Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Andi Dumitrescu (Bucium) feat. Doru Trăscău - Orbitor

Andi Dumitrescu, fondatorul și compozitorul trupei de folk rock ambiental Bucium, lansează "Orbitor" în colaborare cu Doru Trăscău de la The Mono Jacks. Primul single solo al lui Andi vine acompaniat de un videoclip regizat de Sebastian Tudor.

"Piesa "Orbitor" a fost scrisă cu gândul la prietenii pierdute, la oameni care au reprezentat enorm pe plan personal și care, din varii motive, nu mai fac parte din viața mea. Am vrut să arăt că lucrurile bune dintr-o relație sunt mult mai importante decât faptul că acea relație s-a încheiat. Sunt însă perfect conștient că oamenii o pot interpreta ca pe o piesă despre o dragoste pierdută. Odată lansat, un cântec poate fi despre orice, are o viață proprie și de multe ori nici nu mai contează de unde i se trage seva", a declarat Andi Dumitrescu.

Colaborarea cu Doru Trăscău pentru piesa "Orbitor" a venit natural, între cei doi existând o prietenie de douăzeci de ani. De altfel, cei doi nu sunt la prima colaborare muzicală, au mai colaborat la piesele The Mono Jacks - "Drumul" și "1000 de da". Pe partea de scenariu și regie au colaborat la videoclipurile pieselor "1000 de da" și "Infinit".

Doru Trăscău: "Andi este genul ăla de om care zâmbește mereu și care reușește cumva să se mențină solar"

"Pe Andi l-am cunoscut demult, la o sală de repetiții. Aș fi jurat atunci că nu avem prea multe lucruri în comun, iar o prietenie era probabil ultimul lucru care îmi trecea prin minte. Au trecut anii și uite că tot adaug amintiri în sertarul de experiențe frumoase alături de Andi. El mi-a fost alături și m-a ajutat la textul piesei "Drumul", mi-a fost inspirație și ulterior regizor pentru "1000 de DA", tot el a fost în spatele camerelor pentru videoclipul piesei "Infinit" și este în general în spatele multor fapte bune.

Andi este genul ăla de om care zâmbește mereu și care reușește cumva să se mențină solar. Cam așa este și piesa asta pe care Andi a ales să o împartă cu mine. Am răspuns afirmativ invitației de a înregistra împreună și mă bucur că am făcut-o", declară Doru Trăscău de la The Mono Jacks.

Pentru mai multe detalii privind colaborarea dintre Andi și Doru, dar și despre planurile solo ale fondatorului trupei Bucium, puteți urmări un mini-interviu.

Andi Dumitrescu: "A fost un videoclip extrem de greu de realizat"

Scenariul și regia clipului îi apartin lui Sebastian Tudor, videoclipul fiind produs de Reloadfilm, cu o echipă de oameni vechi și respectați în industria filmului: director de imagine Dragoș Lumpan, costume Maria Andrei, operatori Adrian Iurchevici și Bogdan Zop. Cei doi patinatori sunt Roberta Răducu și Flavius Luca. Totul a pornit de la imaginea unor patinatori pe asfaltul de pe Calea Victoriei, apoi prin recrearea unui patinoar pe terasa unui bloc. Partea de VFX a fost executată de Ovidiu Cristian.

"A fost un videoclip extrem de greu de realizat, pentru că în România nu mai există infrastructura de antrenament pentru practicanții de patinaj artistic, patinatorii descurcându-se extrem de greu pe patinoare private," declară Andi.

Andi Dumitrescu: "Mi-am propus ca anul acesta să lansez încă patru videoclipuri, iar anul viitor să lansez un prim disc"

Andi Dumitrescu este fondatorul și compozitorul trupei de folk - rock ambiental Bucium, cu care a înregistrat până acum patru albume - "Voievozii", "Live în Codrul Ascuns", "Miorița și Zimbrul Alb". În paralel cu albumele conceptuale Bucium, Andi Dumitrescu a compus câteva zeci de cântece ce se pot încadra în folk, indie rock, singer/songwriter. "Orbitor" este prima piesă solo din această serie de piese nedezvăluite publicului larg până acum.

"Am amânat mereu lansarea lor, iar aceste cântece au devenit cunoscute prietenilor mei, fac parte din viețile lor și cred că a sosit timpul să le eliberez, să le dau șansa la o viață proprie. Mi-am propus ca anul acesta să lansez încă patru videoclipuri, iar anul viitor să lansez un prim disc," spune Andi Dumitrescu.

Albumul solo poartă semnătura unor muzicieni apropiați - Cristi Răducanu la tobe, Mihai Balabaș - vioară/violă - amândoi colegi în trupa Bucium și Andrei Zamfir de la Days of Confusion la bas. De mix și producție audio s-a ocupat Dan Georgescu (byron, Kumm), iar de master Svante Forsbäck, de la faimosul Chartmakers din Finlanda.

