Urmărește-ne în Social Media

Alessiah - Breeze of Love

Alessiah celebrează vara aceasta și o încheie cu noul său single, "Breeze of Love". Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"Breeze of Love" este menită să prelungească ascultătorilor sentimentul pe care vara îl dă. Versurile vorbesc despre schimbarea anotimpurilor, încheierea unei iubiri de vara, dar și despre căutarea persoanei potrivite. Piesa este scrisă și produsă de o echipă de compozitori norvegieni, Anders Nilsen, Iselin Solheim, Andre Jensen și Alessiah.

"<<Breeze of Love>> este a doua piesă pe care am compus-o în Norvegia cu Iselin Solheim, Anders Nilson și André Jensen, în cadrul unei sesiuni extraordinare și vorbește despre finalul verii, care vine și cu finalul poveștilor de dragoste de-o vară. Este o piesă care vreau să prelungească acea stare de vară până anul următor. Videoclipul a fost filmat în Spania, într-un cadru superb și sper ca povestea din spatele piesei să inspire oamenii și să îi ajute să treacă mai repede peste sezonul rece, până vara următoare", a declarat Alessiah.

Videoclipul, realizat de Ionuț Trandafir și Alexandru Mureșan, o surprinde pe Alessiah în însorita Spanie, într-un decor mediteraneean, care te duce cu gândul la zilele însorite de vară. Alessiah și echipa de filmare s-au deplasat în Spania pentru a filma videoclipul piesei "Breeze of Love", dar și videoclipul single-ului anterior, "Summer Feeling".

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare și talentate artiste ale noii generații, cu potențial atât în ceea ce privește compoziția, cât și în ceea ce privește implicarea sa în zona vizuală a pieselor pe care le lansează. În 2020, a lansat single-urile "Hurricane", "Waiting For", "Love Me" și "I Know", iar în 2021 a venit cu o sesiune live specială pentru cele patru piese, versiuni noi, cu Muse Quartet.

Este pe deplin angajată când vine vorba de muzică și face tot ce îi stă în putință pentru a evolua, pentru a învăța ceva nou în fiecare zi și pentru a deveni cea mai bună versiune a ei însăși. Alessiah continuă să-și construiască drumul muzical. Printre cele mai recente piese lansate se numără "Nostalgia", "All Night", o colaborare cu DJ-ul croat Arien și "Summer Feeling".

Comentarii