După "Căpitanu'", Alexandra le prezintă ascultătorilor o nouă piesă extrasă de pe primul său EP din carieră. "Zodia Vrăjitor" a fost compusă de Alexandra Căpitănescu, Diana Rubinescu și Flat Beats, iar videoclipul care o acompaniază a fost regizat de Cătălin Alionte.
Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023, este un artist unic, cu autenticitate, originalitate, trăire și o voce cameleonică. Are potențialul de a susține un concert live cu intensitate de la început până la sfârșit.
Alexandra are ușurința de a-și construi momente muzicale memorabile și să facă un show exploziv. Tânăra are 19 ani și este din Galați, iar în prezent studiază la Facultatea de Fizică din București. Alexandra a mărturisit că este pasionată de sunetul pe care îl scot păsările, iar în copilărie cânta prin casă cu bunica ei. Încurajată să își urmeze visul de a cânta, la vârsta de zece ani, a fost dusă la lecții de canto.
TRACKLIST EP "Căpitanu'":
- Căpitanu'
- Fără tine
- Paranornal
- Zodia Vrăjitor
- Umbra ta
Concerte & turnee
Află cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane
Vama revine și anul acesta la Arenele Romane cu un concert spectaculos, devenit deja tradiție atât pentru trupă, cât și pentru fani. Tudor Chirilă și colegii săi au dezvăluit cine sunt invitații surpriză care vor urca pe scenă alături de ei. Te invităm să afli despre cine e vorba.
Pe 27 iulie, Vama va urca pe scena Arenelor Romane cu un show complex. Pe participați îi vor așteaptă hit-uri îndrăgite, piese pline de energie, dar și momente emoționante. Mai mult, trupa a invitat o serie de colegi de breaslă pentru niște reprezentații muzicale memorabile.
Cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane?
Delia
Primul invitat anunțat a fost Delia Matache, care promite să aducă o energie debordantă la Arenele Romane. Artista a fost surprinsă la repetiții cântând la flaut, în timp ce Chirilă exersa la clarinet.
Una din cele mai emblematice artiste din România, Delia se află constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale datorită hit-urilor pe care le lansează. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului: "Deliria", "Psihedelia", "Acadelia", show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: "Cum era" și "Rockadelia", "Flex" sau evenimentul excusivist "Delia's Winter Wonderland" de la Teatrul Național din București.
Smiley
Coleg în industrie și camarad la Vocea României cu Tudor Chirilă, Smiley a acceptat invitația de a împărtăși cu Vama cele mai frumoase momente muzicale.
"Dacă tot a fost Campionatul European de Fotbal, l-am provocat pe Smiley la un joc. Reguli simple: Pierzi, cânți la Arenele Romane. Câștigi, tot cânți la Arene! Așa că, Smiley, așteptăm revanșa pe 27.07", a transmis trupa Vama.
Artiștii din deschidere
Concertul Vama de la Arenele Romane va fi deschis de două artiste fresh, care promit multe din punct de vedere muzical.
IOVA
IOVA este artista alături de care trupa a lansat recent piesa "Ești sigură că vrei".Solistă și compozitoare, tânăra a încântat lumea cu talentul ei. Pasiunea pentru muzică a început la vârsta de 11 ani, când a început să ia lecții de chitară și pian. Doi ani mai târziu, și-a format propria trupă rock. IOVA s-a afirmat ca artist solo după ce a fost membru LaLa Band.
Drumul ei în industria muzicală a început după ce a trimis un demo la HaHaHa Production în toamna lui 2015, ca mai apoi să își lanseze primul single - "Be like water" în 2018. De-a lungul carierei, IOVA s-a ridicat mereu la un nou nivel. A acceptat provocarea label-ului ei de a crea 26 de piese ceea ce a dus la apariția conceptului "Bi-Polar: Why tf am I like this?!", o poveste împărțită în 4 acte (PEOPLE, SEARCHING, HER și SELF), fiecare reprezentând o parte din călătoria artistei.
Alexandra Căpitănescu
Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023 și cea care a adus din nou victoria în echipa lui Tudor Chirilă, va aduce rock-ul la Arenele Romane. Maestrul și ucenicul vor cânta pe aceeași scenă și vor retrăi momente pline de emoție așa cum au făcut-o în timpul emisiunii.
Alexandra Căpitănescu este un artist unic, cu autenticitate, originalitate, trăire și o voce cameleonică. Are potențialul de a susține un concert live cu intensitate de la început până la sfârșit. Are ușurința de a-și construi momente muzicale memorabile și să facă un show exploziv. Recent, Alexandra a lansat "Căpitanu", primul EP din carieră.
Prețuri bilete concert Vama la Arenele Romane
- Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 149 lei (+comision) - Acces General. Copiii cu vârsta între 7-14 ani beneficiază de reducere - 49 lei (+comision).