Urmărește-ne în Social Media

Alex Clare - Get Real

Alex Clare, artistul britanic ajuns cunoscut datorită piesei "Too Close", a lansat videoclipul noului single ”Get Real”. Piesa este extrasă de pe cel de-al 3-lea album de studio, "Tail Of Lions".

Mixul interesant dintre dubstep și o trăire în esență soul i-au permis lui Alex Clare în 2012 accesul către zona mainstream a muzicii. Nașterea acestei împletiri de stiluri s-a sedimentat pe un background de muzică jazz, blues și soul cu reprezentanți ai genului în Donny Hathaway și Stevie Wonder, artistul alunecând mai târziu spre zona electro. Nu știm ce influență asupra muzicii lui a avut relația sa de un an cu Amy Winehouse, cert este că la momentul respectiv (2006) Alex cânta într-un bar, ieșirea la rampa succesului comercial având loc mai târziu, după despărțirea lor.

"Cred că primul moment în care am realizat că piesa (Too Close) a început să prindă la public a fost undeva în aprilie, mai 2012 când am ajuns pe primul loc în Germania. Știu că ajunsese pe locul 3 și am zburat în Germania pentru puțină promovare și când am coborât din avion am aflat că a urcat pe locul 1. Ăsta a fost primul episod din seria <<OK, încep să se întâmple lucruri>> .După aceea a izbucnit nebunia în America când auzeam piesa din ce în ce mai des la radio și vânzările creșteau în fiecare zi. Conștientizarea deplină a succesului am avut-o însă atunci când oamenii au început să-mi cânte versurile în concerte", a mărturisit Alex Clare pentru Rolling Stone Magazine.

În martie 2012, piesa ”Too Close” a fost aleasă ca soundtrack într-o reclamă Microsoft pentru Internet Explorer 9. Această expunere a propulsat melodia pe locul 4 în topurile din UK și pe 7 în Billboard Hot 100. A urmat albumul ”Three Hearts”, în 2014, de pe care a fost extras single-ul "War Rages On".

Alex Clare promovează în prezent cel de-al 3-lea album de studio, "Tail Of Lions". Noul său disc a fost pus în vânzare în noiembrie 2016. De pe acest material, a fost ales ca single ”Get Real”, melodie ce este prezentată publicului împreună cu un videoclip regizat de Shimmy Socol.

Comentarii