Urmărește-ne în Social Media

AWOLNATION - California Halo Blue

AWOLNATION, poate cel mai de succes grup care a fost asociat cu Red Bull Records a lansat o nouă melodie, intitulată "California Halo Blue". Noul single marchează revenirea trupei după o perioadă de pauză şi ne propune un sound mai degrabă melancolic decât plin de energie. Iar videoclipul merge în aceeaşi direcţie. Îl puteţi viziona în articol.

"California Halo Blue" este al doilea single de pe viitorul album AWOLNATION, după "The Best". Noul material a fost conceput de către Aaron Bruno, solist şi fondator al trupei, inspirat de incendiile care au pârjolit California în ultimii 2 ani. Pe lângă aspectul tragic şi toţi oamenii care şi-au pierdut casele, incendiile acelea au fost un mod de a aduce oamenii mai aproape. În videoclip apar pompieri, dar şi oameni care au pierdut pe cineva sau ceva important în foc.

Oraşul natal al lui Aaron Bruno a fost grav afectat de dezastru, ca şi zona din jurul său. Artistul şi-a găsit urbea de baştină complet schimbată, plină de disperare şi oameni dezrădăcinaţi. Muzicianul era în turneu când a început incendiul şi a ţinut legătura cu cei dragi doar prin telefon. Soţia sa a putut părăsi casa doar cu câinii şi câteva bagaje minime la evacuare.

A fost pierdut un studio de înregistrări şi mult echipament, dar cumva casa a scăpat teafără. Versurile lui "California Halo Blue" reflectă starea de spirit a solistului şi tumultul său atunci când a aflat de pericolul prin care a trecut jumătatea sa. Sunt incluse în clipul oficial şi imagini preluate de la camerele pompierilor care au intervenit. Noul single a sosit ca un mini EP, cu un B Side sub forma unui cover după The Cars, piesa "Drive".

A fost înregistrat înainte de moartea lui Ric Ocasek şi serveşte ca tribut pentru cariera legendei de la The Cars. AWOLNATION se pregăteşte de un an 2020 cu un turneu extins alături de In The Wilderness, Beaches şi Bleeker. În 2019 grupul american a împlinit un deceniu de existenţă, perioadă care a inclus lansarea a 3 albume de studio: "Megalithic Symphony" (2011), "Run" (2015) şi "Here Come the Runts" (2018).

Pe parcursul anului 2018 AWOLNATION a cântat în deschiderea celor de la Twenty One Pilots în turneul "Bandito". Grupul a trecut de la Red Bull Records la Better Noise Music în ultima lună.

Comentarii