Ana și Mircea Baniciu au mai împărțit scena în trecut, însă aceasta este prima lor piesă lansată împreună. Nu este un secret faptul că cei doi artiști au o relație deosebită, în care respectul și dragostea sunt ingredientele principale, iar aceste sentimente te fac să simți intensitatea fiecărui vers. Cu muzica și textul compuse de Ana Baniciu și Andrei Tostogan, "Copilul" te va purta într-o călătorie a nostalgiei, a serilor petrecute alături de cei dragi, în locul în care grijile nu aveau ce căuta.
"Piesa asta nu e doar o piesă, este un dialog frumos între noi și o realitate! După mai bine de 20 de ani în care am fost întrebată cu fiecare ocazie <<pe când o piesă cu tatăl tău?>>, am scris și această melodie alături de Andrei Tostogan! Îmi doresc din suflet să ajungă la cât mai mulți copii și părinți și să se bucure de cântecul acesta! E sinceritate pură!", a spus Ana Baniciu.
Mircea Baniciu a adăugat:
"E prima piesă pe care o cânt împreună cu Ana, și pentru asta sunt foarte fericit! Pentru că toată lumea o aștepta foarte mult, am cântat împreună cu Ana în spectacole, dar e prima piesă pe care o cântăm împreună! E o piesă emoționantă și ajunge la sufletul fiecăruia dintre noi".
Single-ul poate fi ascultat live în premieră în cadrul unui eveniment organizat pe 22 iunie, de la ora 18:00, la Cărturești Carousel, cu ocazia lansării unui triplu album semnat Mircea Baniciu, o ediție de colecție care adună cele mai bune piese ale artistului, moment în care Ana și tatăl său vor urca pe scenă împreună.
În 2022, Ana Baniciu a revenit în industria muzicală ca un artist complet, cu o nouă direcție muzicală ce oferă publicului o poveste neașteptată, pusă în versuri și în note. Printre cele mai recente piese lansate de artistă se numără "Narcotic", "Iubirea Mea", "Nu vreau să plâng".
Renumitul artist de muzică folk și rock, Mircea Baniciu, membru fondator al trupei Pasărea Colibri și vocea din perioada de aur a trupei Phoenix, are o carieră impresionantă, iar de-a lungul timpului a cucerit publicul cu evergreen-uri precum "Vara la țară", "Ceasornicarul", dar și "Pisica neagră", "Andrii Popa", "Dacă ai ghici" și "Tristeți provinciale", făcându-se remarcat atât în țară, cât și în străinătate.
Concerte & turnee
Gala Folk Bun 2025 propune un format de două spectacole consecutive, pe 20 și 21 decembrie
După succesul edițiilor anterioare, Gala Folk Bun revine în 2025 cu două spectacole consecutive: pe 20 și 21 decembrie la Palatul Național al Copiilor din București. Pe scenă vor urca nume consacrate ale muzicii folk din România.

Gala Folk Bun 2025 promite două evenimente de neratat, prezentate de Cristi Dumitraşcu. Peste 20 de artiști vor urca pe scenă și vor interpreta cântece de iarnă și colinde folk. Sâmbătă și duminică, la Palatul Național al Copiilor din București, în fiecare zi de la 19, vor cânta nume precum: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Mircea Bodolan, Țapinarii, Alina Manole, Trupa cu valoare adăugată (TVA) cu proiectul concept "Sunt un frate tânăr", Ovidiu Mihăilescu, Cristi Dumitrașcu și Andreas Aron, Marius Matache, Cosmin Vaman, Daniel Iancu, Puiu Crețu, Romeo Mocanu, grupul “Comitetul de femei” compus din Dana Florian, Iulia Bădulescu și Elena Albu, grupurile Carmina și Friendship de la Palatul Național al Copiilor, conduse de profesoarele Ștefania Istrate și Claudia Păun Stoicescu, Andrei Arad, dar și alți invitați surpriză.
