Urmărește-ne în Social Media

Alexandra Ungureanu & The dAdA - În lumea noastră

Alexandra Ungureanu a lansat în colaborare cu The dAdA un nou single, intitulat ”În lumea noastră”. Piesa este acompaniată de un videoclip regizat de Silviu Mîndroc.

La doi ani de la prima colaborare, pentru single-ul ”Ne iubim”, Alexandra Ungureanu și The dAdA revin cu piesa “În lumea noastră”. Melodia este compusă de Ungureanu Mihai-Alexandru, Urzica Septimiu-Stelian, Nicolae Theodor Daniel, Ungureanu Alexandra și Bobiceag Marian – Leonard. Videoclipul este regizat de Silviu Mîndroc.

“Știu că întotdeauna cea mai recentă piesă lansată e cea mai dragă, dar piesa asta chiar e pe sufletul meu, are emoție, mister și senzualitate. Colaborarea cu băieții de la the dAdA a început în urmă cu mai bine de doi ani și cumva era normal să revenim cu o piesă împreună. În tot timpul ăsta am avut multe concerte, ne-am împrietenit și avem o chimie specială, o "lume a noastră" în care e energie bună și puțină nebunie”, declară Alexandra Ungureanu.

"De când am făcut piesa, ni s-a părut că i se potrivește ca o mănușa Alexandrei Ungureanu. Are un vibe de vară, pentru că vara se trăiesc cele mai frumoase povești de dragoste. Până la urmă, despre asta este ‘În lumea noastră’: despre îndrăgosteală, despre doi oameni care se pierd unul în ochii celuilalt, despre o lume în care nu contează nimic din exterior, ci doar ei. Peisajul superb ne-a ajutat să dăm piesei exact trăirea de care avea nevoie. O gașcă frumoasă, o drumeție care se termină în jurul unui foc de tabără și doi îndrăgostiți care se pierd, cumva, în povestea noastră. Îi mulțumim regizorului Silviu Mîndroc și echipei Media Pro Music pentru implicare și sperăm ca ăsta să fie doar primul pas al unei colaborări de succes. Avem multe suprize pregătite și așteptăm momentul potrivit să le arătăm fanilor noștri", declară trupa The dAdA.

Comentarii

Concerte & turnee

Direcția 5, Șuie Paparude, Andia cântă la West Side Christmas Market - PROGRAM

Concertele se țin lanț pe scena West Side Christmas Market, Târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE în Parcul Drumul Taberei. Direcția 5, Andia, Alexandra Ungureanu și Șuie Paparude sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă săptămâna aceasta.

Publicat

pe

Concert Directia 5 la Sala Palatului pe 7 martie 2017

Săptămâna aceasta, târgul de Crăciun West Side Christmas Market propune șapte zile de spectacole. Concertele se vor desfășura în fiecare zi, începând cu ora 19:30. Intrarea este gratuită.

"Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai speciale din an. Este un moment în care putem să ne apropiem mai mult, să fim mai atenți și mai sensibili unii față de ceilalți. Vă așteptăm cu inimile deschise, pe 13 decembrie, la West Side Christmas Market să cântăm și să petrecem împreună o seară magică de iarnă", a declarat Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5.

Direcția 5 a cucerit inimile a milioane de fani cu melodiile sale și a lansat până în prezent peste 20 de albume.

Pe 14 decembrie, Andia va concerta la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Artista, cu o prezență constantă în topurile radiourilor românești, a câștigat în 2022 distincția "Cel mai bun cântec pop", în cadrul Romanian Music Awards, pentru piesa "Sfârșitul lumii".

Pe 15 decembrie, Alexandra Ungureanu va aduce emoția sărbătorilor de iarnă cu piesele sale care i-au adus celebritatea, iar pentru iubitorii de muzică electronică, pe 16 decembrie, Șuie Paparude va susține un concert plin de energie.

Program muzical West Side Christmas Market (11-17 decembrie 2023)

  • Pixar Stelar - luni, 11 decembrie
  • DJ Jiji - marți, 12 decembrie
  • Direcția 5 - miercuri, 13 decembrie
  • Andia - joi, 14 decembrie
  • Alexandra Ungureanu - vineri, 15 decembrie
  • Șuie Paparude - sâmbătă. 16 decembrie
  • Adi Istrate - duminică, 17 decembrie

Program general West Side Christmas Market 2023

Târgul de Crăciun și caruselul, patinoarul, trenulețul, roata sau atelierele pentru copii care se vor desfășura în Căsuța Lui Moș Crăciun și în Atelierul Spiridușilor vor rămâne deschise până pe 27 decembrie 2023. West Side Christmas Market va funcționa conform programului:

  • Luni - Vineri - 12:30-22:30
  • Sâmbătă - Duminică - 11:00-22:30
Citește în continuare