"Tare" explorează o direcție muzicală care o definește tot mai mult pe Alexandra - un sound pop-rock care îi pune în valoare atât timbrul distinctiv, cât și forța interpretativă. "Tare" este rezultatul unei colaborări artistice cu Majii, unul dintre cei mai influenți creatori de conținut muzical de pe TikTok, care semnează și producția piesei.
Scrisă și compusă de Alexandra Căpitănescu și Majii, "Tare" este mai mult decât o creație muzicală, este un manifest despre lupta cu propriile limite și despre puterea de a-ți face vocea auzită. Versurile vorbesc despre momente de vulnerabilitate, dar și despre redescoperirea forței interioare, transformând fiecare obstacol în motivație.
"Piesa <<Tare> a luat naștere în studioul lui Majii acum câteva luni. Îl știam pe Majii de foarte mult timp și îl admiram ca artist, fiindcă este foarte creativ. Chiar și înainte de a face cunoștință, mi-am propus să lucrez, la un moment dat, cu el. Acest lucru s-a întâmplat mai devreme decât m-am așteptat și a fost o mare bucurie pentru mine. În ziua în care am scris piesa, amândoi am avut multă inspirație, versurile și linia melodică au venit natural. Mesajul piesei este unul clar. Sunt momente când simți că ești jos de tot și parcă nimic nu merge bine. Apar tot felul de provocări pe drumul tău, pe care nu ai idee cum să le gestionezi, și îți dorești să pui totul pe pauză. Oamenii te dezamăgesc, îți pierzi încrederea în tine și în talentul tău, dar la refren ne aducem aminte că tot ce ne rămâne este să luptăm în continuare și să ne urmăm calea. Este o piesă pe care o cânt din toată inima și, recunosc, din suferință apare și acea mare inspirație de a compune un cântec plin de emoție. Sunt sigură că piesa își va găsi ascultătorii și că, în final, <<Câștigă cine țipă mai tare>>", a declarat Alexandra.
Această lansare marchează un pas important în consolidarea direcției artistice a Alexandrei. După succesul remarcabil din cadrul emisiunii Vocea României, unde l-a avut ca mentor pe Tudor Chirilă, artista continuă să își construiască o identitate sonoră proprie, autentică și asumată. Remarcându-se prin forță și o prezență scenică magnetică, Alexandra Căpitănescu a cucerit inimile publicului din întreaga țară și continuă să demonstreze că este pregătită să urce pe marile scene ale industriei muzicale.
Majii este unul dintre cei mai vizibili și apreciați creatori de conținut muzical din mediul digital, remarcându-se printr-un stil original și o abordare inovatoare. Cunoscut pentru succesul viral pe TikTok, unde combină creativitatea vizuală cu talentul muzical, Majii a reușit să își construiască rapid o comunitate numeroasă și loială.
Concerte & turnee
Alexandra Căpitănescu concertează pe 30 august la "Străzi Deschise - București"; Vezi programul complet
"Străzi Deschise - București, Promenadă urbană" revine în acest weekend pe Calea Victoriei și în Piața Amzei, însă doar în ziua de sâmbătă, 30 august. Programul zilei include un concert al Alexandrei Căpitănescu, câştigătoarea din 2023 a show-ului Vocea României. Evenimentul este cu acces gratuit.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, vizitatorii pot descoperi expozițiile permanente găzduite de Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu. "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute" și "În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani" oferă o incursiune fascinantă în istoria Bucureștiului și în patrimoniul său cultural (accesul se face pe bază de bilet).
În zona Piața Revoluției, între orele 11:00 – 19:00, cei mici se vor putea bucura de activități interactive organizate de Asociația MagiCAMP, jocuri și experiențe creative menite să aducă zâmbete și energie pozitivă.
În fața Muzeului Colecțiilor de Artă, între orele 12:00-19:00, artiștii plastici din cadrul Asociației Artiștilor Plastici din București vor transforma spațiul urban într-un atelier în aer liber, oferind publicului atât demonstrații de pictură pe pânză cât și prilejul de a interacționa direct cu procesul artistic.
Seara, între orele 19:00-22:00, pe esplanada Muzeului Național de Istorie a României, publicul este invitat la o nouă serie de concerte susținute de trupe emergente în cadrul evenimentului Open Sessions. De la jazz-ul rafinat semnat de Răzvan Florescu Quartet, la energia rock a trupei Getchoo și până la ritmurile pline de forță ale Alexandrei Căpitănescu & Band, scena "Străzi Deschise" va aduce muzică live de calitate, într-un spațiu vibrant, chiar în inima orașului.
Piața Amzei rămâne parte din traseul pietonal al proiectului "Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană" găzduind evenimentul "Piața Amzei – Scenă Urbană".
Pe 31 august, Calea Victoriei va lua o pauză de la activitățile "Străzi Deschise - București", și va deveni parte din traseul celei de-a 4-a ediții a L'Étape România by Tour de France, o experiență creată pentru toți iubitorii de ciclism.
Programul complet "Străzi Deschise - București" - Sâmbătă, 30 august 2025:
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
- 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (cu bilet) – expoziții permanente
Calea Victoriei – Piața Revoluției
- 11:00 – 19:00: Activități interactive dedicate copiilor (Asociația MagiCAMP)
Calea Victoriei – Muzeul Colecțiilor de Artă
- 12:00 – 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București)
Calea Victoriei – Muzeul Național de Istorie a României
- 19:00 – 22:00: Open Sessions – concerte cu trupe emergente (ARCUB în colaborare cu NEPI Rockcastle, Promenada Mall, Mega Mall București, Kiss FM, Magic FM România și Rock FM)
- 19:00 – 19:40 - Răzvan Florescu Quartet | jazz
- 20:00 – 20:40 - Getchoo | rock
- 21:00 – 21:40 - Alexandra Căpitănescu & Band | rock
Calea Victoriei – Teatrul Odeon
- 19:00 – 22:00: FactoryLab






















