Urmărește-ne în Social Media

AFI - Hidden Knives

AFI continuă lansările de single-uri de pe ultimul album, cu "Hidden Knives". Piesa a primit un videoclip alb-negru, ce aduce cu un scurt metraj din epoca de aur a Hollywood-ului.

Clipul "Hidden Knives" spune povestea unui mafiot, care se simte paranoic lângă o valiză cu bani. Rapid solistul Davey Havok, protagonistul ajunge la o petrecere unde toţi participanţii au măşti. Devine o petrecere de tip "murder mystery", cu figuri feminine misterioase care îl momesc pe artist. Fanii hardcore AFI vor recunoaşte anumite secvenţe care se leagă cu clipul piesei "Beautiful Thieves" din 2010.

În acel video membrii trupei ajungeau la o petrecere, unde aveau loc crime şi se purtau măşti. Revenind la clipul cel nou, Davey Havok cade în mrejele unei domnişoare la party. Dialogurile şi povestea sunt redate aici cu scurte porţiuni de text, "scurt metrajul" fiind nu doar alb-negru, ci şi mut. Se ajunge la o scenă dramatică în genul clasicului "Puţul şi Pendulul", inspirat de Edgar Allan Poe. Davey Havok e în faţă cu moartea prin decapitare.

Clipul ne lasă în suspans, fără o rezolvare concretă. Piesa "Hidden Knives" aduce cu pop-punk-ul AFI mai vechi şi poate şi comparată cu creaţiile Blink 182 din ultimii ani. AFI lansa în luna ianuarie discul "AFI (The Blood Album)", al zecelea sau LP în cei 25 de ani de carieră.

Clipurile asociate single-urilor de până acum au fost introspective şi au mizat mult pe contraste şi alb-negru. "Aurelia" a fost inedit prin prim planurile cu artiştii.

 

Comentarii