Urmărește-ne în Social Media

Alexandra Ungureanu - Cărămida

Inspirată de emoția specială dăruită de folclorul românesc, Alexandra Ungureanu continuă misiunea de a reconstrui și reinterpreta estetica românească autentică și lansează "Cărămida", o piesă ce transmite printr-o metaforă baza unei relații la început de drum și finalul acesteia.

Single-ul este compus de Andrei Iulian Bănică, iar de producție s-au ocupat Mihai Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu și Alex Antonescu.

Deși cărămida de multe ori este considerată indestructibilă, pentru a rezista și pentru a-și păstra locul pe soare, dar și pe furtună, are nevoie de sprijin și stabilitate. Acestea sunt temeliile unei relații, iar dacă una este înconjurată de nesiguranță, cărămida cedează.

"Mulți dintre cei care am mai copilărit la țară ne amintim, poate, acest cântec din folclorul copiilor, «Cărămida», care evocă un gest ritualic, magic. Magie au făcut și cei de la Nomad Music și Andi Bănică, transformând aceste simboluri într-o poveste de dragoste. Așa cum mi se întâmplă mie când ajung să lucrez în premieră cu cineva, lucrurile se leagă până la final într-o chimie fantastică. Așa a fost și întâlnirea cu regizoarea Isabella Szanto, care a dat viață păpușii de lemn cu sforile tăiate. Îmi doream de mult timp un video alb-negru și acum s-au aliniat steluțele", a spus Alexandra.

După "Bate, Bate", pentru care a lucrat împreună cu Marius Moga, artista a explorat în continuare îmbinarea între electropop, instrumente tradiționale și folclor autentic și a lansat "Vântule", o piesă inspirată din experiențele și trăirile personale ale Alexandrei. A urmat "Gânduri", o melodie ca un puzzle de stări în care te cufunzi de la primele acorduri, un mix de nostalgie, mister și senzualitate.

PUBLICITATE
Comentarii

Emisiuni radio-tv

Asia Express 2021: Antena 1 a dezvăluit concurenții și prezentatorii

Publicat

pe

Asia Express (Logo)
Asia Express (Logo) │ FOTO: Antena 1

Au fost anunțate cele 9 perechi de concurenți care vor participa la Asia Express 2021, reality show-ul plin de provocări și adrenalină, organizat și difuzat de Antena 1. Filmările vor demara în luna mai, tema celui de-al patrulea sezon fiind "Drumul Împăraților".

Traseul va începe în Turcia, continuând în Georgia și Azerbaijan, două țări implicate recent într-o confruntare militară. Alte destinații vor fi anunțate ulterior, situația internațională sanitară și un eventual teasing limitând informațiile disponibile momentan. Despre condițiile noului concurs poți afla mai multe din acest articol anterior.

Concurenții Asia Express 2021:

  • Connect-R și Shift
  • Mihai și Elwira Petre
  • Lidia Bluble și sora ei, Estera
  • Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy
  • Cosmin Natanticu și soția lui Eliza
  • Alexandra Ungureanu și mama ei
  • Cuza și Emy de la Noaptea Târziu
  • Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța
  • Lorelei și Zarug (cunoscuți în social media)

Irina Fodor (care a înlocuit-o pe Gina Pistol și la "Chefi la cuțite"), Oase (câștigător al sezonului #2) și actorul Marius Damian sunt prezentatorii noului sezon. Ultimul dintre ei este povestitorul care va introduce fiecare loc cu informații specifice interesante.

Lidia Buble a declarat:

“O viață am așteptat o astfel de oportunitate... să pot să-mi spun povestea și într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am sa fac față când adaug stresul și epuizarea. Vin să câștig și să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 frați. Cât o echipă de fotbal:)... am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble”.

Cu siguranță, pandemia Covid19 va complica foarte mult atât desfășurarea probelor, cât și urmarea unui traseu planificat, evoluția situației sanitare putând complica, restricționa și bloca filmările pe neașteptate. Principala misiune a concurenților, aceea de a găsi cazare gratuită noaptea, va fi și mai dificilă în condiții de distanțare socială și cu o atitudine mai precaută a localnicilor.

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< sept. 2021 >>
lmmjvsd
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3