Program Gala Folk Bun 2025
Sâmbătă, 20 decembrie
- Mircea Vintilă
- Mircea Baniciu
- Țapinarii
- Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
- Daniel Iancu
- Cosmin Vaman
- Ovidiu Mihăilescu
- Friendship
- Andrei Arad
Duminică, 21 decembrie
- Ducu Bertzi
- Mircea Bodolan
- Alina Manole
- Sunt un frate tânăr (TVA)
- Puiu Crețu
- Grupul Comitetul de femei, compus din Dana Florian, Iulia Bădulescu și Elena Albu
- Marius Matache
- Romeo Mocanu
- Grupul Carmina (condus de profesoarele Ștefania Istrate și Claudia Păun Stoicescu)
Gala Folk Bun este unul dintre cele mai respectate evenimente dedicate muzicii folk din România. La fiecare ediție, pe scenă urcă artiști îndrăgiți, figuri esențiale ale folk-ului românesc și, din când în când, nume noi care promit să ducă tradiția mai departe.
Combinația de poezie, poveștile cântate, atmosfera încărcată de nostalgie, dar și colaborările neașteptate dintre generații și momentele tematice care celebrează folk-ul ca formă de artă vie atrag un public divers, de toate vârstele.
Cât costă biletele la Gala Film Bun 2025?
Bilete de acces sunt disponibile online, sub formă de abonament (180 lei - 120 lei) și bilete individuale (120 lei - 80 lei). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Info acces:
- Accesul copiilor pana la 6 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțiti de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
- Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Concerte & turnee
Oktoberfest Brașov 2025 începe joi, 18 septembrie; Vezi programul
Oktoberfest Brașov 2025 propune în perioada 18 septembrie - 5 octombrie o agendă plină de concerte. Zdob și Zdub, Mircea Baniciu, Compact, Direcția 5, Iris și Arsenium se numără printre artiștii care vor cânta în Parcul Tractorul. Deschiderea oficială are loc joi, 18 septembrie, și va fi marcată de o parada tradițională. Găsești programul complet în articol.

În 2025, Oktoberfest Brașov are programate concerte în fiecare zi a festivalului. De pe 18 septembrie și până pe 5 octombrie, în fiecare seară, artiști precum Zdob și Zdub, Cargo sau Proconsul vor urca pe scena amenajată în Parcul Tractorul din Brașov.
Bilete la Oktoberfest Brașov 2025:
Biletele pentru fiecare eveniment în parte pot fi achiziționate online, de pe site-ul oficial rezervari.oktoberfest.ro. Se poate achiziționa doar câte o masă întreagă, de 6 persoane. Copiii sub 14 ani nu se iau în calcul la numărul de persoane de la masă.
Programul zilei de deschidere - Joi, 18 septembrie
- 17:45 – Începe parada tradițională (Hotel Aro Palace - Str. Turnului nr. 5)
- 18:30 – Sosirea cortegiului la Oktoberfest
- 19:00 – Ceremonia inaugurală și deschiderea oficială a festivalului
Informații utile pentru public:
- Acces public: Str. Turnului nr. 5 – zona festivalului.
- Recomandări de trafic: Organizatorii atenționeză cu publicul că vor exista posibile restricții temporare pe durata paradei și recomandă folosirea transportului public sau rutele ocolitoare.
- Program zilnic pentru vizitatori: 12:00 – 23:00.
Programul concertelor Oktoberfest Brașov 2025:
- Joi, 18 septembrie:
- Concert Zdob și Zdub în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 18:00
- Vineri, 19 septembrie:
- Concert Cargo în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 18:00
- Sâmbătă, 20 septembrie:
- Concert Bere Gratis și Trupa Coco în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Duminică, 21 septembrie:
- Concert Proconsul în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Luni, 22 septembrie:
- Concert Gabi & Remus - Transilvania Band în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Marți, 23 septembrie:
- Concert Iris în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Miercuri, 24 septembrie:
- Concert Story Tellers Orchestra în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Joi, 25 septembrie:
- Concert Generic în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Vineri, 26 septembrie:
- Concert Arsenium (ex O-ZONE) în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Sâmbătă, 27 septembrie:
- Concert Spitalul de Urgență în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Duminică, 28 septembrie:
- Concert Azur în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Luni, 29 septembrie:
- Seară Grecească - Metagitzi Band în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Marți, 30 septembrie:
- Concert Diana Matei & Taraf Cleante în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Miercuri, 1 octombrie:
- Concert Cuibul în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Joi, 2 octombrie:
- Concert Compact în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Vineri, 3 octombrie:
- Concert LA în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Sâmbătă, 4 octombrie:
- Concert Direcția 5 în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
- Duminică, 5 octombrie:
- Concert Mircea Baniciu în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
Concerte & turnee
Vama, Cargo și Mircea Baniciu vin la Guitar Meeting 2025; Vezi programul pe zile și ore
Guitar Meeting devine în 2025 festival de edutainment care transformă muzica rock în experiență. Între 5 și 7 septembrie, evenimentul va găzdui la Sibiu concerte Legacy ale unor trupe și artiști consacrați precum Vama, Cargo, Trooper sau Mircea Baniciu. Tot în cadrul festivalului vor cânta peste 1200 de chitariști din toată țara, ei fiind headlinerii Concertului Manifest, un moment emblemă al Guitar Meeting.

