Urmărește-ne în Social Media

Beyonce - Be Alive (Oscar 2022)

După o perioadă considerabilă fără interpretări live, Beyonce a revenit în forță în fața publicului. Artista a dat startul Premiilor Oscar 2022 cu o prestație memorabilă a piesei "Be Alive", extrasă de pe coloana sonoră a filmului "King Richard". Detalii și video în articol.

Cântecul "Be Alive" a fost scris pentru filmul "King Richard", care spune povestea surorilor Venus și Serena Williams, dar și a tatălui lor, Richard. Cel din urmă personaj a fost jucat de Will Smith, care a și câștigat Oscarul pentru "Cel mai bun actor în rol principal". Pelicula a fost regizată de Reinaldo Marcus Green și produsă de Serena și Venus Williams. Distribuţia îi mai include pe Saniyya Sidney, Demi Singleton, Jon Bernthal, Dylan McDemott, Tony Goldwyn.

În ceea ce privește momentul muzical al lui Beyonce, acesta s-a desfășurat pe un teren de tenis din Compton, California, unde au crescut surorile Williams. Queen Bey, dansatorii și muzicienii săi au purtat ținute într-un verde gălbui ce amintește de culoare mingilor de tenis. Mai mult, Blue Ivy, fiica artistei, apare și ea în peisaj.

Piesa "Be Alive" a fost scrisă Beyonce și Dixson și vorbește despre determinarea și ambiția de neclintit a familiei Williams. "Be Alive" a fost nominalizată la categoria "Cel mai bun cântec", dar a pierdut în fața "No Time to Die" (Billie Eilish, FINNEAS).

Comentarii

Muzică nouă

Beyonce își surprinde fanii cu "Morning Dew (Donk)", o piesă nelansată până acum - VIDEO

Beyonce a lansat oficial "Morning Dew (Donk)", un cântec rămas până acum în arhivele sale muzicale. Single-ul deschide seria evenimentelor dedicate aniversării a 20 de ani de la apariția albumului "B'Day", care va fi reeditat pe 4 septembrie, chiar de ziua cântăreței. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Beyonce în clipul pentru "Morning Dew (Donk)"
Beyonce în clipul pentru "Morning Dew (Donk)" │ FOTO: captură YouTube

"Morning Dew (Donk)" a devenit disponibilă pe platformele de streaming pe 4 iulie și marchează începutul unei numărători inverse de 60 de zile până la reeditarea albumului "B'Day". Lansat pe 4 septembrie 2006, "B'Day" a debutat pe primul loc în clasamentul Billboard 200, cu peste 541.000 de exemplare vândute în prima săptămână. Albumul a inclus hituri precum "Déjà Vu", "Ring the Alarm" și "Irreplaceable", iar în 2007 a primit o ediție deluxe, completată de cinci piese noi și proiectul video "B'Day Anthology Video Album".

Revenind la "Morning Dew (Donk)", piesa a fost compusă de Beyonce, Pharrell Williams, The-Dream și Darius Dixon. Lansarea oficială este însoțită de un lyric video regizat de Cliff Watts, realizat din imagini de arhivă. "Morning Dew (Donk)" are o istorie aparte în comunitatea fanilor artistei. Cântecul ar fi fost înregistrat în 2013, iar în 2021 un scurt fragment a ajuns online. Doi ani mai târziu, versiunea completă a fost distribuită neoficial pe internet, însă abia acum primește o lansare oficială.

Potrivit casei de producție Parkwood Entertainment, melodia reprezintă "un omagiu direct adus comunității BeyHive", pregătind aniversarea unuia dintre cele mai importante albume din cariera artistei.

"Morning Dew (Donk)" este și prima piesă lansată de Beyonce după albumul "Cowboy Carter" din 2024, material recompensat cu patru premii Grammy. Și turneul de promovare a acestui disc s-a bucurat de un real succes: cu încasări de peste 400 de milioane de dolari încasări, "Cowboy Carter" a devenit cel mai profitabil turneu country din toate timpurile și cel mai scurt turneu muzical care a atins această sumă.

Călătoria muzicală a fost formată din 32 de concerte în nouă orașe - Inglewood (California), Chicago (Illinois), East Rutherford (New Jersey), Londra, Paris, Houston (Texas), Landover (Maryland), Atlanta (Georgia) și Las Vegas (Nevada) - la care au participat peste 1,5 milioane de spectatori.

VIDEOCLIP: Beyonce - Morning Dew (Donk)

Citește în continuare