Comentarii

Concerte & turnee

Începe Festivalul Străzii Lăpușneanu 2025; Vezi programul complet

Festivalul Străzii Lăpușneanu 2025 din Iași propune pentru weekendul 19 - 21 septembrie un program plin de concerte și spectacole. Subcarpați și The Mono Jacks se numără printre artiștii care vor urca pe scenă. Intrarea la evenimente este liberă.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Festivalul Străzii Lăpușneanu din Iași ajunge în 2025 la cea de-a VII-a ediție. Programat între 19 și 21 septembrie, evenimentul propune trei zile de concerte și spectacole în Grădina Muzeului Unirii, la Scena Mică din Parcul Mitoc și la Scena Mare din Piața Unirii. Printre artiștii care vor concerta anul acesta se numără Subcarpați (concert vineri, 19 septembrie) și The Mono Jacks (concert duminică, 21 septembrie).

Publicul se va putea bucura, de asemenea, de expoziții de pictură, ateliere de canto și demonstrații de sculptură live. Intrarea la concerte și spectacole este gratuită. Evenimentul este organizat de Ateneul Național din Iași.

Festivalul Străzii Lăpușneanu 2025 - Programul complet pe zile și ore

Vineri, 19 septembrie

  • 12:00 – 14:00: Atelierul de Canto by Cosmina Cruceru (Scena Mică)
  • 14:00 – 16:00: Academia de Talente Ella Gondoș (Scena Mică)
  • 19:00 – 20:00: Recital: Ștefania Mihăilescu (voce), Răzvan Halici (pian) – Grădina Muzeului Unirii
  • 20:00: Concert Subcarpați (Scena Mare – Piața Unirii)

Sâmbătă, 20 septembrie

  • 09:00 – 10:00: Soprano Music Academy (Scena Mică)
  • 10:00 – 14:00: Expoziție de pictură – Bogdan Bârleanu (Galeria „Theodor Pallady”)
  • 11:00: Teatru de magie – Micul Circ Teatro Blu (Scena Mică)
  • 12:00 – 14:00
    • Armonii pe Lăpușneanu – Lav Music Club (Scena Mică)
    • Clubul Lunaticilor (Parcul Mitoc)
  • 13:30 – 15:00: Concert AKAdeMy Talents – Alexandra Amarandei (Scena Mare – Piața Unirii)
  • 13:00 – 19:00: Logiscool Iași – Programare, Tehnologie Creativă și AI pentru copii 6–18 ani (Parcul Mitoc)
  • 14:00 – 16:00: Atelier de Muzică – Anca Șerban (Scena Mică)
  • 16:00 – 17:00
    • Clubul de Artă Music Land Concept (Scena Mică)
    • Sunetul Străzii – Aurelian Holeră (pian) (Cinema Tineretului)
  • 17:00 – 18:00: Recital TRIO – Teodora Albu (nai), Bianca Sava (voce), Dănuț Țipirigan (chitară) (Grădina Muzeului Unirii)
  • 17:00 – 21:00; Expoziție „We Are Right Tot” – Lucian Radu (Galeria „Octav Băncilă”)
  • 18:00 – 19:00: Recital de folk – Cezar Popescu (Grădina Muzeului Unirii)
  • 19:00: Concert 7HILLS (Scena Mare – Piața Unirii)
  • 19:00 – 20:00: Recital DUO – Ina Cristea (pian), Emerich Ghercă (violoncel) (Grădina Muzeului Unirii)
  • 20:00: Concert TRABANDA (Scena Mare – Piața Unirii)

Duminică, 21 septembrie

  • 10:00 – 16:30: Expoziție „Dust in the Wind” – Dănuț Adrian Chidon-Frunză (Muzeul Unirii)
  • 10:00 – 13:00: Demonstrații Inspectoratul de Poliție Județean Iași (Piața Unirii)
  • 11:00 – 12:00:
    • Show Dans Personaje by Marionette (Scena Mică)
    • Concert Corul de Copii al Municipiului Iași (Scena Mare – Piața Unirii)
  • 12:00
    • Mini-concert Corul de Copii „Stejărelul” (Biserica Banu)
    • Șah – Pionii Regelui (în fața Muzeului Unirii)
  • 12:00 – 13:00 - Zumba Party by Oana (Scena Mare – Piața Unirii)
  • 12:00 – 14:00: Cercul de Muzică Ușoară Melos (Palatul Copiilor – Scena Mică)
  • 12:00 – 18:00: Logiscool Iași – Programare, Tehnologie Creativă și AI pentru copii 6–18 ani (Parcul Mitoc)
  • 14:00 – 16:00: Școala de muzică Domisong (Scena Mică)
  • 16:00: Atelier de povești și creație pentru copii și părinți (Biserica Banu)
  • 16:00 – 17:00
    • Școala Artis Mundi (Scena Mică)
    • „Sunetul Străzii” – Alexandru Huțanu (saxofon), Vlad Apetroaie (percuție) (Cinema Tineretului)
  • 17:00 – 20:00: Expoziție personală de sculptură – Mihai Cosmin Iateșen „Taine și Tăinuite în linii, forme și culori” (Galeria de Artă „Studio 7/9”)
  • 17:00 – 17:50: Recital de pian – Start Music School by Daniel Thomas Dobîrcianu (Grădina Muzeului Unirii)
  • 18:00 – 19:30: Recital de Canto Clasic (Grădina Muzeului Unirii)
  • 19:00: Concert Paul Tihan (Scena Mare – Piața Unirii)
  • 20:00: Concert Mono Jacks (Scena Mare – Piața Unirii)
Citește în continuare

