Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Anne-Marie - Depressed

Anne-Marie a compus cea mai optimistă piesă a unei persoane depresive. Schimbarea începe odată cu acceptarea, iar Anne-Marie exact asta face în piesa "Depressed". Își exprimă deschis emoțiile, pentru a putea apoi să zâmbească. Videoclipul este și el menit să producă zâmbete.

"Depressed" este o piesă pe care fanii lui Anne-Marie au cerut-o înainte ca melodia să fie finalizată. Aflată la studio, artista le-a dezvăluit celor care o urmăresc pe Instagram un fragment din acest cântec. Reacțiile au fost atât de bune, încât Anne-Marie a trebuit să se grăbească să termine melodia pentru a o putea lansa.

"O, Doamne... CE SE ÎNTÂMPLĂ! V-am arătat un fragment din această melodie acum câteva săptămâni (în timp ce mâncam unt de arahide pe pâine prăjită pusă pe o farfurie de hârtie) și voi ați făcut ca ASTA să se întâmple. În mod ironic, m-ați făcut ATÂT DE FERICITĂ, pur și simplu nu mi-am dat seama câți oameni simt la fel ca mine. Vă iubesc pe toți atât de mult. Sper să vă placă melodia", a scris Anne-Marie pe Instagram cu puțin timp înainte ca videoclipul și piesa să fie lansate.

Anne-Marie a devenit recent mămică pentru a doua oară. În luna aprilie, artista a născut un băiețel. Anne este căsătorită cu rapper-ul britanic Slowthai, iar cei doi mai au împreună o fetiță.

Solista britanică Anne-Marie are în palmares patru nominalizări la Brit Awards, inclusiv la categoria Best British Female Solo Artist, iar din 2021 face parte din juriul The Voice Marea Britanie. În această vară vine pentru prima oară în România. Anne-Marie a avut colaborări de succes cu Clean Bandit - "Rockabye", piesă care a trecut de un milliard o sută de milioane de ascultări pe Spotify, iar melodia "FRIENDS", la care a lucrat cu producătorul american Marshmello, e un alt success, pe YouTube având peste 927 de milioane de vizualizări.

Anne-Marie a concertat în 2022 în cadrul festivalului UNTOLD.

Publicat

pe

Comentarii
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII