"Cenușăreaso" este o piesă inspirată din viața ADDEI, care, de data aceasta, are în prim-plan femeia - mama, sora, prietena. O piesă despre femei, despre importanța lor în familie și societate, despre sacrificiile pe care le face orice mamă pentru copilul ei, despre cum femeia trebuie să fie mereu perfectă, frumoasă, elegantă.
Este primul cântec de pe albumul "Stările Addei, vol. 4", un proiect pe termen lung, care conține șapte creații muzicale ale artistei, alături de o serie de poezii emoționante, care vor fi lansate lunar.
"Am scris <<Stările Aaddei, vol 4>> inspirată de povestea mea de viață, dar și de oamenii minunați pe care i-am întâlnit. Așa am realizat cât de asemănători suntem. Câte sentimente, trăiri, lupte dar și frici avem în comun. Și cel mai important: toți căutăm iubirea! Stările Addei sunt stările noastre, ale tuturor.
"Am scris piesa <<Cenușăreaso>> după ce i-am spus lui Cătălin că mă simt ca Cenușăreasa. Eram într-o perioadă extrem de aglomerată, nimic nou. Și, mai mult auzeam în stânga și în dreapta, că femeia nu e niciodată suficient de bună. Că ea trebuie să fie mereu elegantă, frumoasă, jucăușă, zâmbitoare. Că trebuie, pe lângă cariera de artist, trebuie să excelez și în cea de mamă", a declarat ADDA.