Programul propune nu doar muzică, ci și alte forme de expresie artistică și culturală: creație, artă, literatură, pictură, fotografie, street art, street dance și filme – o adevărată platformă multidisciplinară al cărui punct comun este cultura rock.
Accesul la Guitar Meeting 2025
Accesul în zona de festival din Muzeul ASTRA se face prin achiziționarea online a unui abonament de 3 zile sau a unui bilet de o zi, disponibile pe site-ul Muzeului ASTRA, precum și fizic la Poarta I, Pavilionul Muzeal Multicultural al Muzeului ASTRA. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult cu bilet/abonament.
- Preț abonament 3 zile - 125 lei
- Preț bilet de o zi - 50 de lei
Festival de edutainment – spațiul în care educația întâlnește distracția
Începând de vineri, 5 septembrie, Sibiul devine epicentrul muzicii și spiritului rock. Line-up-ul muzical include:
- concertele Legacy cu importanți artiști rock și folk,
- seria de concerte Young Revolution, ce aduce în atenție trupe tinere din noul val, din toată țara,
- recitalurile Un om și o chitară cu momente muzicale acustice,
- serenadele Street Guitar, susținute de 10 grupuri de chitariști din toată țara, care vor anima mai multe locații din centrul istoric al Sibiului.
Programul concertelor Legacy la Guitar Meeting 2025:
Vineri, 5 septembrie
- 19:00 - Revolter
- 20:00 - Trooper
- 21:30 - Cargo
Sâmbătă, 6 septembrie
- 15:00 - Mircea Vintilă
- 19:30 - Radu Almășan (Bosquito)
- 20:30 - Antract
- 21:45 - Vama
- 23:00 - Crocodile Paradox
Duminică, 7 septembrie
- 17:30 - Fără Zahăr
- 19:00 - Mircea Baniciu Band
Peste 1.200 de chitariști din toată țara sunt headlinerii Concertului Manifest
Festivalul debutează cu un eveniment de Warm-Up, dedicat chitariștilor și publicului larg, având acces liber: vineri, 5 septembrie, ora 16:00.
Coiotu' și Balauru' de la formația Trooper invită publicul în Piața Mare să intre în atmosfera plină de viață a Guitar Meeting Festival și să participe apoi la evenimentele desfășurate în Muzeul ASTRA. Chitariștii prezenți vor cânta alături de ei piesele din playlist – "Destin" și "Trec anii (Zi după zi)", dar și două cântece semnate de trupa Cargo: "Românie, te strig!" și "Zi de zi".
Tribut Ozzy Osbourne în cadrul Guitar Meeting 2025
În premieră, se organizează și un moment special: tribut dedicat lui Ozzy Osbourne. Chitariștii comunității Pune Mâna pe Chitară aduc un omagiu unuia dintre cei mai mari artiști ai rock-ului mondial, cel care a lăsat în urmă piese cu greutate ce au scris istorie și au inspirat generații. Chitariștii vor cânta două dintre cele mai cunoscute piese ale artistului: "Mama, I’m Coming Home" și "Dreamer".
Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival, cu chitariști din peste 50 de orașe
După încălzirea din ziua de vineri, Muzeul ASTRA va găzdui sâmbătă, 6 septembrie, Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival. Începând cu ora 17:00, chitariști individuali și grupurile din peste 50 de orașe se reunesc la Sibiu și cântă la unison 19 piese românești și internaționale, alături de artiștii invitați, în cadrul unui show complex de peste 2 ore, prezentat de Cristian Hrubaru.
