Urmărește-ne în Social Media

ADDA feat Shift - Vin sec

Adda a lansat alături de Shift videoclipul noului single ”Vin sec”. Piesa a fost compusă în urmă cu 2 ani, fiind păstrată în arhive pentru a-și ”îmbogăți gustul”.

"Piesa s-a făcut singură în 10 minute. Am plecat acasă de la studio, aveam o zi proastă și când am ajuns, am început să cânt prin casă. Apoi m-am dus la laptop și am scris toată piesa de parcă mi-ar fi dictat cineva textul și m-am întors la studio. Acolo, împreună cu Romeo Bejan și Ionuț Vasilache, am făcut compoziția, am tras vocile și, mai târziu, a ajuns Shift, care a fost inspirat imediat, a scris strofa lui și piesa a fost gata. 'Vin sec' înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că e scrisă din inimă și am simțit fiecare cuvânt pe care l-am folosit. Și iată că, după aproape 2 ani, astăzi o lansăm. Sper să ajungă la suflete!" - ADDA

"Mă uitam chiar ieri în calculator și mi-am dat seama că prima variantă a piesei am tras-o în octombrie 2013. Tot ce pot sa spun este că 'Vinul sec' este un vin bun, dacă l-am scos abia acum. ADDA e un artist blană - cum îmi place mie să zic. Piesa este foarte tare și mă bucur de lansare. Nu mai beau alcool, dar e tare vinul sec." - Shift

Muzica poartă semnătura ADDA, Romeo Bejan și Ionut Vasilache, textul este scris de către ADDA & Shift, producția e realizată de către Romeo Bejan și Ionuț Vasilache, iar chitările sunt trase de către Romeo Bejan și Alex Turcu.

Vin sec” este prima coproductie între Baladda Records, DeMoga Music și Cat Music. Videoclipul regizat de Iulian Moga ne duce într-o lume amețitoare, ușor bahica, exact ca în versurile piesei, ce reprezintă o relație tumultoasa între personajele interpretate de ADDA și Shift.

Comentarii