Compusă de către artistă alături de Vlad Măzărel, Mihai Mitițescu, ProducaDoru, Bogdan Marinescu Serj Musteața, "Tramvaiul Sfârșitului" este o baladă emoționantă, ce scoate în evidență suferința, dar în același timp și puterea de a merge mai departe.
"Această piesă este a doua de pe albumul următor și este continuare poveștii regăsite în "Tramvaiul 23". Versurile vorbesc despre speranța aceea pe care de multe ori nu vrem să o pierdem, crezând că celălalt ne iubește, dar ne dăm seama că totul este doar în capul nostru și închidem acel capitol din viața noastră chiar dacă ne doare. Din acest motiv se și numește "Tramvaiul Sfârșitului"", povestește artista.
Noua piesă se va regăsi pe albumul "Fata din diamant", despre care artista a vorbit în cadrul noului ei vlog, "O chestie online cu Adda".
"Sunt scenaristul în acest album și am luat-o pe ea, pe Fata din diamant, așa o cheamă, și am plimbat-o prin foarte multe situații: relații, nebunii, despărțiri, împăcări. E tare, îmi place ce fac la nebunie", a spus artista în primul episod al vlogului proaspăt lansat.
Originară din Târgu Mureș, ADDA a scris versuri încă din adolescență, însă nu s-a așteptat niciodată ca piesa ei, "Minți murdare", urcată pe YouTube de un coleg, să îi deschidă drumul în lumea muzicii. Deoarece mesajul ei a ajuns la atât de multe suflete, ADDA a început să fie urmărită de mii de oameni în online. A crezut în visul ei și a muncit constant, iar astăzi are propria casă de producții, Baladda Records, locul unde iau naștere toate piesele pe care le lansează.
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Concerte & turnee
Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău
Serbările Zăpezii de la Durău Park ajung anul acesta la cea de-a V-a ediție. Timp de 10 zile, în perioada 13 - 22 februarie 2026, activitățile de pe pârtie vor fi însoțite de spectacole live, cu intrare liberă. Randi, Ioana Ignat și Adda se numără printre artiștii confirmați. Vezi programul concertelor în articol.

Durău Park găzduiește în perioada 13 - 22 februarie 2026 cea de-a V-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care combină sporturile de iarnă cu muzica live și activitățile de vacanță pe pârtia din Masivul Ceahlău. Scena Serbărilor Zăpezii va găzdui concerte susținute de artiști cunoscuți, printre care Florian Rus, Randi și Ioana Ignat. Intrarea la evenimente va fi liberă.
Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău:
- 13 februarie: Florian Rus
- 14 februarie: Viorica Macovei, Ansamblul Folcloric “ Codrii Neamţului “, Alesis Alina Romeo
- 15 februarie: Randi, Los Anonimos
- 20 februarie: ADDA
- 21 februarie: Ioana Ignat, Edward Sanda
- 22 februarie: Connect-R, Johny Romano, Los Anonimos
Atmosfera zilnică: va fi asigurată de Dj Ionuț Tofan și DJ Vlad.
Cupa Serbările Zăpezii Durău 2026
Între 14 și 15 februarie 2026 are loc Cupa "Serbările Zăpezii" Durău, competiție dedicată pasionaților de schi și snowboard. Concursurile se vor desfășura la Pârtia Durău Park, în Masivul Ceahlău, și includ probe de slalom uriaș (schi) și snowboard, pe categorii de vârstă: copii (fete/băieți) și adulți (femei/bărbați). Taxa de înscriere este de 100 de lei, înscrierile și plata realizându-se online, în limita locurilor disponibile.
Despre pârtia de schi de la Durău Park
Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, pârtia are o lungime de 406 m.
Sistemul de teleschi a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleschi cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 de persoane/oră și un teleschi pentru începători.
VIDEO: Cum a fost la ediția a IV-a Serbările Zăpezii
Muzică nouă
ADDA trage un semnal de alarmă asupra atacului la persoană în piesa "Nu știu să nu sufăr"
ADDA a revenit în atenția ascultătorilor cu "Nu știu să nu sufăr", o compoziție vulnerabilă și dureroasă, ce vorbește despre ura răspândită (mai ales) în mediul online. Melodia, inspirată din experiențele personale ale artistei, este disponibilă de ascultat în articol.

Într-o lume în care like-ul se dă ușor, iar ura și mai ușor, "Nu știu să nu sufăr" vorbește despre prețul expunerii publice și despre felul în care artiștii ajung, prea des, ținte ale atacurilor gratuite din online. Este un manifest muzical despre hate-ul aruncat fără responsabilitate, despre atacul la persoană mascat în "opinie" și despre nevoia de a reaminti că oamenii care creează, care aduc emoție, artă și divertisment, nu ar trebui să devină "tomberoanele", cum însăși ADDA a transmins, frustrărilor altora.
"Cu această piesă spun STOP! NU MAI VREAU SĂ SUPORT URA!
Dacă acțiunile mele NU AFECTEAZĂ PE CINEVA ÎN MOD DIRECT, NU VREAU SĂ SUPORT!
Dacă nu sunt suficient de frumoasă, slabă, grasă, curajoasă, NU VREAU SĂ SUPORT!
Dacă sunt vocală, spun ceea ce gândesc, dar NU FAC RĂU NIMĂNUI, NU VREAU SĂ SUPORT!
Dacă alegerile mele NU afectează pe nimeni, NU VREAU SĂ SUPORT!
Dacă autenticitatea mea NU FACE RĂU NIMĂNUI, NU VREAU SĂ SUPORT!Accept critica legată de performanțele muzicale. Spun STOP atacului la PERSOANĂ! Oamenii publici care au luptat o viață întreagă și au muncit pentru tot ce au. Oameni care au făcut BINE prin artă, divertisment, sport sau alte proiecte NU SUNT TOMBEROANELE NIMĂNUI. Suntem ființe UMANE! Și avem dreptul să spunem GATA! AJUNGE!
Sunt un om pe care îl doare! Iar sensibilitatea sau vulnerabilitatea nu sunt slăbiciuni. Suntem învățați greșit că e rușinos să plângem sau să recunoaștem că ne doare. Sensibilitatea e o superputere care te face OM! Și poate dacă vedem ce impact au cuvintele noastre sau acțiunile asupra celorlalți, vom învăța să fim mai blânzi pentru că oricum suntem toți doar niște păcătoși, dar ne judecăm între noi pentru că păcătuim diferit!", a dezvoltat ADDA despre noua sa melodie.
AUDIO: ADDA - Nu știu să nu sufăr
ADDA este artista care a atins inimi prin muzica și versurile sale și le-a făcut cunoscute pe Ada, Alexandra și ADDA în prima ei carte: "Cele trei ADDA" . A lansat materialul discografic "Fata din Diamant" în care se regăsesc "Tramvaiul 23", "Tramvaiul sfârșitului", "Lasă-mă să mor" (alături de Nosfe), "Să nu-mi iei trandafiri", "Paranoia", "Du-te la ea" sau "Altcineva", single-uri de succes care au milioane de vizualizări pe YouTube.
Fie că ai fredonat "Îți arăt că pot", "Nu plânge, Ana", "Lupii", "Arde" sau "De dorul tău" - toate piese care au bătut timpul și au rămas semnătura ADDA sau poate ai susținut-o în super-producțiile TV "Asia Express" sau "Te cunosc de undeva", n-ai cum să nu te îndrăgostești de omul și artistul ADDA.
