Ce piese sunt incluse în playlist-ul concertului manifest și ce artiști urcă pe scenă:
- Tudor Chirilă (Vama) – "Perfect fără tine", "Epilog"
- Coiotu’ & Balauru’ (Trooper) – "Destin", "Zi după zi (Trec anii)"
- Radu Almășan (Bosquito) – "Două mâini", "Omul perete"
- Antract – "Trebuie să crezi", "Iubirea"
- Fără Zahăr – "Născut Liber"
- Mircea Baniciu – "Vara la țară", "Andrii Popa"
- Mircea Vintilă – "Vinovații fără vină"
- Alte 7 hit-uri internaționale The Beatles, Metallica, Ozzy Osbourne, Pink Floyd, Guns N’ Roses, Linkin Park, Benson Boone, cântate de artiști locali.
Peste 30 de activități și experiențe pentru orice vârstă
În ceea ce privește activitățile dedicate copiilor, tinerilor și adulților, Zona Playground va fi mai activă ca oricând. Aici se vor desfășura o serie de ateliere creative, cât e ziua de lungă, ce îmbină creativitatea și cultura rock: sâmbătă și duminică, în intervalul 11:00-17:00.
- Atelier de producție muzicală (Mellowdy Studios)
- Atelier de chitară cu VIO
- Atelier de cusut instrumente muzicale din fetru și Atelier de pictură - semn de carte pe lemn (Naty's Quiet Books)
- Atelier de pictură instrumente muzicale pe sticlă & pânză, magneți de frigider și Atelier de pictură pe pietre negre (Patricia's Arts&Crafts)
- Atelier de desen – instrumente muzicale (Colțul colorat – „Chitara în stilul cubist a lui Picasso”)
- Atelier de colaje pe ritmuri de chitară (RaColaj)
- Atelier de confecționat cercei și coliere cu instrumente muzicale din lemn (Ateliere Play)
- Guitar artcraft și Rhythm & Knots (Iulia Lavu)
- Atelier de street art – Wall of Expression (PARA)
- Atelier de lipit licheni și Atelier de împletit brățări (Atelier Creativ)
- Atelier de olărit
- Atelier de modelat lumânări din ceară naturală de albine (Lumânări decorative Sibiu).
Activități culturale la Guitar Meeting 2025
Programul din weekend-ul 5 - 7 septembrie este îmbogățit și de o serie de alte activități menite să extindă dimensiunea culturală a festivalului:
- Rock Talks – conversații relaxate cu artiști rock, moderate de Radu Vancu:
- sâmbătă, 6 septembrie – Alin Dincă (Trooper),
- duminică, 7 septembrie – Radu Almășan (Bosquito) și Dragoș & Andra Varga;
- Testări de instrumente la Cortul Try & Play: chitară, clape, percuție etc.;
- Little Main Stage – „cea mai mare scenă mică”: concerte ad-hoc, jam sessions, apariții surpriză ale artiștilor;
- Tuf-Taf Concert – în premieră se organizează primul concert dedicat toboșarilor, similar Concertului Manifest pentru chitariști, desfășurat vineri, 5 septembrie, ora 15:00, în Piața Mare (acces liber);
- Expozițiile Guitar Afterlife (chitare recondiționate) și Guitar Heroes (fotografii tip portret ale chitariștiilor) – de vineri până duminică;
- Rock the Screen – proiecție de filme cu tematică de muzică rock (vineri și sâmbătă, de la ora 23:00)
- Rockotecă – o petrecere pe muzică rock ca în vremurile bune, până târziu în noapte (vineri și sâmbătă, de la ora 23:30)
- Oaza de armonie a Bibliotecii ASTRA
- Povești muzicale în lectura bibliotecarilor de la Biblioteca Astra pentru publicul tânăr și foarte tânăr (sâmbătă, 6 septembrie, ora 12:00–14:30),
- Atelierul "TU și Biblioteca ASTRA compuneți – chitara lui Vio răspunde" (sâmbătă, 6 septembrie, ora 14:30–16:00);
- Painted Sounds – tinerii artiști se lasă inspirați de muzică ș pictează live pe chitare, în timpul Concertului Manifest;
- Street Dance cu Young Till Death – spectacol ce prezintă istoria dansurilor de stradă, urmat de un atelier pentru public (duminică, 7 septembrie);
- Rock the Screen – proiecții de filme cu tematică muzicală.
Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală PLAY și co-organizat de Muzeul ASTRA.






















