Urmărește-ne în Social Media

Ane Brun - Directions

Ane Brun lansează un videoclip coregrafic pentru piesa "Directions" în care își demonstrează versatilitatea și bucuria de a dansa.

Pentru cei pasionați de coregrafie și de videoclipuri minimaliste în care are loc un soi de "one man show", cântăreața Ane Brun se înscrie și ea pe lista artiștilor cu o astfel de reprezentație. Noul ei videoclip este pentru "Directions", o piesă despre putere și optimism care va apărea pe următorul album al interpretei.

Într-un interviu pentru fourohfive.com, Ane Brun povestește despre conceptul din spatele materialului, care se bazează pe dorința ei de a-și repune în valoare calitățile de dansatoare lăsate deoparte atunci când s-a apucat de muzică. Ane Brun a fost în adolescență o gimnastă ritmică de top și a dansat diferite stiluri, de la hip hop la balet, la jazz, plus  multe alte genuri pe care avea ocazia să le experimenteze.

În videoclipul piesei "Directions", Ane Brun s-a ambiționat să învețe o coregrafie expresivă, care să redea exact sentimentele de curaj și putere transmise de versurile piesei. Persoana care s-a ocupat de punerea la punct a coregrafiei este Mari Carrasco din Suedia.

Invitația pe care o lansează Ane Brun odată cu acest videoclip este aceea de a ne lăsa purtați de dans cât de des este posibil, pentru că dansul ne aduce bucurie, iar bucuria ne face să fim mai buni unii cu ceilalți. Să-i ascultăm sfatul, spunem noi!

RECOMANDARE: Ane Brun va concerta în premieră în România pe 10 mai 2015, vezi detalii în agenda InfoMusic.

Comentarii