Alicia Keys va lansa în curând cel de-al 6-lea album de studio. Pentru noul disc, artista a lucrat cu Pharrell Williams, într-un interviu acordat recent aceasta susținând că "materialul va fi cel mai bun de până acum". Deși genul acesta de declarații se fac frecvent în industria muzicală, Alicia Keys este determinată să demonstreze că aprecierea ei nu este doar o tactică de marketing.
Primul single extras de pe noul album a fost "We Are Here", mesajul single-ului anterior părând a fi propagat și în noua piesă ”We Gotta Pray”.
"În ziua în care am compus piesa aceasta stăteam într-un cerc de oameni și am fost întrebată: <<De ce ești aici?>>. De ce sunt aici? Întrebarea m-a făcut să mă gândesc la foarte multe lucruri. Am realizat atunci că nimeni nu mă mai întrebase asta până atunci. Pe măsură ce se apropie ziua nașterii copilului meu, mă gândesc tot mai des la locul în care va veni pe lume. Indiferent din ce colț al lumii am fi, atunci când vedem starea actuală la nivel global, putem simți cu toții frustrarea și dorința de a schimba ceva. Cu toții avem o voce - trebuie doar să știm cum să ne-o facem auzită." - Alicia Keys
Premii muzicale
Eros Ramazzotti și Alicia Keys au interpretat pentru prima dată live „L’aurora” la Festivalul di Sanremo
Un moment special al ediției din 2026 a Festivalului di Sanremo a adus pe aceeași scenă două nume importante ale muzicii internaționale. Alicia Keys și Eros Ramazzotti au urcat împreună, pentru prima dată live și în premieră mondială, pe scena celebrului Teatru Ariston, oferind publicului unul dintre cele mai emoționante momente ale serii.

Apariția artistului italian la Sanremo a avut și o încărcătură simbolică puternică. Eros Ramazzotti a revenit pe scena festivalului la 40 de ani de la momentul care i-a schimbat cariera, victoria obținută în 1986 cu piesa „Adesso Tu”. Întoarcerea la Ariston a avut loc în contextul turneului internațional „Una Storia Importante World Tour”, cu care artistul traversează mai multe continente.
Pe scena festivalului, Alicia Keys i s-a alăturat lui Ramazzotti pentru o reinterpretare a piesei „L’aurora”, una dintre cele mai intime și apreciate compoziții din repertoriul artistului italian. Cei doi au cântat într-un duet care a combinat italiană și spaniolă, oferind cântecului o nouă dimensiune emoțională și o interpretare diferită față de versiunile cunoscute până acum.
Momentul a avut și o semnificație personală pentru Alicia Keys. Artista, aflată pentru prima dată la Festivalul di Sanremo, a vorbit despre legătura sa cu Italia, amintind că bunicii ei sunt originari din Sicilia. Pentru ea, apariția pe scena Teatrului Ariston a fost și o ocazie de a celebra aceste rădăcini culturale.
Noua versiune a piesei „L’aurora” este inclusă pe albumul „Una Storia Importante”, lansat în noiembrie. Materialul reunește reinterpretări ale unor piese cunoscute din catalogul lui Eros Ramazzotti, dar și colaborări cu artiști internaționali precum Andrea Bocelli, Elisa, Giorgia, Jovanotti, Lali sau Ultimo.
Tracklistul albumului include piese precum „Il mio giorno preferito”, „L’aurora (feat. Alicia Keys)”, „Un’emozione per sempre (feat. Ultimo)”, „Come nei film (feat. Max Pezzali)”, „Buona stella (feat. Elisa)”, „Se bastasse una canzone (feat. Andrea Bocelli)” sau „Fuego en el fuego (feat. Lali)”. Discul combină melodii noi cu reinterpretări ale unor hituri care au marcat cariera artistului italian.
Eros Ramazzotti va susține un concert la București pe 22 aprilie 2026, la Laminor Arena, show inclus în turneul mondial „Una Storia Importante”. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.






















