Compus de cei doi artiști alături de Șerban Cazan, "Pentru a ta" este un single ce are la bază povestea unui cuplu care uită de ce cândva au ales să se iubească necondiționat iar acum fiecare moment îi consumă pentru că adevărul nu mai poate fi ignorat.
"De când am auzit prima oară piesa mi s-a părut foarte interesantă și m-am bucurat că Anamaria s-a gândit să o facem împreună. <<Pentru a ta>> e o poveste în care de data asta eu m-am transpus în personajul negativ, acel bărbat care nu a mai simțit acele sentimente de la început față de persoana de lângă el și a căutat fericirea în altă parte. Până la urmă am avut curaj să recunosc acest lucru în fața ei, forțând-o astfel să renunțe la fericirea ei pentru mine", a spus Emilian.
Piesa este însoțită de un videoclip în care cei doi cântăreți sunt protagoniști. Anamaria Petrișor interpretează rolul femeii care înțelege că inima celui pe care îl iubea nu îi mai aparține, iar Emilian este cel care cândva a iubit-o, dar acum dragostea lui aparține altcuiva.
"Este o piesă profundă și mă emoționez la fiecare vers, de fiecare dată când o ascult. Povestea transpune o relație de iubire ajunsă la final. Ea înțelege din comportamentul lui că inima acestuia nu îi mai aparține în totalitate, iar el recunoaște acest lucru. Sper să ajungă la inimile voastre și dacă vă regăsiți în ea, să vă ajute să vă vindecați sufletele. Sunt atât de fericită că pot să exprim atât de multe sentimente prin muzică", a adăugat Anamaria.
Muzică și film
Emilian cântă la SeaWave Film Festival; descoperă programul complet al evenimentului
Constanța devine, între 1 și 10 august, epicentrul cinematografiei și teatrului tânăr, odată cu cea de-a treia ediție SeaWave Film Festival. Evenimentul aduce pe litoral proiecții gratuite de film, spectacole de teatru, întâlniri cu actori și regizori de renume, ateliere de industrie și o competiție efervescentă dedicată noii generații de cineaști.

SeaWave Film Festival 2025 se deschide spectaculos cu un concert special acustic susținut de Emilian, unul dintre starurile noii generații de artiști români, cunoscut și pentru rolul său alături de Andrei Aradits în serialul "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN". Concertul va pregăti atmosfera pentru premiera lungmetrajului Comatogen, regizat de Igor Cobileanski, în prezența actorilor Daniela Nane și Andrei Aradits, de pe Plaja Reyna, începând cu ora 20:00.
Festivalul continuă cu proiecții speciale, printre care documentarul "Little Satchmo" (în prezența laureaților EMMY John Alexander și JC Guest), "Anul nou care n-a fost" (regia Bogdan Mureșanu), "Moromeții 3" (regia Stere Gulea), "Hoții de subiecte" (cu actorii Ștefan Iancu, Karina Jianu, Alexia Gales, Tudor Petremarin) și "Retreat: Vama Veche" (cu Adela Popescu, Radu Vâlcan, Ada Condeescu).
Competiție și juriu la SeaWave Film Festival 2025
Competiția SeaWave 2025 reunește 32 de scurtmetraje și 7 scenarii originale, evaluate de un juriu internațional format din Bogdan Mureșanu, John Alexander, Lulu de Hillerin, Mihaela Sîrbu, Vasile Gherghilescu (film) și Ștefan Iancu, Daniel Sandu, Gabriel Gheorghe (scenarii). Gala de premiere va avea loc pe 9 august la Club SNC.
Teatru la SeaWave Film Festival 2025
Pe lângă film, festivalul include spectacole de teatru tânăr ce merită descoperite la Teatrul Elpis, dar și producții remarcabile precum "Novecento", în regia Teatrului Apropo, cu Vlad Udrescu în rolul principal - proaspăt distins cu Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal în spectacolul "Hamlet", regia Declan Donnellan (Teatrul Național Craiova) - 6 august, ora 18:00, Club SNC.
Program complet SeaWave Film Festival 2025
Vineri, 1 august
- Emilian - concert deschidere
- Comatogen - r. Igor Cobileanski (premieră) 20:30 | Plaja Reyna | În prezența echipei
Sâmbătă, 2 august
- Street Opera - r. Alex Nagy (teatru) 18:00-20:30 | Bd. Tomis
- Little Satchmo - r. John Alexander (film) 20:00 | Club SNC (Bd. Tomis 96) "Gheorghe Lazăr" | În prezența echipei
Duminică, 3 august
- Street Opera - r. Alex Nagy (teatru) 18:00-20:30 | Bd. Tomis
- Anul Nou care n-a fost - r. Bogdan Mureșanu (film) 20:30 | Plaja Reyna | În prezența echipei
Luni, 4 august
- Romanian Shorts (film) 20:30 | Scena Cazino Mamaia
Marți, 5 august
- Dragoste Încrucișată - r. Mihaela Sîrbu, UNATC (teatru) 18:30 | Teatrul Elpis
- Retrospectiva SeaWave (film) 20:30 | Scena Cazino Mamaia
Miercuri, 6 august
- Biloxi Blues (teatru) 17:30 | Teatrul Elpis
- Novecento (teatru) 18:00 | Club SNC
- Film Competition 1 20:00 | Club SNC
- Succes de Public (film) 20:30 | Scena Cazino Mamaia
Joi, 7 august
- Film Competition 2 17:00 | Club SNC
- Moromeții 3 - r. Stere Gulea (film + Q&A) 20:30 | Club SNC | În prezența echipei
Vineri, 8 august
- Hoții de Subiecte - r. Tudor Petremarin (film + Q&A) 20:30 | Plaja Reyna | În prezența echipei
Sâmbătă, 9 august
- Gala Premiilor SeaWave 20:30 | Club SNC
Duminică, 10 august
- Vinovat/Nevinovat - r. Ștefana Samfira, UNATC (teatru) 18:30 | Teatrul Elpis
- Retreat: Vama Veche - r. Petre Năstase (film + Q&A) 20:30 | Muzeul de Artă Constanța | În prezența echipei
Acces SeaWave Film Festival 2025
- Intrarea este liberă la toate activitățile din cadrul festivalului






















