Urmărește-ne în Social Media

Adda - Desculță (Stările Addei)

Stările Addei, un proiect cu totul special pentru artistă, a ajuns la cel de-al treilea sezon de când a fost creat. Adda lansează prima piesă, „Desculță”, și pregătește încă două melodii pentru următoarele două săptămâni.

Acest sezon va fi unul deosebit, mai ales că stă sub semnul cifrei 3, una norocoasă după cum declară artista, care s-a născut pe data de 3, în cea de-a treia lună a anului, martie, la ora 03:00 noaptea, cu o greutate de 3,300 kg. Astfel de „coincidențe” au urmărit-o până în prezent, ea având și studioul de înregistrări la numărul 3, pentru că … așa s-a nimerit!

„Stările ADDEI este un proiect de suflet, foarte personal. Anul asta a ajuns la cel de-al treilea sezon. Și pentru ca 3 e cifra mea norocoasă, am ales să lansez 3 episoade. Primul episod – Descultă - e o piesă în care descriu trăirile mele de acum, trăirile adultului care caută în el fărâma de copilărie. Entuziasmul și bucuria care se pierd uneori din cauza presiunii și responsabilităților. Sper să se regăsească cât mai mulți oameni în piesa asta, pentru că transmite o stare specială”, declară ADDA.

Adda a filmat videoclipurile pieselor în satul Cincșor, timp de trei zile, și acțiunea din „Desculță” are loc chiar în fosta școală de aici. Muzica este semnată Adda, Georgian Idriceanu, Bianca Lobda, Diana Ghita, versurile - Adda, Bogdan Penciu, Ana Stefan, Mircea Nitu, Diana Ghita, Costin Danaila, cărora li se adaugă productie audio - Georgian Idriceanu, chitare - Ioan Nacu, Mix/ Master - Mădălin Roșioru, producție - Radu Șelaru, Rizea Cătalin și regie - TrandaFilm.

Un alt proiect inedit al Addei a fost „O piesă în 12 ore” / #MareaMea. În cadrul acestui proiect, ADDA le-a arătat fanilor cum se naște o piesă, Artista a stat live 12 ore și a fost urmărită de 2 milioane de internauți. La finalul anului 2017, Adda a lansat piesa "Floare delicată", urmată de o colaborare cu DOC pentru melodia "Te Aud".

Adda a venit vara aceasta la redacția InfoMusic și ne-a vorbit despre obstacolul expunerii, ca artist. "E ca și cum te-ai dezbrăca și ai alerga gol pe la Universitate", a declarat artista. Găsiți mai multe detalii în interviu.

Comentarii