Concerte & turnee

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Republik Fest revine între 5 și 7 septembrie cu cea de-a doua ediție. Din lineup fac parte artiști precum Hooverphonic, Nneka și Subcarpați. Organizatorii au anunțat programul complet, pe zile, ore și scene, iar în articolul nostru îl găsești listat în întregime.

Publicat

pe

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025
Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Republik Fest 2025 își deschide porțile între 5 și 7 septembrie. Evenimentul va avea loc în aceeași locație, în Parcul Memorial "Constantin Stere" din Ploiești, și va avea un lineup eclectic. Pe cele trei scene ale festivalului vor urca artiști de renume nternațional, precum Nneka și Hooverphonic, dar și artiști locali din zona de rock, alternativ și urban precum Norzeatic, Grimus, Argatu, Deliric și Silent Strike, The Mono Jacks, byron și Subcarpați.

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Vineri, 5 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Queen Simfonic
  • 21:00 – 22:00: Norzeatic & Quinta Spart...
  • 23:00 – 00:15 : Grimus Simfonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Paul Tihan
  • 20:00 – 21:00: Sukar Nation
  • 22:00 – 23:15: Grayssoker
  • 00:00 – 01:30: Argatu

Third Stage (Revolution)

  • 17:15 – 18:00: Kronophagia
  • 18:45 – 19:30: Arthur Project
  • 20:15 – 21:00: Roșu Vara
  • 21:45 – 22:45: Sedativ
  • 23:30 – 02:00: Retrologia Party

Sâmbătă, 6 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Deliric x Silent Strike Simfonic
  • 21:00 – 22:00: The Mono Jacks
  • 23:00 – 00:15: Nneka

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut
  • 20:00 – 21:00: Sam Evans
  • 22:00 – 23:00: Pinholes
  • 00:00 – 01:00 : Toulouse Lautrec

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Ferma Animalelor
  • 19:00 – 20:00: The Greatest Show
  • 22:30 – 00:30: Retrologia Party
  • 00:30 – 03:00: Andu Simion B2B Tea Bee

Duminică, 7 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:30: Subcarpați Simfonic
  • 21:15 – 22:15: Byron
  • 23:00 – 00:15: Hooverphonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:15 – 19:00: Claro Que No
  • 20:30 – 21:15: Dimitri’s Bats
  • 22:15 – 23:00: Cojo x Corul Filarmonicii
  • 00:00 – 01:00: E-an-na

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Al Mătale, Caragiale
  • 18:30 – 19:30: Ploiești Jazz Trio & Carmen Sylva Group
  • 20:30 – 22:30: Varer aka Rareș Tone
  • 00:00 – 03:00: Tripolar

Detalii despre accesul la Republik Fest 2025

Accesul copiilor sub 14 ani este gratuit, cu condiția de a fi însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Copiii între 14 și 16 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și să fie însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Minorii între 16 și 18 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și pot intra neînsoțiți, cu condiția de a prezenta o declarație din partea părinților/tutorelui legal prin care li se permite participarea.

Reguli de acces în festival:

Obiectele ce pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • ghiozdan
  • aparate foto profesionale și camere video
  • medicamente – vezi punctul iii.1.13
  • steaguri & selfie sticks
  • apă în bidoane de plastic sigilate
  • parfumuri, deodorante și orice alte obiecte de igienă
  • recipiente reutilizabile de apă, atât timp cât nu sunt confecționate din sticlă
  • cremă de protecție solară
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • șezlong gonflabil portabil

Obiectele ce NU pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • droguri
  • mâncare și băutură
  • cuțite și bricege cu lama mai mare de 6 cm
  • arme (indiferent dacă sunt sau nu legal deținute), explozibil etc.
  • orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
  • alcool
  • animale
  • biciclete, skate-uri, trotinete, hoverboards, segways
  • umbrele de orice fel
  • hamace
  • instrumente muzicale
  • graffiti, stickere, etc
  • materiale publicitare (stickere, flyere, bannere, etc.)
  • mobilier de grădină, scaune sau mese pliabile, etc.
  • boxe, amplificatoare sau sisteme audio
  • drone
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII