Urmărește-ne în Social Media

Alternosfera - Fântânile

Trupa Alternosfera a împlinit 20 de ani de existenţa şi cu această ocazie a lansat videoclipul şi piesa "Fântânile". Această creaţie vizuală este un veritabil scurt metraj, o poveste estică gri, pe care o puteţi urmări în cadrul articolului.

"Fântânile" este poate cea mai complexă piesă Alternosfera, reunind pe lângă elementele de rock alternativ şi o latură orchestrală. Single-ul şi clipul său nu au sosit întâmplător, ci au rolul de a aniversa 20 de ani de la înfiinţarea formaţiei. Acesta este al doilea single de pe viitorul LP, care va debuta la începutul lui 2019.

Lansarea va fi marcată de un eveniment special organizat la Arenele Romane pe 22 februarie. Trupa a luat o pauză de un an de la concerte, perioadă în care s-a concentrat pe lucrul la un nou material. Este al şaselea material discografic din istoria moldovenilor, promovat deja prin single-ul şi clipul "Lucis". Acesta a fost o regândire şi reinterpretare a "Luceafărului" lui Eminescu.

Videoclipul "Fântânile" a fost realizat de către Veaceslav Cebotari şi poate fi privit ca un trailer pentru lung metrajul cu acelaşi nume, care va debuta în 2019. Filmul este regizat de către Radu Zaporajan, un tânăr regizor din Republica Moldova, care pare să surprindă o poveste a oamenilor trecuţi de o anumită vârstă. O dramă de familie şi viaţa din satul cel gri şi posomorât din estul Europei, aceasta pare să fie tematica aleasă pentru peliculă.

Judecând după valul nou de regizori care vine din Moldova în ultima vreme, filmul are potenţial să culeagă ceva premii. Igor Cobileanski este cel mai bun exemplu, primind premiul Gopo în 2014 pentru "La limita de jos a cerului" şi realizând apoi producţia "Umbre" pentru HBO Europe. Filmul "Fântânile" este o producţie Diametral Film, P&P Studio, Moldova Film, Pascaru Productions, AS 511 LAB şi e-Cont.

Alternosfera este o formaţie din Chişinău, Republica Moldova, activă din anul 1998 şi foarte apreciată în România. Grupul a fost fondat de 2 prieteni liceeni şi şi-a schimbat componenţa pe parcursul anilor, dar i-a păstrat pe Marcel Bostan şi Marin Nicoară în cadrul principal.

Comentarii

Concerte & turnee

Alternosfera anunță primul turneu acustic din istoria trupei - PROGRAM

Alternosfera își încântă fanii cu un proiect în premieră în cariera formației. Este vorba de un turneu acustic, cu evenimente muzicale în șapte orașe din România și unul în Chișinău. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Alternosfera la Opera Nationala Romana 2022
Alternosfera la Opera Nationala Romana 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Povestea programului unplugged a început în urmă cu trei ani, când trupa a încercat o rearanjare a pieselor sale într-un format acustic. Tot experimentând cu diferite instrumente și structuri, Alternosfera a creat conceput Theatroll - Corbul Troian, unde piese din discografia trupei au fost reinterpretate și cântate alături de orchestră pe cele mai mari scene de teatru. Acum, Alternosfera vine în fața fanilor cu primul program acustic.

Cu această ocazie, Alternosfera va ajunge în mai multe orașe din România, chiar și în cele mai mici, unde nu ar fi putut ajunge cu versiunea electrică. În centrul atenției vor sta piese care nu se regăsesc foarte des în concertele electrice, dar care sunt foarte așteptate de fani.

Trupa a gândit un playlist în care piesele care au fost interpretate în concertele Theatroll - Corbul Troian să nu se regăsească în concertele unplugged. Alternosfera nu a uitat de hit-urile care i-au adus aprecierea fanilor de pretutindeni, astfel că o parte dintre acestea se vor auzi acustic.

Program turneu acustic Altenosfera

Citește în continuare