Urmărește-ne în Social Media

Arkanian & ANTONIA - Complicated

Arkanian și ANTONIA ne prezintă o poveste de dragoste cu scântei în noul videoclip "Complicated". Înainte de a fi lansată în versiune de duet, piesa care a devenit virală pe TikTok, așa ajungându-se la ideea unei colaborări cu Antonia.

"Complicated" a fost compusă de Arkanian și Alex Velea, textul fiind semnat de Arkanian, Alex Velea, Rashid și Antonia. Videoclipul a fost filmat și regizat de Ciolpan.

"Îmi doream de ceva timp să lansez o piesă cu Arkanian, îl consider unul dintre cei mai talentați trapperi de la noi, din România. Am așteptat momentul potrivit să facem o piesă împreună, el a venit cu propunerea aceasta, m-am bucurat mult și bineînțeles că am acceptat, pentru că îl apreciez, e super talentat și creativ.

De asemenea, sunt foarte fericită pentru această colaborare între Golden Boy și Global Records, echipele mele preferate. Sper că oamenii o vor aprecia și se vor bucura de ea, pentru că noi suntem extrem de încântați și entuziasmați", a spus ANTONIA.

Arkanian: "Simt că Antonia s-a mulat pe piesă foarte bine, că a adus o energie de care piesa avea nevoie, a făcut-o mult mai dinamică, mult mai entertaining"

"Complicated" este o piesă pe care am făcut-o într-o dimineață la studio, mi-a plăcut foarte mult, eram foarte inspirat de funk, pop în perioada aceea, așa că acesta mi-a fost vibe-ul, plus toate influențele de hip-hop și rap aferente mie.

Am pus-o pe TikTok într-o zi să văd ce se întâmplă, fără nicio așteptare și de nicăieri, au început să apară tot mai multe videouri cu piesa. Pentru că primeam feedback bun, colegii mei de la Golden Boy au venit cu ideea să o lansez cu Antonia, ceea ce era mai mult un vis pe care nu speram să îl îndeplinesc prea curând. I-am propus piesa, a fost super încântată, iar eu am fost și sunt în extaz. Simt că s-a mulat pe piesă foarte bine, că a adus o energie de care piesa avea nevoie, a făcut-o mult mai dinamică, mult mai entertaining și simt că a completat proiectul într-un mod foarte tare", a spus Arkanian.

Special guest în videoclip este și Zanni, câștigătorul ediției 2021 a show-ului Survivor România.

Recent, Antonia a lansat piesa "Amor", o declarație de dragoste plină de emoție și sensibilitate, dar și "Benny Hana" și "I Think I Love Him".

Comentarii

Lifestyle

Antonia i-a povestit lui Horia Brenciu despre copilărie, bullying și planuri de nuntă - VIDEO

Chiar dacă ziua ei de naștere a fost pe 12 aprilie, o săptămână mai târziu Antonia a sărbătorit încă o dată împlinirea vârstei de 37 de ani alături de Horia Brenciu. Invitată în podcastul Lucruri Simple, artista a povestit despre copilăria ei, bullying, artiștii care au influențat-o și viitoarea nuntă cu Alex Velea. Surpriza acestei întâlniri a fost prezența mamei ei, Denise Iacobescu.

Publicat

pe

Antonia alături de mama ei în podcastul lui Horia Brenciu
Antonia alături de mama ei în podcastul lui Horia Brenciu │ FOTO: Captură YouTube

Antonia a fost invitata lui Horia Brenciu în podcastul Lucruri Simple, iar întâlnirea a fost plină de momente amuzante și improvizații muzicale. Artista a fost întâmpinată cu flori, fiind amintită recenta ei zi de naștere. Discuția a mers apoi pe un fir cronologic. Primele relatări au fost legate de copilăria sa în Statele Unite, despre care Antonia își amintește cu plăcere.

"Amintirile mele sunt foarte frumoase din copilărie. N-am una mai exactă. Dacă mă pui așa, pe loc, nu-mi amintesc. Tot ce-mi amintesc este că mi-a plăcut foarte mult copilăria mea. Mă jucam mereu în curte, în tălpile goale. Intram în casă destul de târziu, nu mai erau fricile care sunt acum. Îngropam păsări care au murit. Tu n-ai făcut asta?", a întrebat Antonia.

În ce privește muzica pe care o asculta, Antonia spune că piesele din filmele Disney și playlistul mamei ei i-au acompaniat anii de copilărie și adolescență.

"(Ascultam) toate cântecele din Disney. Asculta mama prin casă Ace of Base (). Asculta Toni Braxton, îi plăcea Shania Twain", a povestit artista.

Planuri de nuntă și piese noi pregătite de Antonia

Antonia a mărturisit că anul acesta plănuiește să lanseze multă muzică, pentru că anul trecut, din cauza unor probleme de sănătate, a luat o pauză de la înregistrări.

Tot în viitorul apropiat este programată și nunta sa cu Alex Velea. După 5 ani de logodnă, cei doi au început să plănuiască nunta. Horia a vrut să știe dacă va fi o petrecere mare, sau un party între prieteni, iar Antonia a mărturisit că nu au făcut încă lista.

Momente neplăcute și bullying

Întrebată dacă i s-a întâmplat să arunce cineva cu gheață în ea în timpul unui concert, Antonia a povestit despre o experiență neplăcută.

"Au fost momente când am ieșit în club, fără să cânt, și mi s-a aruncat cu gheață în cap. De la alte fete. Dar nu în timpul concertului", a spus Antonia.

Artista a mărturisit, de asemenea, că în adolescență era ținta altor fete. I se spunea că are "booger eyes", pentru că avea ochii verzi.

Cum îl descrie Antonia pe Alex Velea și ce spune despre mama ei

Spre finalul podcastului, Horia a rugat-o pe Antonia să îl descrie pe Alex Velea în 3 cuvinte. Artista a ales cuvintele "sufletist", "sensibil" și "iubitor". Rugată să aleagă 3 cuvinte și pentru mama ei, Antonia a considerat că "sensibilă" și "iubitoare" se potrivesc și pentru ea, adăugând în caracterizarea ei și "pasională". Imediat, din spatele cortinei, a apărut Denise Iacobescu, mama Antoniei, care a fost întâmpinată de Horia cu flori. Discuția se oprește aici, Horia introducând în final un teaser pentru partea a doua a podcastului.

VIDEO: Antonia la Lucruri Simple cu Horia Brenciu

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust

Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Publicat

pe

Nibiru Universe
Nibiru Universe │ FOTO: Captură Facebook

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.

 Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru

Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Noile confirmări:

  • Eve
  • Ja Rule
  • Keri Hilson

Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.

Noile confirmări:

  • Clean Bandit
  • DJ Astro
  • DJ Faby
  • INNA

Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.

Noile confirmări:

  • Mahony
  • Marco Corola
  • The Martinez Brothers

K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.

Noile confirmări:

  • Nicio confirmare momentan.

Noi evenimente anunțate la Nibiru

Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • Bosquito
  • byron
  • Direcția 5
  • HVNDS
  • Irina Rimes
  • Iris
  • Jurjak
  • Killa Fonic
  • Lupii lui Calancea
  • Phoenix
  • Robin and The Backstabbers
  • Subcarpați
  • The Mono Jacks
  • The Motans
  • Vama
  • Vița de Vie
  • Zdob și Zdub

Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • ATC
  • Corona
  • Eric Martin of Technotronic
  • Garcia
  • Haddaway
  • Mad Stuntman
  • Nana

Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)

Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:

  • Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.
Citește în continuare