Urmărește-ne în Social Media

Alex & The Fat Penguins - Ploi

Alex & The Fat Penguins se bucură de sezonul de toamnă privind cu nostalgie către lunile de vară. Noul single al trupei se numește “Ploi” și este lansat împreună cu un videoclip cu imagini din concerte.

Piesa "Ploi" a fost compusă de Alex Coțofan, liderul trupei, în însoritul sud al Franței, în acest an.

"Pentru mulți dintre noi, ploaia poate fi deprimantă, dar pentru noi este forma în care descoperim soarele, iar și iar, și tot nu-i destul.

Piesa are și un videoclip în care am captat imagini din concertele pe care le-am avut vara aceasta", a declarat Alex.

Alex & The Fat Penguins au traversat țara în lung și în lat în acest an, de la Arad până la Iași, sau de pe Transalpina până pe litoral, iar atmosfera călătoriilor este surprinsă în acest videoclip DIY care acompaniază piesa "Ploi".

Anul 2020 se anunță a fi unul foarte important pentru cariera trupei, întrucât va marca lansarea primului album Alex & The Fat Penguins.

"La fel cum orice recoltă bogată de struguri are nevoie de ploi, momentul post lansare a albumului Alex & The Fat Penguins din martie, are nevoie de piesa "Ploi"", a concluzionat Alex Coțofan.

Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa "Just a Fool", lansată în urmă cu doi ani, viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – "Amiral", iar prin "Urlă Pământul" au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.

Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).

Comentarii