Urmărește-ne în Social Media

Apocalyptica - One (Metallica By Four Cellos - Live)

Apocalyptica ne reamintește cât de bine sună piesele Metallica reorchestrate lansând un clip live pentru piesa ”One”. Video-ul este extras de pe DVD-ul „Plays Metallica By Four Cellos - A Live Performance“.

Noul DVD live Apocalyptica a fost filmat la castelul medieval Olavinlinna din Savonlinna, Finlanda. Materialul readuce în atenția publicului albumul "Metallica by four cellos", ce a marcat debutul trupei Apocalyptica. Lansat în mai 1996, discul este o adevărată operă rock, ce a schimbat peisajul muzical al următorilor 20 de ani.

Apocalyptica este una dintre trupele cu greutate din zona cello metal și symphonic metal. Încă de la preluările epice ale “Enter Sandman”, “The Unforgiven” și “Nothing Else Matters” ale Metallica sau „Refuse/Resist” de la Sepultura, trupa și-a demonstrat talentul de reorchestrare, lăsând profunzimea pieselor intactă. Într-o lume a nostalgiei muzicale cu avalanșe de idei reciclate, puține trupe mai pot fi numite unice, Apocalyptica fiind una dintre ele.

Finlandezii continuă să demonstreze că muzica rock nu are de-a face cu instrumentele pe care le folosești, ci cu atitudinea. Cel mai recent album, „Shadowmaker”, a fost lansat în martie 2015. Discul este o combinație armonică de violoncel și tobe, cu ritm alert și modificări de tempo, un crescendo care îți dă fiori. Riff-urile distorsionate de violoncel sunt mai grave ca oricând, muzica clasică este alternată cu fragmente de heavy-metal, pentru o experiență acustică de neegalat.

Apocalyptica a susținut mai multe concerte în România. În 2012, trupa a concertat la București, în 2015 la Sibiu, în cadrul ARTmania, iar în 2017 au revenit în capitală pentru a sărbători 20 de ani de la apariția albumului de debut - "Metallica by four cellos".

PUBLICITATE
Comentarii

Muzică nouă

Metallica lansează piesa "Lux Aeterna", anunţă noul album "72 Seasons"

Metallica ne-a surprins într-o zi mohorâtă de luni, oferindu-ne o mostră de rock ca pe vremuri, odată cu lansarea piesei "Lux Aeterna". Ea vine alături de alte două veşti importante: trupa pleacă în turneu global în 2023 şi va lansa un nou album "72 Seasons".

Publicat

pe

Metallica Lux Aeterna coperta single
Metallica Lux Aeterna coperta single │ FOTO: Metallica

În vreme ce fanii entuziasmaţi ai piesei Metallica s-au grăbit să o compare cu perioada senzaţională a trupei din anii '80, în fapt aduce mai mult cu perioada lui "Load" şi "Reload" şi anii '90. E mai departe de thrash şi mai aproape de heavy metal savuros la nivel comercial. "Lux Aeterna" este primul single de pe albumul "72 Seasons", care a fost produs de Gred Fidelman, James Hetfield şi Lars Ulrich.

Albumul va debuta pe 14 aprilie 2023, include 12 piese şi 77 de minute de muzică. Este succesorul lui "Hardwired... to Self-Destruct" din 2016 şi vine la 7 ani distanţă. Iată ce a declarat James Hetfield despre acest disc:

72 de anotimpuri. Primii 18 ani din vieţile noastre, care formează adevărate noastre ego-uri sau cele false. Conceptul că ni s-a spus "cine suntem" de către părinţi. O posibilă restricţionare în jurul personalităţii pe care o avem. Cred că partea cea mai interesantă este studiul continuu al acelor credinţe cheie şi modul în care ne afectează percepţia lumii de azi.

O bună parte din experienţa noastră de adulţi este reconstituirea sau reacţia la experienţa din copilărie. Prizoneri ai copilăriei sau ne vom elibera din acele lanţuri pe care le purtam.

"72 Seasons" va debuta prin casa de discuri Metallica, Blackened Recordings. Grupul are o istorie de 40 de ani şi e identificat de mulţi drept "cea mai mare trupă rock din istorie". Iată tracklist-ul noului LP:

01. 72 Seasons
02. Shadows Follow
03. Screaming Suicide
04. Sleepwalk My Life Away
05. You Must Burn!
06. Lux Æterna
07. Crown Of Barbed Wire
08. Chasing Light
09. If Darkness Had A Son
10. Too Far Gone?
11. Room Of Mirrors
12. Inamorata

Basistul Robert Trujillo a făcut o aluzie la un moment dat ca noile piese au fost un efort colectiv mai mult decât "Hardwired", care a fost compus în bună parte de către solistul James Hetfield şi toboşarul Lars Ulrich. Metallica a avut un concert în România în 2019.

Citește în continuare

Muzică nouă

Apocalyptica lansează EP-ul "Metal Classic, Classic Metal"

Apocalyptica nu se opreşte din tăvălugul creativ şi a lansat pe 9 septembrie un EP intitulat "Metal Classic, Classic Metal", pe care regăsim surprinzător de multă percuţie. De această dată avem un material discografic axat pe reinterpretarea cu tentă metal a unor piese de muzică clasică.

