Urmărește-ne în Social Media

Avicii - For A Better Day

Avicii a lansat videoclipul noului single ”For A Better Day”. Melodia este extrasă de pe albumul ”Stories”, programat pentru lansare în luna octombrie.

For A Better Day” este noul single promovat de pe cel de-al doilea album de studio al producătorului și DJ-ului suedez Avicii, ”Stories”. Discul va avea un sound electro-dance cu un twist de rock alternativ, punk și metal. Cum vor fi încorporate toate aceste genuri muzicale nu se știe încă, însă fuziunea va stârni cu siguranță curiozitatea multora. Pe această alăturare atipică de stiluri mizează probabil și producătorul suedez, devenit cunoscut la nivel internațional prin intermediul unor colaborări inspirate cu Aloe Blacc (“Wake Me Up!”) și Salem Al Fakir(“Hey Brother”).

Pentru cel de-al doilea disc din carieră, producătorul a avut în lucru în jur de 70 de piese, în tracklistul final fiind alese 14.

“Noul disc va fi orientat spre piese puternice. ‘True’ (albumul de debut) a fost o primă încercare, o împachetare a muzicii electronice în formatul unor piese.” –Avicii

Stories” va fi lansat oficial pe 2 octombrie 2015.

Tracklist ”Stories” - Avicii:

  1. Waiting For Love
  2. Talk To Myself
  3. Touch Me
  4. Ten More Days
  5. For a Better Day
  6. Broken Arrows
  7. True Believer
  8. City Lights
  9. Pure Grinding
  10. Sunset Jesus
  11. Can't Catch Me
  12. Somewhere In Stockholm
  13. Trouble
  14. Gonna Love Ya
Avicii - ”Stories” (copertă album)

Avicii - ”Stories” (copertă album)

Avicii a început să realizeze remixuri și să producă piese la vârsta de 18 ani, în propriul dormitor. Cariera sa a început în 2007, după ce a colaborat cu mulți producători și DJ cunoscuți precum John Dahlback și David Guetta. Avicii a cunoscut pentru prima dată succescul internațional la doar 22 de ani, când single-ul “Levels” (2011) s-a aflat pe primele poziții în topuri din peste 50 de țări. Au urmat hiturile “Wake Me Up!“, “Hey Brother” și “Addicted to You“.

Avicii a concertat anul acesta pentru prima oară în România în cadrul Untold Festival.

Comentarii