Beth Hart - Leave The Light On (Live At The Royal Albert Hall)
Beth Hart oferă publicului încă o mostră de pasiune neîmblânzită într-un video filmat live la The Royal Albert Hall. O ascultăm de această dată cântând piesa ”Leave The Light On”, o melodie cu o încărcătură emoțională deosebită, cumpusă de artistă într-o perioadă întunecată din viața ei.
”Aceasta este o piesă pe care am scris-o după ce am avut o depresie pe la 20 și ceva de ani. Cred că multă vreme încercasem atât de mult să fiu altcineva, pentru că am crezut că cine eram eu nu era o persoană suficient de bună, că nu eram în stare să fac nimic. Și am fost prinsă în niște vicii și simțeam cum mă afund tot mai mult. Și apoi...îmi vine să plâng, pentru că întotdeauna plâng atunci când mă gândesc la Scott. El e salvatorul meu. A venit în viața mea și a fost alături de mine când am mers la dezintoxicare. Și e un om minunat. Am simțit atunci că nu ar mai trebui să fac asta (muzică), pentru că mi-am bătut joc de ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Dar într-o zi, m-am trezit și l-am sunat pe managerul meu, David, care a fost alături de mine în ultimii 20 și ceva de ani, și l-am întrebat dacă putem încerca să o luăm de la capăt. Iar el a spus: <<Absolut! Sunt lângă tine>>. Așa că aș vrea să dedic piesa aceasta managerului meu, David, care a fost lângă mine în toți acești ani, și soțului meu, Scott.”
Albumul ”Beth Hart - Live At the Royal Albert Hall”, ce conține live-ul piesei ”Leave The Light On”, va putea fi achiziționat începând cu data de 30 noiembrie.
Despre vocea artistei americane Beth Hart se spune că “oprește timpul în loc”, fiind “obligatoriu de ascultat live măcar o dată în viață”. Hart consideră că nu există act artistic fără demoni și agonie. În 2012, la Kennedy Center Honors, a reușit printr-o reprezentație live de câteva minute să-i ridice în picioare în rafale de aplauze pe președintele Barrack Obama și pe soția sa, Michelle, în cadrul unui tribut adus marelui Buddy Guy, și el prezent la eveniment și cucerit iremediabil de vocea fără pereche a artistei.
Pe lângă albumele solo compuse în mare parte de ea ca răbufnire a unui trecut tumultuos și plin de drame, Beth Hart a fost invitată să cânte alături de legende ale muzicii blues și rock mondiale precum Joe Bonamassa, Jeff Beck si Slash, alături de care a concertat în întreaga lume și a lansat albume vândute în număr record.
Beth Hart a susținut mai multe concerte în România. Ultimul ei show în țara noastră a avut loc în iunie 2016, la Sala Palatului din București.
Concerte & turnee
Beth Hart vine la Ziua Timișoarei 2026; Ce alți artiști sunt confirmați
Artista americană Beth Hart susține primul concert la Timișoara pe 31 iulie. Evenimentul se va desfășura în cadrul festivalului cu intrare liberă Ziua Timișoarei 2026. Alături de Beth, organizatorii au dezvăluit și o serie de artiști locali confirmați în lineup, cum ar fi Irina Rimes, Alexandra Căpitănescu, Dora Gaitanovici și Satoshi.

Una dintre cele mai puternice și apreciate voci contemporane ale muzicii blues ajunge pentru prima dată la Timișoara. Beth Hart va susține un concert pe Bulevardul I.C. Brătianu vineri, pe 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei 2026| Timișoara City Celebration. Evenimenul va fi cu intrare liberă și va începe de la ora 21:45.
Nominalizată la Premiile Grammy și considerată una dintre cele mai impresionante prezențe scenice ale generației sale, Beth Hart a cucerit publicul din întreaga lume prin vocea sa inconfundabilă și prin sinceritatea dezarmantă cu care își transformă trăirile în muzică. După o carieră de aproape trei decenii, în care a urcat pe scene emblematice din Europa, America de Nord, Australia și Asia, artista va concerta pentru prima dată la Timișoara și va oferi publicului unul dintre cele mai așteptate concerte din programul ediției 2026.
Prezența sa la Timișoara vine într-un moment special al carierei, marcat de succesul albumului "You Still Got Me", ajuns pe primul loc în clasamentele blues din Statele Unite și Marea Britanie. Albumul confirmă încă o dată capacitatea artistei de a traversa cu naturalețe granițele dintre blues, rock, soul și americana, oferind un repertoriu profund personal și emoționant.
Piesa care dă titlul albumului, "You Still Got Me", vorbește despre puterea sprijinului uman în cele mai dificile momente ale vieții și a devenit una dintre cele mai apreciate creații recente ale artistei. Concertul de la Timișoara va include atât piese noi de pe acest material discografic, cât și unele dintre cele mai iubite cântece din întreaga sa carieră.
LYRIC VIDEO: Beth Hart - "You Still Got Me"
Lineup-ul festivalului Ziua Timișoarei 2026 a fost completat și de o serie de artiști locali, precum Dora Gaitanovici, Satoshi, Irina Rimes și Alexandra Căpitănescu. Mai jos găsiți lista actualizată a tuturor artiștilor anunțați. Programul artistic se află încă în curs de completare.
Lineup-ul și programul actualizat cu artiștii confirmați la Ziua Timișoarei 2026:
Vineri, 31 iulie
- JazzyBIT & K-lu - Vor concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
- Alexandra Căpitănescu - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
- Beth Hart - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.
Sâmbătă, 1 august
- Dora Gaitanovici - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
- Satoshi - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
- Irina Rimes - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
- The Script - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.
Duminică, 2 august
- Monica Anghel - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
- Nico - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
- Ansamblul Timișul și invitații - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
- Daniel Iordăchioaie - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
- Marija Serifovic - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:35.
Ziua Timișoarei 2026 are loc între 31 iulie și 3 august, în Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, Parcul Civic și alte peste 30 de locații din Timișoara. Accesul la toate cele peste 100 de evenimente din programul ediției 2026 va fi gratuit.
Mesajul central al ediției 2026 a evenimentului "Ziua Timișoarei" - "Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate", reflectă varietatea experiențelor pe care programul le va propune și invită fiecare participant să descopere propriul mod de a explora și de a celebra Timișoara.
Evenimentul Ziua Timișoarei 2026 | Timișoara City Celebration este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, coordonat și co-organizat de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură.






