Publicat

pe

Coperta EP Apocalyptica Classic Metal Metal Classic
Coperta EP Apocalyptica Classic Metal Metal Classic │ FOTO: Apocalyptica

Pentru a promova acest EP trupa finlandeză ne prezintă un cover după "Flight of the Bumblebee", o creaţie care îi aparţinea în varianta originală lui Nikolai Rimski-Korsakow. Este considerată o piesă clasică de virtuozitate, pe care membrii Apocalyptica au exersat-o încă din studenţie. Pe atunci dorinţa era de o cânta tot mai rapid. Acum a fost perfecţionată sub forma unei versiuni metal, cu o tentă de doom.

Pe "Metal Classic, Classic Metal" vom auzi şi o nouă versiune a Simfoniei a Cincea a lui Beethoven, dar şi o variantă refăcută de "Bolero" al lui Maurice Ravel. Apocalyptica îşi va petrece restul anului 2022 într-un turneu al Statelor Unite, participând şi la multiple festivaluri. Odată gata cu continentul american, finlandezii vin în Europa iar, pentru "Epic Apocalypse Tour", alături de EPICA şi WHEEL. Grupul a fost şi în România recent, cântând pe 1 septembrie la Arenele Romane.

Ultimul LP lansat de trupă a fost cel din 2020, "Cell-0", care era strict instrumental, ceva ce Apocalyptica nu mai făcuse de 17 ani În 2022 am mai avut parte de lansarea piesei "I'll Get Through It", o super colaborare între compozitorul Diane Warren, solistul Franky Perez, băieţii din Apocalyptica şi Geezer Butler de la Black Sabbath, la bas. Franky Perez este deja solistul de facto Apocalyptica, apărând pe albumul "Shadowmaker" din 2015 şi de atunci fiind nelipsit din reprezentaţiile formaţiei.

În aprilie 2021 am avut parte şi de o colaborare cu Jacoby Shaddix de la Papa Roach, pe piesa "White Room", cover după trupa Creăm.

Apocalyptica este activă din 1993, ceea ce înseamnă că împlineşte 30 de ani de carieră în 2023. A vândut peste 4 milioane de albume şi cu siguranţă ne pregăteşte ceva special pentru la anul. În acest moment are 9 albume în discografie şi apare pe albumul Three Days Grace "Explosions", pe piesa "Someone to Talk To".

Citește în continuare

Lifestyle

James Hetfield a divorțat după 25 de ani de căsnicie

Vocalistul trupei Metallica a divorțat de soția sa, Francesca, după mai bine de două decenii împreună. Potrivit unui cunoscut tabloid american, Hetfield a depus actele de divorț anul acesta, în urmă cu ceva timp, însă cei doi au păstrat informația departe de ochii presei.

Publicat

pe

Concert Metallica la București pe 14 august 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

James Hetfield și soția sa, Francesca, au pus punct relației după 25 de ani de căsnicie. Dezvăluirea a fost făcută de tabloidul american TMZ, fiind preluată și de publicații precum Consequence of Sound și Blabbermouth.

Surse apropiate cuplului ar fi declarat pentru TMZ că James Hetfield ar fi divorțat de Francesca de ceva timp, actele de divorț fiind depuse în Colorado, acolo unde cei doi și copiii lor locuiesc de aproximativ 6 ani.

James Hetfield și Francesca se cunosc încă din anii '90. S-au căsătorit în 1997, când Hetfield avea 34 de ani, acesta fiind singura căsnicie a vocalistului Metallica. Cei doi au împreună trei copii: Cali, în vârstă de 20 de ani, Marcella, în vârstă de 16 ani, și Castor, în vârstă de 18 ani. Potrivit aceluiași tabloid care a dezvăluit că soții Hetfield au divorțat, cuplul menține în continuare legătura, căzând de acord să împartă custodia copiilor.

Cum au fost ultimii 3 ani pentru James Hetfield

Debutul pandemiei l-a prins pe James Hetfield într-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. În septembrie 2019, acesta reîncepea un program special de tratament, care să-l ajute să scape de adicția de alcool. Mai multe concerte programate în Australia şi Noua Zeelandă erau atunci amânate sau anulate, trupa cerând scuze fanilor și promițând că show-urile vor fi reluate imediat ce vocalistul se va simți mai bine. Acesta ar fi trebuit să revină pe scenă în mai 2022, dar pandemia a determinat anularea tuturor concertelor programate.

Un an mai târziu, Hetfield declara, surprinzător, că pandemia l-a ajutat. În octombrie 2020, după aproape un an de la primul lockdown, vocalistul Metallica povestea că s-a bucurat de lunile de pauză, lipsa activității ajutându-l să se reconecteze la comunitatea de prieteni din Colorado. Acesta, dezvăluia, de asemenea, că a avut prilejul de a medita mai mult și de a înțelege mai bine de ce se simte uneori deprimat.

Adicția de alcool, ce a început să-i facă din nou probleme în 2019, părea să fie un capitol încheiat pentru James Hetfield. Acesta mai fusese internat la dezintoxicare la începutul anilor 2000, tratamentul de atunci ținându-l departe de această adicție vreme de ani de zile. Într-un podcast cu Joe Rogan din 2017, Hetfield mărturisea că soția lui l-a ajutat enorm în acea perioadă și că frica de a-și pierde familia l-a motivat să renunțe la alcool.

Citește în continuare