și părinți și ateliere creative la Căsuța lui Moș Crăciun

Minivacanță plină de distracție la West Side Christmas Market

Scena de concerte West Side Christmas Market este un element care va întreține distracția în cele 28 de zile de sărbătoare. Scena este locul unde au loc cele mai importante momente din deschiderea târgului, iar apoi va găzdui concerte, spectacole de colinde și show-uri live sau band-uri de jazz, începând cu ora 19:00. Programul concertelor din acest weekend prelungit este:

  • 30 noiembrie - Bibi
  • 1 decembrie - Irina Sârbu & Band
  • 2 decembrie - Holy Molly
  • 3 decembrie - Gașca Zurli

Târgul de Crăciun va rămâne deschis până pe 27 decembrie, așa că pe vizitatori îi așteaptă 28 de zile de basm, culoare, atmosferă de sărbătoare, emoții și momente unice petrecute alături de cei dragi. West Side Christmas Market va funcționa conform programului:

  • Luni - Vineri: 12:30 - 22:30
  • Sâmbătă - Duminică: 11:00 - 22:30

Excepție fac zilele de joi, 30 noiembrie și vineri, 1 decembrie, când West Side Christmas Market se va deschide cu o oră mai devreme, la 11:00.

Căsuțe cu bunătăți, patinoar, carusel și roată panoramică la West Side Christmas Market

Așa cum ne-a obișnuit, West Side Christmas Market este un tărâm de basm cu activități pentru întreaga familie. Organizatorii au pregătit în Parcul din Drumul Taberei un patinoar generos, mai mare decât anul trecut, pentru iubitorii de distracție pe gheață, un carusel colorat și un trenuleț pentru copii, o roată panoramică înaltă de 38 de metri, și peste 65 de căsuțe care vor încânta vizitatorii cu gustul autentic al mâncărurilor tradiționale de sărbători sau din bucătării internaționale, cu savoarea unui pahar de vin fiert cu scorțișoară.

Căsuța lui Moș Crăciun, locul magic unde dorințele devin realitate

Unul dintre elementele centrale ale West Side Christmas Market rămâne Căsuța lui Moș Crăciun. Este locul fermecat, inspirat din poveștile pentru copii, unde cei mici îi scriu scrisori lui Moș Crăciun, se joacă, ascultă povești citite de spiriduși și primesc cadouri de la ajutoarele Moșului. Căsuța va fi deschisă în fiecare zi a târgului în intervalul:

  • Luni - Vineri: 16:00 - 21:00
  • Sâmbătă - Duminică 11:00 - 22:00

Pe 1 decembrie, Căsuța lui Moș Crăciun se va deschide cu o oră mai devreme, adică la 15:00.

Citește în continuare